Original subtitles

Arantxa, a venit cineva.

ANTERIOR

Scriu o carte despre Minerva Mirabal.

O scrisoare de la guvern.

„Vă invităm să sărbătoriți alături de venerabilul nostru președinte. ”

Chiar mergem?

Hoții ăștia din guvern nu trimit nimic bun.

Dl Enrique Mirabal? Sunteți arestat pentru conspirație.

Unde-l duc?

- Asier ne poate ajuta. - Minerva?

Nenorocitul n-a suportat să fie respins...

Ești cea mai drăguță spaniolă din oraș.

...vor crea Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor.

Povestea e inspirată din fapte reale.

Personajele și evenimente sunt rodul ficțiunii.

Orice asemănarea cu realitatea e doar o coincidență.

CAMPUSUL UNIVERSITĂȚII COLUMBIA, NEW YORK

12 MARTIE 1956

Domnule Galíndez.

Domnule profesor.

Nu ne-am văzut de mult.

Văd că vă tratează așa cum meritați, deci să nu mai pierdem vremea!

Știți de ce sunteți aici?

Nu?

Nu? Nu vă cred, Galíndez.

Nu vă cred.

Ce părere aveți despre asta? Stă scris negru pe alb.

E o teză.

O recunoașteți, nu? O teză...

pe care ați susținut-o la universitatea Columbia,

în orașul New York, din Statele Unite ale Americii.

E semnată de dumneavoastră și spune:

„Era Trujillo: Studiu de caz despre dictatura hispano-americană. ”

Șapte sute de pagini despre mine.

Să continuăm!

„Fiul cel mare al lui Rafael Trujillo s-a născut... ”

Ia uitați cum omite numele mamei!

„... s-a născut în 1929, când mama lui era căsătorită cu un cubanez

care nu l-a recunoscut ca fiu legitim. ”

Ce canalie!

Ce canalie sunteți!

Ați lucrat la universitatea mea.

Am avut încredere în dumneavoastră! V-ați hrănit familia din banii noștri!

Cum îndrăzniți să trădați țara asta și pe mine

și să scrieți atâtea rahaturi?

Fiindcă sunt numai rahaturi!

Cred că a sosit momentul să vă înghițiți cuvintele.

Da.

Așa.

O să le înghiți. Mai ia o pagină!

Așa!

Înghite, nenorocitule!

Înghite! Dă-mi-l!

Da, uită-te la mine.

Uită-te la mine!

Curățați dezastrul!

Club de noapte

STRIGĂTUL FLUTURILOR

Știi de ce te afli aici?

Nu.

Nu știu de unde să încep, dar n-avem timp, așa că voi trece la subiect.

Să fie clar că vei plăti fiindcă ți-ai denigrat președintele.

Nu i-am făcut nimic.

Ești sigură?

Cum rămâne cu cererea pentru habeas corpus?

Vreau să dovedesc că nu aveți motive să-l țineți pe tata în arest.

A crescut o fiică subversivă, iar asta e mai mult decât suficient.

Tata e un om bun și vreau să-l eliberați.

Nu te prezenta la judecătorie.

Chiar dacă reușești să-l eliberezi,

nu cred că tatăl tău își va mai dori să trăiască.

Te întâlnești cu tinerii revoluționari din Salcedo, La Vega și Ciudad Trujillo?

Nu.

Deci nu-i cunoști pe Raúl Machado,

Lucio Collado sau Narciso Vertía?

Nu.

Am metode neplăcute prin care să te fac să vorbești.

Ridică-te!

Deschideți!

Tată! Ce ți-au făcut?

Mie? Sunt bine, fata mea.

- Tatăl tău spune că-i e foarte bine. - Ascultă-i și fă tot ce ți se spune.

Măcar trăiesc.

- Când va fi eliberat? - Depinde.

- De? - De tine.

Nu înțeleg.

Ne deranjează că imaginea Binefăcătorului a fost pătată pe nedrept.

Îți fac o propunere. Renunță la habeas corpus și-l voi elibera.

Va trebui să-l eliberați oricum!

Dacă nu renunți, există posibilitatea să fie eliberat...

Dar aici știm ce să facem ca să fie întreg la exterior,

dar nu și pe dinăuntru.

După el, s-ar putea să vină rândul surorilor și mamei tale.

Liniștește-te.

E așa din cauza alegerilor tale.

Președintele a vrut doar să te mângâie.

- De unde știu că vă veți ține de cuvânt? - Nu știi.

Dar ai și tu puțină încredere!

Iar eu am încredere că vei face ceea ce trebuie la judecătorie.

- Tata pleacă cu mine. - Când o să te ții de cuvânt!

- Luați-o! - Nu! Tată!

Tată, iartă-mă!

- Emilio, ce se întâmplă aici? - Nimic, dle.

Pleacă-ți privirea când vorbesc! Nu vezi că barul e ca o cocină?

Aceia sunt trei artiști internaționali de mare renume.

- Da, domnule! - De ce n-au nimic de băut?

- Pune un ospătar pentru fiecare! - Da, domnule.

- Maestre! - Ce faceți, domnule Petán?

- Cum ați călătorit? - Bine, mulțumesc.

E bine la hotel? Vă lipsește ceva?

- Nimic, mulțumesc! - Aici totul e perfect.

Am vândut toate biletele. Sala va fi plină.

Mă bucur!

Mă gândeam să mai organizăm un concert,

dar fiindcă sunteți extenuați după turneul internațional,

n-am vrut să insist.

- Mulțumesc! - Încă ceva.

Mâine-seară, va veni și mama să vă vadă.

Să nu vă speriați de femeia care cântă tare toate bolerourile.

- E un mare fan. - Ce onoare! Îi vom dedica o melodie.

Vai, mamă! Va trebui să fiu atent ca să nu urce pe scenă.

Nu vă mai rețin. Vă las să repetați în liniște și pace.

- Luis! - Domnule.

Dacă aveți nevoie de ceva, veniți la mine. Vreau să fiți tratați regește!

- Am plecat. - Mulțumim!

În țara asta, relațiile sunt tot ce contează.

- Îl avem pe Asier pentru asta. - Și ce poate face Asier?

Trebuie să cerem o favoare cuiva cu legături în guvern.

- Nu cunoaștem pe nimeni în capitală. - Să o așteptăm pe Minerva.

După ce aflăm ce s-a întâmplat, vom decide ce urmează să facem.

Între timp, să ne păstrăm calmul!

Și dacă Minerva nu se întoarce?

- Ce s-a întâmplat, Minerva? - Îmi pare rău! Știu că am întârziat.

- L-am văzut pe tata. - Ce face? E bine?

I-au făcut mult rău. M-au arestat și mă așteptam la ce-i mai rău.

Nenorociții! Îmi pare foarte rău!

- Trebuie să intrăm. - Nu!

I-am zis lui Anglat că nu o voi face, ca să-l elibereze.

Minerva, nu putem avea încredere în torționarul șef.

N-o să-l elibereze.

- Trebuie să intrăm, te rog. - Nu!

Minerva, te-a mințit!

Încearcă să ascundă abuzul. Trebuie să cerem habeas corpus!

Asier, am fost acolo. Am văzut de ce-s capabili.

Au început cu tata și va urma restul familiei.

Tot ce vor e să mușamalizeze întâmplarea.

Fie lupți, fie capitulezi. Compromisurile nu aduc miracole.

Nu mă tem de luptă, dar nu mă voi juca cu viața tatălui meu.

Mă înțelegeți, nu?

- Îmi pare foarte rău! - Nu ai pentru ce să-ți ceri scuze.

Vom găsi o altă cale, da?

Bună dimineața!

- Bună, Juan! - 'Neața!

Da, domnule. Nu-i nicio problemă.

Nu. Am înțeles.

Sunteți foarte amabil. Vă mulțumesc!

Ce e, scumpo?

- Carmencita, poți să-l suni pe tata? - Sigur. La bar?

Da.

Mulțumesc!

- Ce cauți aici? - Marcos, m-ai speriat.

L-am sunat pe tata.

Scuze. Știu că suntem la muncă, dar n-aveam nimic de făcut.

Și de ce n-ai sunat din biroul meu?

- Ca să nu te deranjez. - Sau poate-mi ascunzi ceva?

Marcos, nu începe.

Nu pot să-i deranjez pe toți cu mărunțișurile mele.

Dar eu nu sunt „toți”, iar tu nu deranjezi, Arantxa.

Data viitoare, sună din biroul meu.

- Bine. - Așa.

Să ne ocupăm de oaspeți.

- N-o să solicit habeas corpus. - Decidem asta de comun acord, Minerva.

Tu n-ai fost acolo. Îl distrug, Dedé.

Și atunci?

Ce ne ascunzi?

- Trebuie să-l solicităm. O să-l omoare! - Ajunge, Dedé. Am spus „nu”.

Solicitarea i-ar provoca, iar viața tatei e în mâinile lor.

- Ce faci, draga mea? - Faceți bagajele, plecăm la Salcedo!

- Poftim? Nu mai putem face nimic aici? - Doar să așteptăm să se țină de cuvânt.

Domnule ministru, a sosit ceea ce ați cerut urgent.

Regret că nu v-am putut ajuta.

Cum te simți?

E un coșmar, dar sunt bine.

Ele sunt foarte supărate. Nu rămâne decât să așteptăm și să sperăm.

- Mai bine du-te la ele. - Sunt singura care conduce. Pot aștepta.

- Sper că ne vom revedea în curând. - Îți promit!

Să mergem!

- Aveți grijă! - Să-ți ajute Dumnezeu, fata mea!

La revedere!

Minerva, dacă auzi ceva sau vrei să vorbim,

sună la hotel și întreabă de mine.

- Mulțumesc! - Îmi va fi dor de tine!

- Și mie! - Ai grijă!

Drum bun!

Îți mulțumesc din suflet că ai acceptat!

N-o să dureze mult, fiindcă știu că ești ocupată.

Poftim.

Asta e fotografia de la Dedé cu tine și Minerva.

Aseară m-am uitat printre amintirile pe care le-am păstrat.

Am găsit o fotografie cu Minerva din aceeași perioadă.

Ele sunt Teresa și Dedé.

Unde e Patria? Nu-i plăceau fotografiile sau era supărată?

Patria s-a căsătorit de tânără. Avea 16 ani.

Locuia cu soțul ei în alt sat, dar veneau în vizită duminica și...

pentru sărbători în familie.

Bun. Începem înregistrarea. Sper că nu te deranjează.

Prima întrebare e una generală:

„Cum ai descrie-o cel mai bine pe Minerva într-un singur cuvânt? ”

Admirabilă.

- Da. O femeie admirabilă. - Admirabilă. De acord.

Ai fost privilegiată și ai petrecut mulți ani cu o femeie

care acum va fi admirată de întreaga umanitate, nu-i așa?

- Bună ziua! - Ce noroc pe capul meu! Vino cu mine.

Vreau să-ți spun ceva.

Sincer, am venit cu treabă, dar ghici cu cine voiam să mă întâlnesc?

- Cu tine! - S-a întâmplat ceva?

Ești cea mai frumoasă din noua ediție a revistei.

Am primit fotografiile.

Da?

Ce bine! Mă bucur! O să cumpăr un exemplar când apare.

Cum așa? O să-ți trimit eu unul.

- Mulțumesc! - Și mai bine, ți-l aduc personal.

Să vorbim despre interviu în seara asta, după cină.

- În seara asta avem un eveniment... - Îți plac bolerourile?

Da.

În seara asta, după program, vino la clubul Caraibe.

Știi ce am acolo?

Concertul celui mai important grup din America Latină. Eu l-am organizat.

Biletele s-au epuizat, dar găsim un loc pentru cea mai frumoasă spaniolă.

- Bine. - Vino cu o prietenă.

Mulțumesc! Îl voi ruga pe Marcos să mă însoțească.

Sigur. E bine și așa. Vino cu el.

Va fi o seară de neuitat.

Cu siguranță.

O zi bună!

Doamnă Chea, María Teresa.

- Jaime cunoaște un funcționar trujilist. - Știu cum sună.

- E un vechi prieten de la școală. - Jaime, acum nu contează.

Mamă, vrem să-l contactăm ca să vedem dacă ne poate ajuta.

Îmi pare rău, dar nu e o idee bună să ne amestecăm cu oamenii ăia.

Doamnă Chea, cu tot respectul, ne-am amestecat deja.

Putem avea încredere în generalul Anglat, mâna dreaptă a Țapului?

Ar fi cea mai mare greșeală.

Timpul trece și ne tot gândim că tata o să apară ca prin magie la ușă.

Nu pot să stau cu mâinile în sân.

Mamă, trebuie să încercăm altceva!

Bună!

LIBRĂRIE

Minerva.

Bună, Gabriel!

- Toate bune? - Nu.

Nici nu mai era nevoie să întreb. Ți se citește pe chip.

Am devenit un monstru în ochii tuturor.

Cunoscuții mă ignoră, iar necunoscuții mă hulesc.

E bine că unii oameni din Salcedo te consideră un monstru.

A sosit comanda.

Și fiindcă n-ai mai dat pe aici de mult, am început să citesc una din ele

și am terminat-o într-o singură noapte.

César Vallejo e minunat! E un mare poet.

Sincer, nu cred că voi putea să-l citesc înainte ca tata să se întoarcă acasă.

Nu pot să dorm, să mă concentrez.

- Mă simt vinovată. - Nu e cazul să te simți așa.

Avantajul de a avea o afacere în sat e că auzi ce se vorbește.

Și am auzit multe lucruri:

că l-ai pălmuit, că l-ai insultat,

că ai urlat la el ca să oprească persecuția revoluționarilor.

Și mai câte! Ce mai contează?

Bestia oricum se simte jignită fiindcă ești o femeie care gândește,

care nu se lasă.

Da, dar tata plătește pentru asta și nimeni nu-mi poate alunga remușcările.

Morții primesc mai multe flori decât viii,

fiindcă remușcările nu-s așa trecătoare ca recunoștința.

Cine a spus asta?

Prima ediție în spaniolă.

JURNALUL ANNEI FRANK

Ți-o dăruiesc.

Mulțumesc!

- Carmen Pérez. - Prezentă!

Alba Narváez.

Alba Narváez.

- Rosa González. - Prezentă!

Rosa, știi unde e Alba?

Nu știu nimic. N-a dat pe la școală de trei zile.

- Mercedes López. - Prezentă!

- María Teresa Mirabal. - Prezentă!

Alba!

Alba!

Doamnă Carmen!

Club de noapte

Arantxa.

Un whisky dublu cu gheață pentru mine și un martini pentru ea, vă rog.

Poftiți, domnule!

Ce frumos!

Și mie-mi place locul ăsta.

Alo? Spuneți.

Din partea cui?

Asier, așteptam să suni. O anunț imediat.

Minerva!

- E Asier. Vrea să-ți vorbească. - Asier, ce s-a întâmplat?

Minerva, m-am tot gândit la cele întâmplate

și cred că ar trebui să facem ceva mai mult.

Voiam să te întreb ce șanse sunt să te răzgândești...

Nu văd altă cale. Și am putea să-l convingem din nou pe avocat.

Da, îmi pare rău.

Dacă tu crezi că poți vorbi cu avocatul...

Scuze, nu pot.

- Bună, Aitor! Bună, tată! - Bună, draga mea!

- Ești foarte frumoasă. - Mulțumesc!

- Ai lăsat un nasture descheiat. - Tată, lasă-mă!

- Bine, dar încheie-l. - Lasă-mă pe mine.

- Gata. E mai bine așa? - Perfect.

- Și tu arăți bine. - Dar tu arăți foarte bine!

- Tată! - Arăți foarte bine.

Mergem?

Mergem.

- De ce n-au început? - Nu știu.

- Știai ceva? - Nimic.

Începem ceremonia dedicată Tratatului de schimb academic și cultural

între Spania și Republica Dominicană.

Printre oaspeții iluștri

se numără și Excelența Sa, președintele Rafael Leónidas Trujillo Molina

și ambasadorul Spaniei, domnul Manuel Aznar Zubigaray,

care va lua cuvântul.

Bună dimineața!

Dintre toate tratatele semnate între Spania și Republica Dominicană,

cel privind educația și cultura

ne-a permis să creăm un scut impenetrabil

împotriva intervențiilor străine și a agitatorilor

care amenință cultura spaniolă și bunăstarea generală.

Prin urmare, ambasada a decis să acorde un premiu

tuturor compatrioților educatori

care au fost primiți în această țară minunată.

În semn de recunoștință,

președintele Republicii, Generalisimul Rafael Leónidas Trujillo,

va înmâna personal medaliile.

Mulțumesc!

Felicitări!

Nu! M-am dus la baie și tu deja o cauți cu lumânarea.

Ba nu, scumpo! Voiam să întreb de domnul Enrique.

Și o să fii foarte respectuos și amabil? Ai fi nebun să te apropii de președinte!

- Nu e treaba ta! - Ba da! În plus, duhnești a alcool.

Nu pot rata ocazia.

Atunci lasă-mă pe mine!

Nu vă supărați!

Iertați-mi îndrăzneala.

Ești iertată. Bună ziua!

Bună ziua! Putem vorbi câteva clipe, dacă nu vă supărați?

Acum nu-ți pot acorda atenția cuvenită. Sunt așteptat.

Dar îți pot acorda o audiență cu cea mai mare plăcere.

Notează datele domnișoarei

și programează o audiență la palat cât mai curând.

- Vă rog să-mi dați datele de contact. - Da.

Arantxa...

Deci nimic.

N-ai reușit nimic.

Ți-am spus că nu. Era ocupat.

Dar ți-a spus ceva, ați vorbit puțin.

I-a spus secretarului să programeze o audiență.

- Te vei întâlni cu animalul ăla? - Tată!

- Ai uitat ce i-a făcut prietenei tale? - De ce crezi că am făcut-o?

A pus ochii pe tine, Arantxa.

- Și tu i-ai permis asta. - Ce insinuezi?

Sunt obișnuită. Prietenii tăi de la bar mă privesc la fel.

Uite ce... astăzi e zi de sărbătoare.

Nu te puteam lăsa să strici toată ceremonia.

Ceremonia era deja stricată de când nenorocitul a atins medalia asta!

- Ai promis că n-o să te bagi în politică! - Nu mă bag în nimic!

Nu pot să mă mai bag. Vreau să-l ajut pe domnul Enrique.

În starea asta nu poți ajuta pe nimeni.

În care stare?

Răspunde-mi! Care stare?

- Poate... - Poate ce?

- Poate ai băut prea mult. - Vrei să spui că-s beat?

Nu-mi dictezi cât am voie să beau!

- Ajunge! - Nu-mi vorbi așa!

Vezi-ți lungul nasului! Ești copilul meu!

Uneori, am impresia că e invers!

Opriți!

- Ce faci? - Lasă-mă! Opriți aici!

Nu-ți permit să-mi vorbești așa!

Poftim! Ne vedem acasă sau unde-o fi. Sau mai bine nu ne mai vedem deloc!

Hei, îmi stricați ușa!

- Continuăm drumul, domnișoară? - Da.

În ce an ai sosit cu tatăl tău în Republica Dominicană?

În 1939.

Deci 1939.

Minerva a murit în noiembrie 1960, deci ați petrecut 20-21 de ani împreună.

Sigur știi multe povești despre ea!

Din copilăria din Salcedo.

Tata a fost profesor universitar.

Am venit cu al doilea val de imigranți, dar piața muncii era deja saturată.

Așadar, cei de la Imigrări ne-au trimis cu contract de muncă

la ferma domnului Enrique Mirabal.

Am locuit chiar acolo, în casa de alături.

Pe scurt, am fost cea mai bună prietenă a Minervei.

Și viceversa.

Dar când am împlinit 19 ani,

tata a primit un post la universitatea din Ciudad Trujillo.

- Așa se numea Santo Domingo atunci. - Da, știu.

Așadar, am plecat cu tata la capitală

și am locuit acolo până la întoarcerea în Spania, mulți ani mai târziu.

Dar pe atunci Minerva deja studia în Ciudad Trujillo. Nu vă vedeați?

Așa e. Dar ne vedeam... foarte rar.

Dar cred că pot vorbi...

doar despre copilăria din Salcedo.

Bine?

Mamă...

avem probleme cu prăvălia.

Înțeleg că furnizorii nu mă au la suflet, dar de ce nu mai vor să ne aprovizioneze?

Și clienții? Ne ocolesc.

Când se va termina?

Tată!

Tată.

Ai grijă la cap!

Ajută-mă!

- Să intrăm. - Doamne!

Gata, ușurel.

Ai grijă, e fierbinte.

- Știți de când n-am mai mâncat avocado? - E rețeta Patriei.

- Serios? - Da, dar este secretul ei.

- În fine. - Dar e aici...

Să ne rugăm!

Doamne, binecuvântează bucatele noastre și mâinile care le-au pregătit.

Îți mulțumim Ție, Doamne, că ai adunat din nou familia în jurul mesei.

Amin!

- Ce gustos! - Da.

- Cui îi e foame? - Poftim.

- Mai întâi tatei. - Mamă, îmi dai farfuria tatei?

E suficient?

- Puțin. - Da.

Miroase bine.

Vrei să-ți aduc desertul?

N-ai mâncat nimic, tată. Trebuie să te întremezi.

Nu.

Iartă-mă, tată!

Pentru tot.

Liniștește-te, fata mea.

Bună dimineața, dle președinte!

Arantxa.

Ce plăcere!

În sfârșit mi-am făcut timp să stau de vorbă cu tine.

Vă mulțumesc că mi-ați acordat câteva clipe din timpul dv.!

Voiam să vă vorbesc despre o persoană dragă cu care...

Avem timp berechet. Te rog, ia loc.

Aceștia doi. Bun.

Poți să-i aduci aici?

ULEI - PORUMB

Aș putea să jur că ești Minerva Mirabal, dar să muncești așa? Nu știu...

Simón!

- Când ai sosit? - Acum două zile.

- Încă mă împleticesc pe uscat. - De când nu ne-am mai văzut!

Câți ani să fi trecut? Trei?

Povestește-mi totul!

S-au întâmplat multe, dar o să turui într-una dacă încep.

- O să te dea afară. - Imposibil. Teoretic, e și prăvălia mea.

Am aflat despre domnul Enrique. E îngrozitor!

Tu cum te simți? Cred că ți-a fost foarte greu.

Aș vrea să-l văd, să-l îmbrățișez.

Sigur i-ar plăcea asta. Ține mult la tine.

Aș fi fost un ginere pe cinste.

Să mergem să-l vedem! Se odihnește acasă.

Domnișoara propriétaire poate pleca oricând de la prăvălie, nu?

Ai dreptate. Ajută-mă să cobor.

Vin imediat.

Apoi, în toiul celui de-al doilea act, aud un zgomot în spatele meu.

Mă întorc și ce-mi văd ochilor?

Arhiepiscopul crăcănat

dormea sforăind cu gura deschisă,

iar secretarul meu, care stătea lângă el, n-a îndrăznit să-l trezească.

Toți ne holbam la el, iar eu îl ating delicat pe picior.

Sărmanul om se trezește țipând când ți-e mai mare dragul!

Cei din jur râdeau pe înfundate din cauza situației insolite.

Credeam că eticheta e sfântă într-un teatru de prestigiu.

Desigur, este sfântă, dar bietul om era deja foarte bătrân.

- De fapt, a murit deja. - Condoleanțe!

Probabil n-ai fost niciodată la operă. Ai venit aici de mică, nu?

Ai văzut cum s-a dezvoltat această țară.

Am multe alte idei.

Vreau ca insula noastră să fie centrul Caraibelor,

ca muzica ei să fie ascultată în toată lumea,

ca artiștii săi să fie cunoscuți aici și pretutindeni.

Iubesc artiștii așa ca tine.

Nu, eu nu sunt artistă. Sunt doar o directoare de hotel.

Rămâne de văzut.

Fată dragă, am un dar aparte.

Am capacitatea de a vedea în sufletul oamenilor.

Descopăr talentul fiecăruia, ca și cum aș face o radiografie.

Iar în reportajul din revistă,

care, apropo, e foarte bun, menționezi pasiunea ta.

Dansul.

În copilărie, mama m-a învățat balet clasic.

Mi-a fost profesoară.

Când ne-am mutat aici, am mai uitat din cele învățate.

Deși în suflet mă simt ca o balerină.

Și de ce nu dansezi?

Nu e chiar atât de simplu. N-am avut niciodată ocazia.

Va trebui să facem ceva în sensul ăsta.

Cum așa?

Aici,

acum,

ai ocazia să dansezi.

Vai, nu!

Cum spuneți voi, artiștii? Ei, drăcie! Când arătați ce puteți face.

- O audiție? - Exact! O audiție.

Nu, sincer...

Ba da.

Bine...

Uite...

faptul că publicul nu te poate aplauda

e cea mai mare nedreptate pe care am văzut-o vreodată!

Mulțumesc!

- Bună, Simón! - Fată dragă, ce mare te-ai făcut!

Parcă mai ieri îți spuneam povești cu fantome.

- Care o sperie și acum. - Minerva!

- Mate, unde e tata? - Nu știu.

- A plecat să se plimbe pe aici. - Ar trebui să se odihnească.

De ce latră câinii așa?

Minerva, s-o fi întâmplat ceva?

Tată!

Tată!

Tată!

Simón!

- Mate! - Domnule Enrique!

María Teresa!

- Domnule Enrique, reveniți-vă! - Ce ai pățit, tată?

Ajutor!

Subtitrarea: Georgiana Stănculescu