Original subtitles

Pleacă de aici.

Am spus să te cari naibii de aici!

Bună seara?

Ce vrei?

Îmi cer scuze.

Pot intra?

Pentru ce?

Am...

Am nevoie de o mașină.

Mașină?

Să mă duceți în oraș.

Mulțumesc.

Îmi cer scuze.

Vremea a luat-o razna, rău de tot.

Ai idee cât e ceasul?

Nu.

Dă-mi un minut.

Închide ușa, te rog.

Mulțumesc, dar nu rămân.

Trebuie doar să ajung în oraș.

Îmi uzi podeaua.

Scuze.

Ce te-a adus, aici?

Nu știu. Am alergat.

Mă tem că ai nimerit greșit.

Mașina mi-a făcut probleme, în ultimele zile.

E vreun autobuz ce trece pe aici?

Nu la 2, noaptea.

Ai avut o noapte agitată.

Presupun că da.

Scuze, pentru mai devreme.

Am niște copii...

copiii ăștia sălbatici din parc...

care-mi bat la ușă, toată noaptea.

Când mă duc să deschid...

nu e nimeni.

Cred că este neplăcut.

Se pare că ei o găsesc amuzant.

N-am înțeles niciodată, de ce.

De ce nu îți scoți tricoul?

L-aș putea pune la uscat.

A, nu. E în regulă. Nu am de gând să rămân.

Durează doar un minut.

De fapt, dacă aveți un telefon,

aș putea să sun după o mașină.

Nu e niciun deranj.

Dă-l încoace.

Ai fost să înoți.

Da.

Ciudat moment ți-ai ales, nu crezi?

Am fost la plajă, mai devreme.

Cred că am ațipit.

Mereu sunt în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit.

La plajă?

Ai alergat de la plajă până aici?

Da.

De ce nu te așezi, un minut?

- A, nu, chiar nu... - E în regulă. Ia loc.

Ar trebui să-ți odihnești încheieturile, după cât mi-ai bătut în ușă.

Vrei ceai sau altceva?

Nu, mulțumesc.

O țigară aș vrea, dacă aveți.

Nu am, din păcate.

Deci, aș putea să vă folosesc telefonul?

Doar să chem o mașină.

Nu locuiesc departe de aici.

Mă gândeam că nu ești din zonă.

Da?

Nu te-am mai văzut prin parcare.

Sigur nu ești din zonă iar orașul este departe,

așa că, am presupus că trebuie să te fi rătăcit.

Plus de asta, să înoți în perioada asta a anului?

Nu-mi spune că sunt crocodili.

Crocodili?

Nu.

Poate, hipotermie.

Deși trebuie să recunosc,

furtuna asta este ciudată.

De obicei, apar în lunile mai calde.

Ceva legat de umiditate.

Ești destul de mare, nu-i așa?

Ca să beau? Desigur. Mulțumesc.

Speram să pot telefona.

Așa este. Îmi pare rău.

Pentru telefonul public. Nu am un telefon.

Există unul la intrarea în parc.

Te-aș putea însoți până acolo, după ce se mai potolește vremea.

Mulțumesc,

dar dacă mă îndrumați, mă descurc singură.

La urma urmei, fac câțiva pași.

De fapt, porțile sunt încuiate, după miezul nopții,

așa că, nicio mașină nu poate intra noaptea.

Lumina farurilor e la înălțimea potrivită

că trece direct prin perdele.

Altminteri, unii dintre rezidenții mai suspicioși

erau tentați să creadă că îi atacă armata.

Se pare că aveți niște vecini interesanți.

E și ăsta un mod de a-i cataloga.

Paranoici.

Ca și mine, presupun.

Ca toți cei care sunt suficient de bătrâni,

și care au trecut prin multe în viață, cât să fie paranoici.

Păi...

Vă mulțumesc pentru prosop și pentru mărunțiș.

Dar ar trebui să vă las, să vă vedeți de treabă.

Nu cred că poți.

La asta mă refeream, înainte. Poarta e încuiată.

Am cheie, dar v-a trebui să merg cu tine.

Sunt sigur că totul se va rezolva în curând...

Chiar nu vreau să vă rețin.

Sunt sigură că voi găsi o cale de ieșire.

Îmi cer scuze.

Desigur.

Bănuiesc că ar trebui să aștept ca tricoul meu să se usuce.

Locuiți de mult, aici?

În parcul de rulote?

De mult timp.

Am crescut pe malul mării,

am părăsit orașul la 20 de ani.

După ce mi-am pierdut slujba,

am decis că trebuie să mă mut,

să găsesc un loc liniștit...

și ieftin.

Înseamnă că avem ceva în comun.

Ce anume?

Suntem șomeri.

Starea mea cronică, oarecum.

Eu eram electrician.

N-am avut probleme.

Până când am introdus o șurubelniță într-o doză de iluminat.

Și te-au concediat pentru asta?

Nu. Mi-am dat demisia.

După o chestie de genul ăsta,

să mai lucrez cu șurubelnițele,

nu mi-a mai inspirat încredere.

Nimeni nu-ți spune că,

frica și entuziasmul sunt una și aceeași emoție.

De-aia oamenii introduc furculița în prăjitoarele de pâine.

De aia sar din avioane,

trag cocaină pe nas... jefuiesc bănci.

Se conving singuri, știind că pot muri,

doar pentru a simți că trăiesc.

Ce ne spune asta despre oameni?

Creierul nostru interpretează bucuria și pericolul ca pe același lucru...

Precum o populație de molii nenorocite.

Unde locuiești?

Am casa mea. Nu este departe de aici.

Casa ta?

La hotel.

Cam toate sunt departe de aici.

N-ai mai venit, niciodată, pe aici?

Îmi pari cunoscută.

Te-ai învinețit.

Vrei să faci un dus, să te mai încălzești?

Nu, serios. Sunt bine.

Tricoul ți se va usca, până când termini.

Speram să sun după mașină.

Te conduc eu, după aceea.

Tremuri.

Fă un duș.

Telefonul nu pleacă, nicăieri.

Prima ușă la stânga.

Poftim?

Pe scaun, e un pulover uscat, e pentru tine.

Tricoul nu s-a uscat, încă.

Nu te-ai luat să gătești pentru mine, nu-i așa?

Nu i-aș spune gătit, unei supe la conservă.

Doar ceva care să te încălzească,

în timp ce aștepți ca tricoul să se usuce.

Sau să ia foc, cunoscând acea aerotermă.

Sunteți căsătorit?

Nu.

A aparținut unei prietene mai vechi.

Îl poți păstra dacă vrei.

Dar tu?

Căsătorită? Logodită?

Nu. Cu siguranță, nu.

Abia îmi port mie de grijă, darămite să mai duc grija altcuiva.

Înseamnă că ești un spirit liber?

Spirit liber... îmi place asta.

Face ca toate eșecurile din viața mea, să sune frumos.

Asta te-a adus, aici?

Aici?

Mă refer, în general.

Plimbându-te singură, lași impresia de...

Prostie?

Vroiam să spun, singurătate.

Ba nu, este o prostie.

E ceea ce facem cu toții.

- Cine? - Femeile ca mine.

Ne punem în situații tâmpite

și toate reacționăm uimite când nu ne iese bine.

Uneori e ca și cum am fi atrase de finalurile nefericite, înțelegi?

Ca o populație de molii.

Nu te simți singur,

ascunzându-te, în locul ăsta?

Mă ascund?

Ce te face să spui asta?

Oamenii se mută spunând că o fac pentru un cartier mai liniștit

sau că locuințele ar fi mai ieftine.

Dar, efectiv, ei vor doar să fugă de ceva.

Ca și cum, de greșeli te poți debarasa la cutia cu donații

sau să le îngropi în spatele curții, și gata.

Dar nu contează unde te ascunzi, nu-i așa?

Într-un final...

ne alegem cu apa de la robinet, ce are gustul diferit

și cu un nou decor pentru suferința noastră.

Știi, trebuie s-o spun,

sunt surprins de cât de conștientă ești de tine.

Unele femei doar dau vina pe ceilalți,

pentru propriile lor decizii proaste.

Te simți bine?

Da. Sunt bine...

doar puțin obosită de la muncă.

Muncă?

E vina mea.

N-ar fi trebuit să mă ofer voluntară pentru a căuta.

Și...

ce făceai, în seara asta?

Ce vrei să spui?

Mă refer, înainte de a veni eu.

Cum de nu dormeai?

Nu prea dorm.

De ce?

Nu știu.

Nu mai adorm la fel de ușor, ca înainte.

Când ești tânăr, somnul e un lucru bun.

Visele îți sunt exact ca și desenele animate absurde.

Odată cu vârsta, asta se schimbă.

Gândurile ți se blochează, se deteriorează.

Mintea...

îți funcționează cu întreruperi...

precum un disc zgâriat care sare fără sens... înainte și înapoi.

redând amintirile cele mai puțin preferate.

Nopțile ajung a fi mai puțin despre fantezie și mai mult despre frică.

Lumină la nesfârșit...

veșnic, greu de suportat.

N-are importanță dacă sare înainte sau înapoi,

pentru că prezentul e atât de...

surprinzător de convingător.

Așadar, faci orice ca să eviți să dormi.

Însă asta nu te oprește să visezi.

Totul devine, pur și simplu, mai confuz,

mai întrepătruns,

de parcă gândurile s-ar strecura în viața ta.

În cele din urmă, nu vrei să fii nici treaz, nici adormit.

Vrei doar să dispară tot,

pentru a o lua de la capăt.

precum un bebeluș.

Și să te poți întoarce la desenele animate

pe care le-ai văzut, în copilărie.

E ceva în neregulă?

Cu mâncarea ta?

Nu. Doar că...

E fierbinte.

Ai spus că porțile sunt încuiate.

Dacă noaptea se închide parcarea,

cum de am intrat?

Aveam de gând să te întreb același lucru.

Ai mai spus cuiva că vii, aici?

Că vin, aici?

Ai mai spus cuiva unde ești?

Nu.

De ce?

Ţi-am spus.

Copiii aceia...

la orice oră din noapte.

Cât de departe spuneai că se află telefonul?

Prea departe pentru vremea asta.

Straniu, nu-i așa?

Că un cer care, acum, e senin,

să devină, într-o clipă, atât de furios.

Ciudat.

Vreo ramură de copac trebuie să fi căzut peste linia electrică.

Sau ceva a fost inundat.

Oricum ar fi...

Cred că vom rămâne, aici, pentru o vreme.

Ce vrei să spui?

Dacă s-a întrerupt curentul, înseamnă că e oprit în tot parcul,

ceea ce înseamnă că probabil nici telefonul nu funcționează.

Nu prea avem de ales, dacă așa stau lucrurile.

M-aș oferi voluntar să ies, să verific tabloul electric, de afară,

dar... mi-e cam frică, să-mi iau cizmele.

Dumnezeule.

Sunt atât de idioată.

Îmi pare atât de rău. Am să le curăț.

- E în regulă. - Nu am vrut.

Nu-i nimic.

Glumeam cu tine.

Să știi că poți pleca.

Dacă vrei, poți pleca.

Era doar o supă.

Nu se poate restabili circuitul electric din interior?

Tabloul cu siguranțe.

Ăsta e un circuit mai vechi.

Putem încerca...

dar, așa cum spuneam.

Cred că vei rămâne o vreme, aici.

Asta îmi amintește de copilărie.

Se luase curentul, acasă la noi.

Tata era o legumă.

Accident vascular cerebral.

Mama era...

unde mergea ea.

Eu și tata împărțeam aceeași cameră.

Toată noaptea nu am dormit.

Stăteam întins și ascultam,

așteptând ca bateria ventilatorului să cedeze.

Destul de înfricoșător pentru un copil.

Ține-mi asta.

Îmi poți da o șurubelniță?

Mulțumesc.

Nu e sărit nimic.

Tot parcul trebuie să fie în beznă.

Sângerezi.

Ce?

Spatele tău.

Mă duc să-ți aduc ceva.

Aș vrea să plec, acum.

Poarta e încuiată.

Găsesc eu un mod de a ieși.

Mulțumesc.

Am să te conduc eu, când timpul se va mai potoli.

Am dat peste un pachet de cărți.

M-am gândit că un joc, ar face timpul să treacă mai repede.

Cunosc doar unul. Se numește „Vrăjeala”.

- L-ai mai jucat? - Mi-a căzut vreun cercel pe aici?

Ce?

Mi-ai luat cercelul?

- Nici unul nu e al tău. - Atunci, ale cui sunt?

Cred că trebuie să fii confuză.

De ce cauți prin pastilele mele?

Încerc să îmi dau seama ce se întâmplă, de fapt, aici.

Ce crezi că se întâmplă?

Am fost cu tine, tot timpul. Nu ți-am luat...

Aș vrea să plec, acum.

Atunci, lasă-mă să-mi iau jacheta.

Singură.

Îmi trebuie cheia de la ușă.

Pentru că ai închis-o, nu-i așa?

Când ai crezut că venise altcineva la ușă?

Crezi că te-am închis aici?

Ascultă.

Îți mulțumesc frumos pentru duș,

pentru mâncare și restul, dar...

Vreau să plec acasă.

Acasă.

Ce exprimare ciudată.

De ce?

Să spui așa unui hotel.

Deci, ești din zonă sau turist.

Care dintre ele?

Ce am făcut de te-am întristat?

Nimic. N-ai făcut nimic.

Vreau să aflu exact cu ce am greșit.

Că nu te-am putut duce cu mașina.

- Nu, nu este asta. - Te-am lăsat să te încălzești.

Ți-am pus să mânânci, de băut, te-am primit înăuntru...

Nu-ți permit să mă faci vinovată pentru că am rămas.

Acum, lasă-mă naibii să ies afară.

Uimitor.

Ştii?

Găsesc interesant cum voi, oamenii...

„Voi oamenii”?

Cum te-ai poftit în viața mea,

iar apoi te comporți ca și când te-aș fi adus cu forța.

- De ce? - Vreau doar...

Ce te face atât de specială?

Apropo, cine naiba ești? De unde ai apărut?

De ce ai venit aici?

De fapt, ce cauți aici, în noaptea asta?

- Poți să-mi spui? - Vreau doar nenorocita aia de cheie!

Nu e închisă.

Poți pleca.

Ți-aș mai turna de băut, dar, nici mai devreme, nu ai băut.

Am o pereche de teniși drăguți, la baie,

dacă cauți un loc unde să o verși.

În regulă.

Doi ași.

Un 2.

Un 3.

Doi de 4.

Un 5.

Apropo, numele meu este Patrick.

Doi de 6.

Serios, îmi pari cunoscută.

Ești sigură că nu ne-am mai întâlnit, până acum?

Nu cred.

Sunt sigură că, la un moment dat, începem să semănăm între noi.

Cine seamănă?

Fetele din baruri.

Nu pricep.

Spun doar că toate începem să arătăm la fel, la un moment dat.

Nu suntem deosebite,

cum spuneai și tu, mai devreme.

Cu toții fugim de câte ceva.

De fapt, cred că tu ai spus asta.

Trei de 7.

Un 8.

Cât despre tine? Tu fugi de ceva?

Probabil... într-un fel sau altul.

Nimic ilegal,

cu toate că nu pot spune același lucru despre vecinii mei.

Nimic nu spune „Mă ascund”

mai mult decât scrierea greșită a propriului tău nume fals.

Serios?

„Maria”, scris M-A-R-E-Y-A-H,

locuiește în rulota aflată chiar la intrare.

Pe care o împarte cu iubitul ei, „Camera”,

care bănuiesc că nu poate fi decât un atentat la numele Cameron

sau poate Camaro, precum mașina.

De asemenea, poartă același nume de familie „Park”,

pe care sunt destul de sigur că l-au împrumutat

de la indicatorul de pe drum, cum vii încoace.

Un 9.

Dar tu?

Tu de cine te ascunzi?

Nu sunt un criminal, dacă asta te întrebi.

De realitate, probabil.

De părțile din mine pe care nu le suport.

De-asta am și băut cinci tequila la bar, înainte de a se porni ploaia.

Dacă mai beau, probabil că și eu îmi voi scrie numele, greșit.

Parcă spuneai că ai fost pe plajă.

Scuze?

Ai spus că ai ațipit pe plajă, înainte de a alerga încoace.

Păi da. Am fost.

- Un 10. - Vrăjeală.

Acum, nu vei mai avea încredere în mine.

Suntem chit, atunci.

Ce vrei să spui?

Am mințit.

Nu cred că era nevoie să-mi spui.

Puloverul pe care îl porți?

Ți-am zis că aparține unei vechi prietene, dar...

De fapt, i-a aparținut soției mele.

Ne-am cunoscut la o benzinărie.

Nu e cea mai romantică poveste, știu, dar...

Intrasem să-mi plătesc benzina.

Tocmai ce văd această „dezordine”,

toată numai păr și rimel, așteptând lângă uşă.

Era foarte furioasă.

Singură...

plângând și tremurând.

M-a rugat să-i iau o pungă de chipsuri.

Inițial, am crezut că era un om al străzii, dar...

Nu.

Era curat îmbrăcată, iar părul ei...

era atât de drăguț.

Brunetă, cu părul lung.

Îl jignise cu ceva pe tipul din spatele tejghelei.

N-ar fi vrut să o servească.

Așa că, am intrat, mi-am plătit benzina.

Am ieșit cu două pungi de chipsuri și o sticlă de Cola.

Când m-a văzut, parcă aș fi fost...

Moș Crăciun.

Ne-am așezat la o masă în fața benzinăriei

și am mâncat împreună...

până când vânzătorul ne-a spus să plecăm.

Cea mai ieftină și de succes întâlnire pe care am avut-o, vreodată.

E amuzant, lucrurile care te atrag la o persoană.

Pentru mine, nu a contat aspectul,

A contat că, era singură.

Rar, mai vezi oameni singuri și frumoși.

În mod normal, lumea îi sufocă

cu prieteni și fani gălăgioși, ce sunt mereu agitați și forfotind.

Dar ea era singură,

nepăsătoare la cât de excepțională e.

Era.

La naiba. Îmi pare rău. Îl voi da jos.

Nu. Nu.

Îmi place să-i păstrez lucrurile prin casă.

Mici suveniruri.

Suveniruri triste și oribile la care nu suport să mă uit.

Doar că n-am mai văzut pe altcineva purtând puloverul ăla, în afară de ea.

Ca să fiu sincer, nu am mai avut pe altcineva în casă, de când cu ea.

Cum a murit?

Supradoză.

Pot să-ți spun ceva fără să interpretezi greșit?

Mi-a făcut plăcere compania ta din noaptea asta.

Și nu puteam să o spun altfel, așa că am zis-o.

Dacă gândești că te-am ținut, aici, mai mult decât ar fi trebuit,

a fost doar pentru conversație.

Nu am parte de ea, nicăieri altundeva.

E plăcut să-ți petreci timpul cu un străin.

Îmi place felul în care mă vezi, acum.

Nou-nouț.

Fără toate acele părți

care complică și urâțesc persoana.

Înțelegi ce vreau să spun?

Acum...

n-am idee de unde ai venit în noaptea asta

sau cum ai reușit să ajungi până aici.

Dar știu că m-ai mințit.

E prea târziu în noapte

și suntem prea departe de plajă, pentru a umbla în picioarele goale.

Dar nu-mi pasă.

Pentru prima dată, după atât de mult timp,

simt că nu dorm.

Așa că, îți mulțumesc.

Pe furtună sau nu,

te voi duce la telefon, oricând dorești.

Trei valeți.

Minți.

Pentru o clipă, am crezut că putem avea încredere unul în celălalt.

La naiba!

Ajutor! Vă rog, ajutor!

Ajutor!

Ajutați-mă!

Ajutați-mă!

Nu!

Deschide gura. Deschide-o!

Înghite.

Înghite.

Ajutor!

Ajutor!

Ce faci...

când iți întorc spatele?

Ce îți trece prin minte?

Repetăm aceste scenariu...

la nesfârșit?

Te vreau în mintea mea precum un film,

imaginându-mi ceea ce trebuie să simțiți voi, fetele,

încercând să vă înțeleg,

să înțeleg această conjunctură, în care suntem captivi.

Am văzut-o în fața benzinăriei, mai devreme în seara asta.

Mi-a cerut o pungă de chipsuri.

N-am zis nimic până nu mi-a vorbit ea.

A cerut de mâncare.

A vrut o plimbare.

Ce vreau să spun cu asta?

Și tu...

bătând în ușa mea la 2 noaptea, implorând să intri.

Ciudat.

Atât de ciudat.

Dar asta nu e o simplă întâmplare.

E o alegere.

Alegerea ta.

Și dintre toate ușile și toate casele,

tu ai bătut la ușa mea, în noaptea asta.

Ce mi-ai dat?

Același lucru pe care i l-am dat și ei.

Se numește GHB.

Nu te apropia de mine.

O să vomit.

Jumătate de ml te amețește,

îți usucă gura.

3 ml te paralizează.

6 ml ar ucide un bărbat în 20 de minute.

Ție ți-am dat 8.

Prima fată, abia mi-o amintesc.

Începuse furtuna pe plajă.

Mi-a bătut în ușa mașinii.

Era turistă, cred.

Avea un tatuaj pe coaste.

Imita linia pulsului,

o bătaie a inimii.

O priveam cum palpita.

O priveam cum bate, încă.

Fețele lor îmi devin confuze, dar...

micile detalii sunt greu de uitat.

Mă așteptam să văd sirenele,

luminile intermitente în fereastra mea.

Dar nu au venit.

Și nu vor veni niciodată.

Știi ce se întâmplă când fac fix ceea ce nu ar trebui să fac?

Sunt răsplătit.

Ani de zile, m-am ținut departe de asta.

Dar iată-te, aici.

La câteva ore de la expirarea altei fete.

Ce moment bizar, nefiresc.

Te face să realizezi că suntem complet singuri.

Iar dacă există cineva acolo sus, nu se uită.

Nu pot să respir.

Treaba cu a nu face rău, e un mit.

Te rog, Doamne.

Dumnezeu nu există.

Singurul lucru care ajută cât de cât,

e acea mică voce din mintea ta.

Dar dacă o poți ignora,

dacă o poți neglija,

poți face orice dorești.

Dacă poți face abstracție de ea,

poți ignora vocea lui Dumnezeu.

Atâta tot.

Nicio ciumă sau boală.

Nicio temniță sau foc.

Nicio consecință.

Doar o mică voce.

Îmi pare rău.

Vremea a luat-o razna, afară.

Ce mi-ai cumparat?

Asta îmi aduce aminte de ceva.

Asta îmi amintește de copilărie.

La naiba!

Am rămas fără curent acasă

Am rămas fără curent acasă

Eu și tata împărțeam aceeași cameră.

Stăteam întins și ascultam.

Așteptam ca bateria ventilatorului să cedeze.

Tată?

Am văzut-o în fața benzinăriei, mai devreme în seara asta.

Nu-mi amintesc chipul ei.

Mi-a cerut să-i cumpăr o pungă de chipsuri.

Brunetă cu păr lung, zâmbet prietenos.

Ajunge.

Să nu crezi că sunt...

Paranoic.

Mereu cu teama că cineva m-a urmărit,

că cineva m-a urmărit în drum spre casă.

A trebuit să mă întind pe canapea.

Să-mi scot din minte chipul ei.

Sunt încolțit din nou, dar n-am putut adormi.

Sunt obosit. E din ce în ce mai greu.

Ceva mă ia pe sus, mă învârte, mi-e teamă.

Sunt somnambul.

Noapte de noapte, umblu somnambul.

Când mă voi opri? Când voi scăpa de această senzație?

Nu.

Am crezut că vrei să se termine.

Să o iei de la capăt. Ca un bebeluș.

Bea, bea, bea, bea,

bea, bea, bea, bea,

N-o poți ignora, la nesfârșit...

Pe mica Voce.

Mica Voce, Mica Voce, Mica Voce

Mica Voce, Mica Voce,

Bea tot! Bea până la fund!

Nu! Gata.

Ți-am făcut-o, ciudatule!

Idiotule!

Tipul ăla e atât de...

s u b t i t r a r e a _ NO ONe

NU MĂ VEI GĂSI NICIODATĂ