Original subtitles

Calmează-te, escorta ta e afară. Stai jos.

Stai. Am zis să stai.

Ne spune că ești nepoata ei.

Așa e? Ești nepoata ei?

Unde-i mama ta?

Știi?

Uită-te la mine! Înțelegi ce-ți spun?

Dacă ești din Budapesta, spune-mi numele și numărul

fostei tale locuințe.

Ai un pix și-o foaie.

Dacă nu vrei să vorbești cu noi, scrie-le cu numele tău de familie

și-o să verificăm.

Oare femeia de-afară să nu fie ruda ta, ci doar o aliată de-a ta,

care vrea să te ajute?

Nu prea semănați una cu alta.

N-o s-o pedepsim că a încercat să ajute o fată nevinovată.

Vrem să te ajutăm să ajungi acasă.

La adevărata ta casă.

László, sunt în viață.

Documentele!

Attila zice că și tu trăiești și că vii la el din Bremerhaven.

Bucură-te!

Am țipat de bucurie când am auzit de tine.

Unde-mi sunt lucrurile?

- Ce? - Lasă-mă!

Nu mi se pare deloc amuzant!

Gata! Nu te mai uita așa la mine, bătrâne!

- E în spatele tău. - Unde-i bagajul meu?

E acolo, sub saltea!

Hai odată!

Mai repede, László, sau suntem ultimii la coadă.

Zsófia e cu mine, deși e slăbită, ciudată și cam bolnavă.

Abia așteptăm să fim repatriați,

dar în ultima vreme nu mai e ea,

ceea ce a stârnit suspiciuni printre oficialii locali.

Din fericire, niște băieți sovietici ne-au luat la inimă.

Le e milă mai ales de nepoata ta,

care s-a mai împlinit de când n-ai mai văzut-o.

Acești soldați singuratici sunt vrăjiți, chipurile,

de tăcerea absolută a unei creaturi atât de radiante.

Scuze, pardon.

Sovieticii ne-au ajutat să ne mutăm

într-un adăpost din apropiere pentru persoane strămutate în Vas.

Ne încurajează să ne „bucurăm de libertățile noastre”,

dar îmi amintesc de Goethe.

„Nimeni nu e mai înrobit

decât aceia care cred că sunt liberi! ”

Nu-mi fac iluzii, încă nu suntem liberi.

Mai repede!

Și tu, ca și mine, trebuie să-ți imaginezi tot felul de grozăvii,

dar e mai bine să nu lași gândurile să te doboare.

Nu-i nici mai bine, nici mai rău decât te-ai aștepta.

Mi-am văzut de ale mele.

Și mai important,

am apărat-o pe Zsófia de avansuri.

Mai jos e adresa unde poți trimite corespondență în Vas.

Te rog să-mi scrii imediat ce primești asta.

Acum sunt sigură

că nu mai avem ce căuta aici.

Ia uite!

- Ce ți-am zis?! - Da!

Du-te în America și te voi urma.

Cu drag, Erzsébet.

Pentru cei care nu vorbiți engleză,

vă rog să mă abordați pe mine sau pe oricare dintre colegii mei

care sunt în spate

ca să vă putem da detalii

despre cursurile noastre de limbă și orientare,

care au loc chiar aici,

la 425 Lafayette.

Nu uitați adresa asta.

În plus, avem cursuri și întâlniri zilnice

unde mulți dintre voi o să dormiți la noapte

la Hotelul Marseilles,

de pe 103rd și Broadway.

Cei pentru care nu se aplică niciunul din detaliile de mai sus

și care vor pleca imediat spre alte destinații

mâine dimineață, să vină să-mi ceară ajutorul de călătorie de 25 de dolari.

Cu aceste tichete puteți merge cu trenul și cu autobuzele.

Sunt Albert B Chandler.

Vreau să vă prezint un băiat

care va fi sub conducerea lui Babe Ruth

când Babe va prelua funcția de director

pentru American Legion.

În numele băieților din American Legion,

vorbind pentru fiecare băiat american,

doamnelor și domnilor, primiți-l pe Larry...

A trecut ceva vreme, scuze.

Ce-i?

- Nu ți se pare că-s frumoasă? - Ba da.

Ce-ți place cel mai mult la mine?

Totul.

Gata.

Nu toate părțile tale mi se par frumoase.

Fute-o.

Taci naibii!

Fute-o.

Poți să-i spui amicului tău să fie politicos?

Tacă-ți fleanca!

Picioarele mele? Sunt prea subțiri?

Nu. Ești bine proporționată.

Problema e spațiul de deasupra sprâncenelor.

Ce-ai spus?

Nu-mi place.

Fața ta e urâtă.

Știu.

Avem băieți, dacă preferi.

Nu, mulțumesc.

Frați cu pielea închisă la culoare, dar frumoși.

Nu, nu. Nu-s de mine.

- Stai! - Stai!

Stai! Stai!

- Hei! - Hei!

Hei! Hei! Hei!

- Mulțumesc. - Mersi.

A fost grozav.

Ne mai vedem.

Ne mai vedem.

- Ne mai vedem. - Ne mai vedem.

- Ne mai vedem. - Stai, stai.

- Să-ți poarte noroc. - Mersi.

- Pa, prietene. - Pa, prietene.

Ne vedem.

Pa.

Ai grijă.

Ne vedem.

PARTEA ÎNTÂI ENIGMA SOSIRII 1947-1952

Poate că niciun stat sau națiune

în toată istoria omenirii

n-a fost terenul decisiv pentru atâtea probleme umane

ca statul Pennsylvania.

Decizii care au fondat și asigurat supraviețuirea

unei națiuni mărețe,

care au dat naștere unor importante mișcări de colonizare,

care au stabilit libertatea de închinare în America,

care au fondat mari religii,

care au dat naștere sistemului educațional american,

care au lansat uriașe imperii industriale,

care au forjat tendoanele de oțel și au alimentat roțile motrice

ale marii civilizații de astăzi.

Aici se întâmplă lucrurile, aici se iau decizii,

unde industria face cele mai mari progrese

dintre toate statele sau națiunile din lume.

Pennsylvania.

Tărâm al deciziilor pentru America, pentru industria americană,

și pentru familiile americane.

Attila.

Vărule.

Vărule.

Erzsébet e în viață.

Ce? Ce?

Ce-ai spus?

Ce-ai spus?

Am o scrisoare de la ea.

Erzsébet a ta e în viață și e cu micuța Zsófia.

Da?

Da?

Da?

Da?

Mulțumesc. Mulțumesc.

E o combinație de lucruri,

dar aș zice că cel mai căutat e mobilierul

pe care-l facem noi, la comandă.

Și lămpile.

Uite.

Audrey a făcut aranjamentele.

Acum vorbește ca un american de la televizor.

Noi n-avem televizor,

dar el e aici dinainte să mă nasc eu,

și tot nu sună ca un american.

Acum opt ani,

am încercat să deschidem ceva similar în Manhattan.

Am rezistat două luni.

N-am putut concura cu firmele consacrate.

Tinerii căsătoriți, vin cu...

un număr din Better Homes and Gardens și spun:

"Ne place masa aia de lângă reclama la parfum."

Și noi zicem: "Păi, putem să vă facem ceva de genul."

Și ei zic: "Nu, dom'le, o vrem fix pe aia."

Se pare că nu ne place deloc New York-ul.

N-are niciun farmec, nu, Audrey?

Fiecare puști pe care-l întâlnești,

vânzător, cumpărător, curier, are o șmecherie la mijloc.

Eu sunt din Connecticut. Ai auzit de el?

Normal că n-a auzit, Audrey. Abia a ajuns aici.

Dă-mi asta.

Deci...

Ți-am făcut loc în spate.

Audrey ți-a făcut un pat.

E acolo.

Un pat și o lampă deocamdată, dar...

poți să iei orice vrei din magazin.

E tot ce-mi trebuie.

Pentru toaleta angajaților, ieși pe ușa din față,

prin spate până unde am parcat mașina, îți amintești?

E o scară care duce la apartamentul nostru.

Dacă ai nevoie de ceva, bați la ușă.

Tu și soția ta ați făcut suficient.

Știm pe cineva

care s-ar putea uita la nasul tău.

M-am gândit că n-o să observe nimeni.

Ce s-a întâmplat?

Dacă nu te superi că întreb.

Am sărit dintr-un vagon.

Apoi s-a auzit un trosnet puternic și...

Am crezut că m-a împușcat cineva-n cap,

dar de fapt mă lovisem de-o creangă.

Nu trăgea nimeni în mine.

Iau ceva pentru durere, dar...

Aș vrea să se uite cineva la el. Mulțumesc.

Îl sunăm pe Kenneth.

Hai. Ia loc la biroul meu.

Aduc niște prosoape.

E mai mic decât te așteptai?

Ce?

Magazinul.

Nu.

Nu, nu aveam nicio așteptare.

Cine e Miller?

Eu sunt Miller.

Nu, tu ești Molnár.

Nu mai sunt.

- Nu ești Miller, nici n-ai fii. - Da.

Oamenilor de aici le plac afacerile de familie.

Deci, ce părere ai?

Despre ce? Despre mobilă?

Nu, la tot.

Philadelphia.

Dar, sigur, și piesele de pe podea.

Nu sunt foarte frumoase.

Pentru asta ești tu aici.

Maestre.

Luna viitoare te pot trece pe statul de plată.

Dacă vrei, poți mânca cu noi sus, duminica.

Ai făcut mai mult decât suficient.

- Nu-i bai. - Ba e.

Chiar e.

Mulțumesc.

Păgână?

E catolică.

Suntem catolici.

László, sunt în viață.

Attila zice că și tu trăiești și că vii la el din Bremerhaven.

Bucură-te!

Am strigat de bucurie când am auzit de tine.

Primim donații. Ajutați oamenii fără adăpost.

Ajutați oamenii fără adăpost.

Donațiile voastre susțin adăpostul hrana, îmbrăcămintea...

Ajutați oamenii fără adăpost.

Ajutați oamenii fără adăpost.

E rândul tău, William.

Ajutați oamenii fără adăpost.

Văd ceva albastru.

E haina acestui domn?

E deștept.

Ai dreptate. E puțin albastră.

Ascultați!

Bucătăria e închisă. Întoarceți-vă mâine devreme.

Stați așa! Am un copil aici.

Îmi pare rău, nu mai avem.

Vino dimineața. Mă asigur că primește ceva.

Trebuie să aveți o felie de pâine.

E doar un băiețel. Sunt copii aici.

De câte ori vreți să vă mai spun?

N-a mai rămas nimic.

Mulțumesc, domnule.

Va fi bine?

Mai putem încerca în alt loc.

Lasă-l să doarmă mâine.

Voi fi aici devreme.

Vino aici. Îți țin eu un loc.

Noapte bună.

Nimeni nu merită să fie pe străzi.

Nu merit să mai fiu pe străzi.

Orice puteți da din inimă.

Mulțumesc că m-ați ascultat.

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Un weekend plăcut.

Pardon.

- Rabine Zunz? - Da.

Bună dimineața.

Nepoata și soția mea...

Am aflat că sunt blocate la granița cu Austria.

Așteaptă câteva minute și vorbim după.

Mikveh Israel poate încerca să ajute,

dar de aici e foarte greu, după cum știi.

Vă aștept. Mulțumesc.

- Mulțumesc mult. - Așteaptă-mă.

Pe 29 noiembrie 1947,

adunarea generală a Națiunilor Unite a adoptat o rezoluție

care solicita înființarea unui stat evreiesc în Eretz Yisrael.

Adunarea Generală a cerut locuitorilor din Eretz Yisrael

să ia măsurile necesare

pentru punerea în aplicare a acestei rezoluții.

Această recunoaștere de către Națiunile Unite

a dreptului poporului evreu de a-și înființa statul e irevocabilă.

E dreptul natural al poporului evreu

de a fi stăpâni pe propriul destin,

ca toate celelalte națiuni, în propriul lor stat suveran.

Prin urmare, noi, membrii consiliului poporului,

reprezentanți ai comunității evreiești din Eretz Yisrael

și ai Mișcării Zioniste,

ne-am reunit aici în ziua în care se încheie

mandatul britanic asupra Eretz Yisrael.

În virtutea dreptului nostru natural și istoric,

și în baza rezoluției adunării generale a Națiunilor Unite,

declarăm prin prezenta înființarea unui stat evreiesc în Eretz Yisrael,

care va fi cunoscut ca Statul Israel.

Nu prea știu ce să fac cu ele.

Cu ce zici că ar trebui să le asortez?

Lasă-le-așa.

Cum?

Așa cum sunt.

Zici că-i o tricicletă.

Ce-i aia?

O bicicletă pentru copii.

Șase sași în șase saci.

Eu pup poala popii, popa pupă poala mea.

Capra calcă-n piatră, piatra crapă-n patru,

crape capul caprei în patru precum a crăpat piatra-n patru.

Vino cu mine.

Avem un client important înăuntru.

I-am mobilat un spațiu de birouri cu două etaje-n centru ieftin, anul trecut.

Vrea să facem niște chestii încorporate la o reședință.

Poți să zâmbești un pic? Să-l convingi?

De ce trebuie să fii mereu așa de afacerist?

Vinzi, tot timpul vinzi, vinzi.

Domnule Van Buren.

Vreau să vi-l prezint pe vărul meu, László.

Vă rog. Tatălui meu i se zice așa.

Spuneți-mi Harry.

Harry ar vrea să instaleze niște rafturi

la proprietatea familiei lui din Doylestown.

Scuze că te întrerup.

Speram să vină cineva

să arunce o privire la biroul tatălui meu.

Eu și sora mea am vrea să-i facem o surpriză,

transformându-l într-o bibliotecă ca lumea.

Cum adică?

Locul e vraiște.

Cărți și acte peste tot.

Ne-ar plăcea niște rafturi înalte și niște dulapuri.

Poate o scară cu roți mici.

Știi? Ca-n bibliotecile adevărate.

E un cititor înrăit.

Da, vă putem face ceva de genul.

O s-o pun pe Audrey să stea cu ochii pe loc

și eu aduc furgoneta.

- Grozav! - Mă-ntorc imediat.

Ești plătit bine?

La ultimul job, a fost decent.

Am făcut multe piese, totuși.

Tot adăugau la comandă. Chiar și cu reducere, se adună.

Tipul ăsta s-a îmbogățit

adaptând tehnicile de producție

ca să accelereze fabricarea navelor de marfă în război.

Ăsta încearcă să ne piardă?

Crede că-i vreun raliu?

Hai odată!

Ține-o drept până vezi casa principală.

Parchează unde vrei.

Mulțumesc că ați venit

atât de repede, domnilor.

Tata e plecat până vinerea viitoare.

Abia așteptam să batem palma.

Nu ne deranjează deloc, șefu'.

E ziua ta norocoasă,

vărul meu e arhitect autorizat,

specialist în renovări.

A proiectat o bibliotecă acasă.

Nu? O bibliotecă municipală.

În ce oraș?

- Budapesta. - Aha. N-am fost niciodată.

Scuze pentru dezordine.

Știu. E cam demodată, nu?

Mă gândeam la rafturi până-n tavan

și niște lămpi pentru citit.

Niște corpuri de iluminat extensibile.

Tata ține mereu perdelele trase.

Ca să protejeze cărțile de soare.

Casa e orientată spre sud.

Sigur.

- Care-i bugetul? - Cât credeți că face?

Depinde de materiale.

Păi, să fie de calitate decentă.

Poate și un loc frumos unde să stea să citească?

Un scaun sau o bancă lângă fereastră.

Vreți să-l înlocuim?

Dacă e timp, de ce nu?

A căzut o ramură pe el într-o furtună cruntă vara trecută.

Depresiune tropicală, parcă așa i-au zis.

Puteți rămâne sub 1.000 de dolari?

Eu și sora mea punem banii.

Nu vreau adaosuri neașteptate.

Stai liniștit. Ne încadrăm în buget.

Vrei să fie totul gata până vinerea viitoare?

De preferat, joi seara.

Nu pot fi aici în timpul săptămânii, dar vă lasă oamenii mei să intrați.

Dacă apare vreo problemă, spune-le să mă sune la birou.

Ca să fie gata joi,

ne trebuie mai mulți oameni. Plus materiale, sticlă...

Te costă 2.000 de dolari.

Pune-o pe partea cealaltă.

OK.

Trebuia să-l vezi cum umfla prețul.

Eu eram gata să zic 450.

- Nu făceam asta. - Ba da, ce zici...

Îi ziceam cât o să coste.

Credeam că o s-o facă de oaie.

Dar n-ai cedat.

Și asta te face un profesionist.

Sper că nu doar asta.

Ce frumoasă e!

Uită-te la ea. Are rochia aia roșie

de aceeași culoare ca buzele.

Ddansează cu ea!

Dansează cu ea!

- Nu vreau să dansez. - Hai.

- Nu... - Hai!

Nu vreau. Nu, mersi.

Nu vrea.

N-o lăsa să aștepte.

Dansează cu ea!

E cântecul ei preferat.

O facem împreună, îți arăt eu pașii.

Dansează cu ea!

Dansează cu ea, dansează cu ea. Vrea și ea.

- E cântecul ei preferat. - Attila.

E cântecul ei preferat.

Hai. Dansează cu ea. Nu mai...

Te așteaptă.

- Te așteaptă. - Bine, dansez.

Gata.

- Nu. - Da!

- Idiotule. - Bravo!

Lasă-mă.

Ești cam tras la față, nu-i așa?

Ai văzut?

E ca mersul pe bicicletă.

Tricicletă.

Familie.

O bicicletă pentru copii.

Copii!

Ai ratat toaleta.

Ce?

Măcar nu-i pe covor.

Când credeți că o să vă ajungă soția, dle Tóth?

Nu e loc pentru amândoi în magazia aia.

Aș vrea să știu, Audrey.

Mulțumesc pentru cină.

Attila mi-a arătat niște poze din reviste.

Proiectele la care ai lucrat la firma ta.

Nu ești cum mă așteptam din ce-am citit despre tine.

Nu sunt ce mă așteptam.

Sunt sigură că poți găsi ceva de lucru.

Ceva mai bun.

La o firmă de-aici.

Dar...

aș lucra pentru alții.

E mai bine decât să dormi într-o magazie.

O să-mi caut alt loc de dormit.

Îți mulțumesc încă o dată pentru cină.

Aduceți cutiile. Nu le scăpați.

Aici, aici, aici.

Tipul e bogat, o să mai ia cărți.

Fiți respectuoși.

Îi place să citească. Poate ne zice o poveste înainte de culcare.

Încet, încet. Încet.

Încet.

Nu zgâriați podeaua.

Da, panourile lungi.

Rafturile pot avea înălțim difierite,

ca să cuprindă volumele mai mari

pe care clientul nostru le ținea pe podea.

45 de grade.

Trei, doi, unu.

Perfect. O să fie superb.

Bun, bun, foarte bun.

Stânga, Gordon, stânga. Ține-o așa.

Fii atenți la stânga.

Ușurel.

Hai, ușurel.

Încetișor.

Încet, încet, încetișor.

E prea aproape de acoperiș!

Hei, hei, hei, hei!

Aoleu!

- Ți-am zis să tragi! - Am făcut ce-am putut.

Acum trebuie să schimbăm și o bucată de jgheab.

Unu, doi, trei.

Da.

Bine.

Apropie mâna...

E bine. E bine, foarte bine.

Să dansăm.

Attila.

Vino. Uite.

E ediția princeps.

Toate-s ediții princeps.

Ești un idiot.

Idiotule.

Ce-i asta?

Ce-i cu toate astea?

Cine v-a dat voie să intrați în casa mea și să faceți totul praf?

- Scuzați-mă, domnule. - Cine dracu' ești?

Trebuia să fie o surpriză.

Fiul dvs, Harry, a spus c-o să veniți...

E o surpriză!

Mama mea, o femeie bolnavă,

stă pe alee, prea speriată ca să intre.

Ne pare rău că am speriat-o.

Am adus-o aici pentru liniște și odihnă,

și-am găsit un negrotei ciudat care umbla hai-hui pe moșie.

Fiul dumneavoastră ne-a rugat să venim

să transformăm biroul într-o bibliotecă.

O bibliotecă?

Camera...

e făcută zob!

Puneam toate la locul lor.

Ați întors totul pe dos.

De unde știi ce-i la locul lui?

Am avut mare grijă de lucrurile dvs, dle Van Buren.

Nu știu ce să vă spun.

Tu cine ești?

László Tóth.

László e arhitect autorizat.

A supravegheat renovarea

și am mai făcut afaceri cu fiul dumneavoastră.

Am un magazin de mobilă în Kensington.

Miller and Sons.

Dle Van Buren, pot să vă arăt spațiul?

Lămpile astea nu avantajează deloc.

Negroteiul vă așteaptă la poartă.

Strângeți-vă lucrurile și plecați.

Domnule Van Buren...

am terminat aici.

E-n regulă. Hai.

O să vorbesc dimineață cu fiul meu.

Mama e bolnavă.

Trebuie să intre în casă ca să doarmă!

E-n regulă?!

Nu e deloc în regulă, asta e casa mea!

Să vă ia naiba!

Trezește-te.

Ce mod groaznic de-a începe ziua.

Ce-i?

Harry Lee a sunat.

Spune că nu plătește.

Pentru materiale?

Spune că am avariat proprietatea

și că am noroc că nu mă dă în judecată.

N-ai nimic de zis?

Ce-ai de gând să faci?

László...

Te primesc în casa mea,

în afacerea mea, și așa-mi mulțumești?

Îmi gonești clienții.

Te dai la nevastă-mea.

Mi-a zis. Normal că mi-a zis.

Normal că mi-a zis. Ce te așteptai?

La ce mă așteptam?

Nu te puteai abține nici când eram copii.

Ascultă. N-o să-i spun lui Erzsi de data asta.

Știu că ai trecut prin multe.

Asta i-am spus și lui Audrey.

N-am să-ți fac rău.

Dar nu te mai pot ajuta.

Ai priceput?

Erzsébet,

poți să-mi scrii la o adresă nouă...

Te aștept. Te-aștept ne-ncetat.

Ai nevoie de bani? De ce ai nevoie?

Al tău, László.

Bună dimineața, Philadelphia.

Este joi, 7 noiembrie 1950.

Ar putea fi prima oară din 1930

când Partidul Republican ar putea prelua controlul...

Gordon.

Gordon.

Forțele SUA și ale Națiunilor Unite au făcut progrese semnificative

în peninsula coreeană...

Trezește-te. Gordon.

Hai.

Trezește-te.

Trebuie să mergem. Te-am lăsat să dormi mai mult. Trezește-te.

Gordon.

Domnul László a plecat? Trebuie să vorbesc cu el.

Așteaptă.

Salut.

László?

E pentru rana mea.

Sora Elizabeth te caută.

Vin imediat.

Fă-mi o favoare și nu mai fuma până ieșim din tură.

Despre ce voia să vorbească cu tine?

Mi-a cerut participarea.

Adică? Vor să ajuți?

Deja ajut.

Vrea să particip la slujbă duminică

și să strâng donații.

Și ce i-ai spus?

Am spus că mă voi gândi.

Pare corect, nu?

Mă duc în altă parte.

De ce nu ceri un loc unde să stai, oriunde te duci?

Nu vreau ca oamenii de acasă să mă vadă ca pe un cerșetor.

Niciodată.

♪ Un trandafir trebuie să rămână

♪ Cu soarele și cu ploaia

♪ Sau promisiunea lui minunată nu se va împlini

♪ Fiecare cu-ale lui

♪ Fiecare cu-ale lui

♪ Și tu ești a mea

♪ La ce bun un cântec

♪ Dacă cuvintele nu se potrivesc?

♪ Și un vis trebuie să fie un vis pentru doi

♪ Nu e bun de unul singur

♪ Fiecare cu-ale lui

♪ Pentru mine, ești tu

♪ Dacă o flacără vrea să crească

♪ Trebuie să existe o strălucire

♪ Pentru fiecare ușă Există o cheie

Te caută un idiot.

László Tóth, tu ești?

Te caut de mult.

Nu mă mir că nu te-am găsit, ți-ai lăsat barbă.

Cu ce vă pot ajuta, domnule?

Vreau să te invit la prânz.

Pauza e de-abia în două ore.

Cine e șeful tău? Să vorbesc cu el.

Ai văzut asta?

Te asigur că toată lumea a văzut.

Dă-i la pagina 66.

Unde ai studiat?

Bauhaus în Dessau.

Bauhaus? Minunat.

Citește ce scrie sub fotografie.

Ce părere ai?

Arată bine.

Normal.

De ce nu te-ai apărat când m-am repezit la tine?

L-am sunat pe vărul tău american...

- Attila. - Da. Da.

Mai întâi, mi-am cerut scuze, apoi l-am copleșit cu laude.

Dar, el, un om onorabil, m-a trimis la tine.

Și de atunci m-am documentat.

Sunt proiectate de tine, nu?

Da.

Toate?

Da.

Îmi pare rău. Te-am supărat?

Nu.

Deloc.

Nu știam că se mai găsesc.

Cu atât mai puțin relevante.

Pot să le păstrez?

Desigur.

Sunt foarte artistice.

Arată mai bine în realitate.

Mi-ai fi putut spune mai multe despre trecutul tău.

Nu ți-ai făcut viața ușoară.

A fost greu să intervin în timp ce țipați.

Da.

Mi-e rușine.

Chiar îmi e...

M-am comportat ca un descreierat.

Mama...

Mama mea era pe moarte...

Nu-i o scuză, dar a murit în weekendul ăla, acasă.

Condoleanțe.

Zi-mi, de ce un arhitect străin de succes

dă la lopată în Philadelphia?

Mă ocup și de construcția unui club de bowling.

Dar...

Reichul ne-a respins pe mine și pe colegii mei

pentru tipul nostru de muncă.

S-a considerat că n-are caracter germanic.

Nu vreau să fiu nepoliticos,

dar am timp doar pentru cafea.

Nu erați pregătit pentru ce-ați văzut.

E de înțeles.

Mă bucur că-ncepeți s-o apreciați.

Nu doar o apreciez, dle Tóth. O prețuiesc enorm.

Nu-mi plac surprizele.

Fiul meu arogant ar fi trebuit să fie mai înțelept.

Dar n-am venit să mă laud sau să mă vait.

Am venit să-ți dau banii care ți se cuvin.

Dacă te-ncălzește cu ceva, nu eu am sugerat

ca tu și partenerul tău să nu fiți plătiți.

Am aflat ulterior despre asta.

Am stricat niște jgheaburi pe care voiam să le schimbăm,

dar a fost o neînțelegere.

Lasă. Ia banii.

Mulțumesc.

I-aș ascunde-n izmene, dacă aș fi în locul tău,

sau într-un pantof.

Aș vrea să vii s-o vezi la lumina zilei.

Am văzut-o deja.

Vreau să te bucuri de ea.

- Bine. - Minunat.

Trimit o mașină să te ia duminică dimineața

dacă nu ești prea ocupat.

Nu.

Scrie-mi adresa ta.

Conversația noastră mi s-a părut convingătoare

și stimulantă intelectual.

Pa.

A fost o plăcere.

Nu te mai fâțâi.

Câteva minute!

O secundă. Ține asta.

Da, e-năuntru.

Toți au plecat. Pleacă. Am închis.

Nu mă împinge! Știu că-i acolo.

Nu-i nimeni acolo.

Prietenul meu nu m-ar lăsa! Te rog.

Nu-i nimeni acolo! E timpul să pleci.

- Nu! - Am închis.

Du-te acasă.

Prietenul meu e acolo, te rog!

- Nasul meu! - Du-te acasă.

S-a terminat filmul. Nu poți dormi aici.

Această cerere e pentru aceste derivate de opiu,

drogurile narcotice...

...utile în medicină

pentru a calma durerea și a induce somnul.

Folosite fără supraveghere,

pot deveni periculoase, creând dependență.

Odată obiceiul format, dependentul...

Ce? Ce?

... trebuie să aibă droguri cu orice preț.

Drogurile importate legal nu-i sunt disponibile.

Trebuie să se îndrepte către o sursă ilegală.

Vino.

Vino cu mine.

Pisicuță. Vino cu mine.

- Hai. - Scuzați-mă, dle Tóth.

Familia Van Buren m-a trimis după dvs.

Pe scaunul de lângă dvs e un sacou de seară călcat.

Ai ajuns!

Omul momentului.

Ce-ai pățit?

Am căzut de pe-o grindă și...

- Toți sunt lihniți. - Harry, vă știți.

Da, sigur. Bună ziua.

Tati, în bucătărie întreabă dacă ne putem așeza la masă.

Ea e sora geamănă a lui Harry, Maggie.

Bună ziua, domnule Tóth. Ne place mult biblioteca.

Mulțumesc.

Să mâncăm.

Nu se laudă cu realizările lui, dar...

Opera domnului Tóth e celebrată

în Europa de Vest și Centrală.

Sunt multe articole despre el în reviste de arhitectură,

dacă urmăriți genul ăsta de lucruri.

Pe ce v-ați axat?

Teatre, sinagogi, restaurări.

Multe proiecte, unele neobișnuite.

Sunteți căsătorit, dle Tóth?

Da.

Ea e încă în Europa.

De ce?

Am fost despărțiți.

Cu forța.

De unde sunteți, dacă nu vă supărați că întreb?

Nu-mi dau seama de unde-i accentul.

Din Budapesta.

Distrusă în timpul războiului. Groaznic.

Cum a fost războiul?

Auzim povești care ne fac părul de găină.

N-aș ști cu ce să încep, dnă Hoffman.

Aveți de gând să vă întoarceți în Europa, dle Tóth?

Soția mea încearcă să vină și ea aici, să fim împreună.

Dar e greu.

Acum că Roosevelt nu mai e,

ar trebui să fie mai ușor.

Nu mai e, dar toată lumea se teme

că cei ca mine sunt un pericol pentru securitatea națională.

Vă referiți la evrei?

Suntem evrei.

Michelle s-a convertit.

Și Erzsébet a mea.

S-a dedicat și a studiat mult, dar...

puțini au apreciat-o pentru asta acasă.

Păcat că naziștii n-au văzut lucrurile la fel.

Nu, nu doar evrei.

Străini.

Am avut noroc să plec din Bremerhaven.

Ordinul lui Truman a ușurat transferul grupului meu.

Alții n-au fost așa norocoși.

Sună groaznic, László.

Ne pare tare rău pentru tine.

Michael e prietenul și avocatul meu, în ordinea asta.

Michael, firma ta ne poate ajuta să grăbim procesul?

Nu e chiar așa simplu, mă tem.

Nevasta nu poate să-și lase nepoata acolo pentru că e...

tânără, fără mamă și foarte bolnavă.

Sunt doar ele două?

Aș fi bucuros să fac o cerere.

Există ceva numit Dreptul de Azil

care a intrat în vigoare de curând.

200.000 de europeni pot primi rezidență permanentă.

Puteți citi despre asta în ziar.

Firma lui Michael reprezintă biroul vicepreședintelui.

Președintele?

Statelor Unite.

Felicitări.

Veniți luni la biroul din Philadelphia.

Sunați la numărul ăsta și se ocupă asistenta mea.

Vă spune ea ce trebuie să aduceți.

Mulțumesc.

Cu plăcere.

Bem cafeaua în birou?

Mulțumesc.

Am fost căsătorit.

Mi-a dăruit doi copii frumoși.

Dar mama mea, Margaret, și gemenii

îmi răpeau tot timpul personal.

Lucrurile s-au complicat între fosta soție și Margaret

și am divorțat.

Amical.

Margaret m-a crescut singură în Rochester.

Eram doar noi doi.

Părinții ei o renegaseră fiindcă avusese un copil din flori.

A fost singura mea familie adevărată,

în afară de gemeni, mai târziu.

Cu puțin timp înainte să moară,

părinții mamei,

ezit să le zic bunici,

ne-au contactat după ce-au citit un articol

despre succesul primei mele firme.

De fapt,

nu ne mergea prea bine atunci

și-aveam să închidem prăvălia,

dar nu știa încă nimeni.

Ai observat că sunt direct,

nu exagerat sau sentimental.

Dar mama...

s-a lăsat pradă amabilității lor.

Sicea că sigur sunt bolnavi sau pe moarte

și... probabil au nevoie de bani.

Nu-mi plăcea s-o văd pe Margaret, o femeie pragmatică de obicei,

căzută-n asemenea presupuneri banale.

Dar am acceptat să mă-ntâlnesc cu ei,

parțial ca să-i fac pe plac,

dar și ca să-mi satisfac curiozitatea legată de originile mele.

E foarte inteligent.

Cum te-nconjoară spațiul, perspectiva forțată.

Cred că da.

Îmi amintește de-o povestire pe care-am citit-o odată.

Despre o bibliotecă nesfârșită.

Lucrați la ceva acum, dle Tóth?

Un club de bowling.

Scuzați-mă, tocmai îi povesteam ceva prietenului nostru.

Îmi pare rău. Vă rog să mă scuzați.

Ai acceptat să te vezi cu ei.

Am schimbat amabilități la telefon și m-am oferit să mă întâlnesc cu ei

în apartamentul lor modest dintr-un oraș vecin.

M-a apucat râsul când am realizat că erau așa de aproape toți acei ani.

În drum spre ei...

Am avut timp să mă gândesc.

Și am ajuns, în cele din urmă, la o sumă

pe care m-am simțit confortabil să le-o ofer.

Având în vedere că erau, vrând, nevrând,

singurele noastre rude în viață.

Am fost primit cu ospitalitate,

așa că le-am explicat că le-am scris un cec

în valoare de 25.000 de dolari.

Când l-am înmânat, păreau ușurați,

dar cred, puțin dezamăgiți de sumă.

Au fost amabili și mi-au mulțumit oricum.

Mă simțeam inconfortabil.

Dar, înainte să plec, i-am întrebat ceva.

Ce-o să faceți cu toți banii ăștia?

Divagau despre miracole sau ceva de genul.

Pentru o clipă, totul părea rezolvabil, realizabil.

În sfârșit, aveau să fie bine

și ce nepot grijuliu eram.

La plecare,

înainte să ajung la marginea gazonului,

au ieșit amândoi după mine, strigând.

"Ai uitat să semnezi, Harrison."

Mi-am făcut curaj să fiu sincer

și să le vorbesc ca unor adulți.

N-am uitat, am zis,

dar nu m-am simțit obligat să semnez

din cauza gafelor din răspunsul lor.

Au fost atât de șocați.

Pentru o clipă, am crezut că vor muri acolo, pe gazon.

Dar au început să plângă amândoi și s-au destrămat ca niște cerșetori.

Toată chestia a fost mult mai tulburătoare decât îmi imaginasem.

Cu condiția

s-o lase pe Margaret în pace de-atunci înainte,

le-am scris un cec separat de 500 de dolari și am semnat.

Atât de mult mi-am iubit mama, dle Tóth.

Făceam lucruri unul pentru celălalt.

La ce se așteptau după felul în care v-au tratat?

Da, exact așa văd și eu lucrurile.

Răspunde-mi la o întrebare.

De ce arhitectură?

E un test?

Nu, nu este.

Nimic nu se explică de la sine.

Există o descriere mai bună a unui cub

decât cea a construcției sale?

Era război.

Dar, din câte am înțeles...

multe amplasamente ale proiectelor mele au supraviețuit.

Încă se află acolo, în oraș.

Când amintirile teribile a ce s-a întâmplat în Europa

vor înceta să ne umilească,

mă aștept ca ele să servească în schimb ca un stimul politic,

declanșând tulburările care apar atât de frecvent

în ciclurile apartenenței la un popor.

Anticipez deja o retorică comună a furiei și fricii.

Un râu de astfel de frivolități ar putea curge nestingherit.

Dar clădirile mele au fost concepute să reziste eroziunilor

liniei de coastă a Dunării.

Ce răspuns poetic.

Trebuie să fi fost un profesor îndrăgit.

Am mai spus-o, dar conversațiile noastre mi se par...

stimulante intelectual.

Sunt de acord cu tine.

Toată lumea.

Luați-vă coniacul și urmați-mă afară.

Am o surpriză extraordinară.

Unde naiba ne duci, Harrison?

E ger.

Încearcă să faci asta pe tocuri, Michael.

Încă puțin. Veniți.

Încă puțin.

Încă puțin, aproape am ajuns.

În regulă.

După cum mulți dintre voi știți,

anul trecut a fost cam dificil

pentru Harry, Maggie și pentru mine.

Tati, e frig. Ne putem întoarce înăuntru?

Maggie, te rog. Liniște.

V-am adus pe toți aici în seara asta, în frig,

nu să aruncăm un ochi la trecut,

ci să privim împreună înainte spre viitor.

După cum știți, dincolo de deal e Doylestown.

Aici, plănuim să construim un centru pentru comunitate

în memoria lui Margaret Lee Van Buren.

Harrison, e minunat.

Va fi un spațiu suficient de sacru

ca să poată fi locuit de sufletul ei.

Un loc pentru adunare, reflecție, învățare.

Dle Tóth, aș vrea ca dvs să fiți arhitectul.

Ceva nemărginit, ceva nou.

Văd că v-a șocat. Mă bucur.

M-am gândit că poate v-ați dat seama.

Nu. Nu.

Ascultă.

Nu e o coincidență că soarta ne-a adus împreună

în ajunul morții mamei.

Mă pricep să citesc semnele.

Dle, nu știu ce implică acest proiect.

Vorbim despre detalii acasă,

dar vei fi bine plătit.

În plus, vei primi un loc aici pe proprietate,

unde să locuiești și să lucrezi.

Cred că dacă stai aici

o să ai timp și spațiu

să-l concepi cum trebuie.

Și familia ta, dacă vine,

e binevenită aici.

Ce zici?

Păi...

Vreau să schițez ceva și să-ți arăt.

Vrei să meriți proiectul.

Bine, poți face asta.

E frig, să ne-ntoarcem.

Hai.

Scuzați-mă.

Îmi cer scuze.

M-a adus un șofer, dar nu-mi amintesc cum îl cheamă.

- Scuze. - Trebuie să mă-ntorc.

Poate cineva să-l contacteze pe tipul

care m-a lăsat aici după-amiază?

Un minut, vă rog.

Dle Tóth. Regret că v-am făcut să așteptați.

Harrison s-a culcat. Vă urează noapte bună.

Mă ajuți să-l găsesc pe șofer?

Îmi cer scuze pentru scena tatălui meu.

Sigur v-a luat prin surprindere.

Nu-i nicio problemă.

Adesea ia deciziile astea

fără să ne consulte pe noi.

N-am pus la inimă.

Ar trebui.

Ar trebui, să știi.

Tata vrea să te angajăm.

N-am nicio infrastructură aici.

De-asta m-a rugat pe mine să te supraveghez și să te ajut.

Nu cunosc parametrii.

După ce înțeleg ce-a vrut să zică tata,

o să-ncerc să-nțeleg logica financiară.

Casa e plină în seara asta,

așa că ți-am pregătit un loc în casa de oaspeți.

Putem trimite după lucrurile tale dimineață.

Dle Tóth?

Dle Tóth?

Un minut.

Domnule?

M-ați chemat, dle?

Da, László, intră. Am avut o viziune.

Am niște schițe.

Mai am ceva la care am lucrat

care s-ar potrivi aici, dacă vrei să te uiți.

Într-o clipă, nu mai văd bine. Ia loc.

Scuză-mi aspectul...

Parcă am niște tâmplari în frunte

care mă fac să-mi țiuie urechile.

Va trebui să ai răbdare cu mine.

Pot să revin.

Până nu-l pierd. Visele dispar.

Da, știu.

Doylestown e frumos,

dar nu-i un loc cultural, știi?

- Sigur. - Dar ar putea fi.

Un auditoriu

ar putea găzdui un festival de teatru.

Sigur.

Și în extrasezon, bineînțeles,

ar putea fi deschis studenților.

Da.

Ce zici de o sală de sport?

Făceam lupte ca adolescent.

Am amintiri frumoase cu mama

care mă însoțea la meciuri în orașele vecine.

Poate o piscină?

Nu știu să înot.

Poate e prea scump?

Nu-mi vorbi despre bani.

Pennsylvania are mai multe case ocupate de proprietari

decât oricare alt stat.

Mai multe târguri și orășele

și mai mulți locuitori decât oricare alt stat,

precum și unele dintre cele mai mari orașe din lume.

De aceea, Pennsylvania e un tărâm al deciziei

pentru familiile care doresc un loc minunat

pentru a locui și lucra,

și pentru a se bucura de bogăția timpului liber

cu locuri de muncă sigure în apropiere.

Nu-i vorbi despre bani.

Am vorbit cu prietenii noștri de la primăria din Bucks County

care sunt dispuși să acceseze fonduri locale și de stat

pentru proiectul nostru,

dacă suntem dispuși să desemnăm o anumită

componentă importantă a centrului

pentru congregația creștină.

Dar e un centru comunitar pentru toată lumea.

Ce vor, o sală de rugăciune?

Am impresia că se așteaptă la ceva

mai specific și mai important decât asta pentru banii lor.

Asta și așteptarea aprobării propunerii generale, desigur.

Scuzați-mă. Un auditoriu, o sală de sport, o bibliotecă.

Tata a descris-o mai degrabă...

ca pe o sală de lectură pentru public.

O bibliotecă și o capelă?

Sunt patru clădiri, Harry.

Patru, nu una.

E ambițios.

Și am crezut că o să-ți placă asta.

L-am sunat pe Leslie Woodrow, contractorul nostru.

Prima dată am lucrat cu Leslie

ca ofițer de inginerie navală,

dar a supervizat mai multe proiecte de construcție

pentru noi, inclusiv birourile astea.

Tata alocă o sumă de 850.000 de dolari proiectului

care, după mine, pare foarte rezonabilă,

chiar exorbitantă.

Dacă Leslie e de acord să ni se alăture,

atunci îl pun să facă un proiect de buget.

Suma de 850.000

include onorariile pentru tine și Leslie.

În plus, am făcut aranjamente

să-ți obținem o licență aici, în Pennsylvania.

Păi, Harry, să începem să săpăm.

Erzsébet, am făcut cunoștință cu un avocat american influent

care spune că vă poate ajuta pe tine și Zsófia.

Putem găsi undeva o fotografie cu tine și Zsófia împreună?

Ceva care o leagă de tine?

Am contactat niște colegi care veneau la petreceri.

Aștept răspuns.

Oricine-ți vine în minte, scrie-le și explică-le cât de urgent este.

Orice o leagă pe ea de tine și pe tine de mine,

îl poate ajuta enorm pe dl Hoffman.

504, 505, 506,

507, 508.

Am inclus o listă cu articole și informații cerute de biroul său.

Te rog, completează ce poți din documentele astea

și returnează-mi originalele imediat.

S-ar putea să fi dat norocul peste mine.

Fix când nu mă așteptam,

mi s-a oferit o oportunitate de nerefuzat, o altă șansă.

...trei, patru,

cinci, șase, șapte.

Te simt mai aproape de mine acum ca niciodată.

Cu dragoste, László.

Mai sus, mai sus.

Puțin mai sus. Bine.

Suprafața totală e de 2.684 m²,

inclusiv un sistem de condensare pentru colectarea apei de ploaie,

sub nivelul solului.

Deschiderile înguste de aici și aici

sunt luminatoare care pot fi și delimitări

ale unităților de spațiu de ambele părți ale holului de intrare.

Unitățile sunt convertibile, multifuncționale.

Încap 500 de persoane pe fiecare parte.

Sisteme personalizate pentru scaune și depozitare

permit o conferință, o sală de sport, un auditoriu.

Camerele de mărimi standard sunt din beton prefabricat.

Capela din inima clădirii

contrastată de un altar din marmură

din munții Carrara...

Nu văd.

...va fi piesa centrală a institutului.

Harry, ce părere ai de sala de sport pe lateral?

Nu-s sigur.

Arată ca o baracă.

Poate pentru că n-ai făcut armata, Harry.

E o mare surpriză. Continuă.

Lăați-mă să vă demonstrez.

Când soarele traversează cerul,

bârnele de lemn de la baza turnurilor

se vor uni ca să formeze simbolul unei cruci pe altar,

când sunt iluminate.

Extraordinar.

Minunat.

Maggie, poți să chemi pe cineva pentru cafea?

Mi se pare magnific, dle Tóth.

Mulțumesc.

Care-i înălțimea chestiilor alea?

Șase sau șapte metri?

Și am înțeles corect?

O suprafață de peste 74.000 m²?

Dacă ne permitem aceste materiale, dle Van Buren.

Marmura Sylacauga e din comitatul Talladega

și ar putea fi posibil dacă reușesc să obțin niște favoruri.

Cu tot respectul, dacă ne permitem materialele?

Domnule, betonul e rezistent și ieftin.

Beton? Nu rupe gura târgului.

Am putea împărți diferența la materiale.

Din fericire, de estetica clădirii

nu trebuie să vă bateți capul dvs, dle Woodrow.

Și marmura de Sylacauga e albă, ca o foaie de hârtie.

Eu vorbesc de albastru și gri, cu vinișoare mai fine.

Eu zic să mergem pe cea italiană. E mai potrivită.

Va trebui să mă documentez, dar...

Știu pe cineva talentat.

Un zidar italian cu care am mai lucrat.

Încă ceva, până nu uit. Numele.

Vreau să fiu sigur că se vede bine.

Domnule, chiar asta vă doreați?

Îmi scapă ceva?

Când a sunat Harry,

mi-a zis că e un proiect personal.

Dacă la asta ne hotărâm până la urmă,

ceva de asemenea anvergură,

va trebui să modificăm serios calendarul.

Mai bine viu cu 18%

decât mort cu dobândă mare, Leslie.

Nu vom depăși bugetul.

- Bunica adora marmura. - Vă asigur.

Cum merg discuțiile cu primăria?

- Ne așteaptă. - Bun.

Puneți presiune pe ei.

- E bine. - Mulțumesc.

La naiba.

Bună dimineața, Leslie.

Nu-mi spune că abia te dai jos din pat.

Sunt gata în două minute.

Îți dau trei dacă te speli un pic.

Trei.

Te aștept afară.

Zi importantă.

Zi importantă. Trezirea!

Primarul n-are toată ziua la dispoziție, Leslie.

E bine, Harry.

Vine și tatăl tău?

Nu, din păcate e plecat cu afaceri în străinătate.

Vă transmite salutări.

E un proiect pe care-l are la inimă.

E o prioritate pentru noi.

M-a rugat să te întreb dacă poate suna mâine să discutați.

Când ai timp, bine-nțeles.

Sigur.

Sylvia poate stabili o întâlnire mâine după-amiază.

Îmi cer scuze.

Asta e... altceva.

Foarte modern.

- Da. - În regulă.

Explică-ne ce ai în minte.

Doar în timpul construcției

se vor crea peste 80 de locuri de muncă.

Dulgheri, zugravi, peste 150 după finalizare,

când va trebui angajat personal permanent.

Când răspundeți la întrebările din cutie?

Bine.

Bine.

Aș vrea să abordez și unele dintre îngrijorările și comentariile scrise

trimise anonim înainte de discuția din această seară.

Întrebări despre trecutul meu,

originea și convingerile ideologice, dacă vreți.

Ca străin

și nou-venit în Doylestown,

văd o comunitate care are nevoie de ajutor.

Asta e singura mea convingere relevantă.

Dl Van Buren, un patron generos și protestant convins,

și cu mine, vom construi un loc unde veți fi atrași să vă adunați

și inspirați să vă închinați.

Puteți fi siguri că vom respecta tradițiile din Doylestown.

Centrul Margaret Lee Van Buren pentru Creație și Activitate

va fi o dovadă vie.

Un punct de reper care proclamă nu doar inovație,

ci inovație într-un ansamblu.

Dă-mi... Cum îi zice?

Nu, lanterna.

Așa.

Interiorul capelei.

Încap 119 persoane.

În zori.

La apus.

- La prânz. - Inteligent.

Una dintre cele mai importante resurse ale lumii de astăzi

a avut începuturile umile într-un orășel

dintre dealurile verzi din Pennsylvania.

László!

A durat câteva luni să obținem articolele cerute de dl Hoffman

de când am primit scrisoarea ta.

Oțel.

La început nu știam ce să fac,

dar apoi m-am gândit să o contactez pe vecina de sus din Buda, dna Horváth!

Poate că niciun factor

nu a fost mai important în progresul american decât oțelul din Pennsylvania.

Mi-a dat mai multe poze de familie

în care apărem clar tu, eu și Zsófia

cu mama ei în ziua nunții.

Oțel.

Săraca, ne-a crezut morți în toți acești ani,

așa că le-a ținut pe șemineu, in memoriam.

Oțel pentru clădiri mărețe.

Oțel pentru poduri. Oțel pentru mașini.

Zsófia avea doar nouă ani pe vremea aia,

dar fața și expresia ei sunt ușor de recunoscut.

Oțel pentru trenuri și pentru șine.

Le-am inclus pe toate, mai puțin una.

Oțel pentru avioane.

În caz că nu primești scrisoarea asta.

O voi ține la piept,

arborele nostru genealogic, lângă inima mea.

Oțel pentru tunuri de război și mașinării ale păcii.

László,

asta înseamnă că ne vom revedea curând?

Oțel.

A ta, Erzsébet.

PARTEA A DOUA ESENȚA FRUMUSEȚII

- Dreapta sau stânga? - La stânga.

Oare au trecut pe lângă noi?

Colegul meu din New York a confirmat că au urcat la bord.

Ei sunt?

Nu, nu sunt ei.

Zsófia?

Zsófia. Ea e.

Zsófia!

Zsófia!

Ce s-a întâmplat?

Îmi pare rău că nu ți-am zis.

Ce s-a întâmplat?

S-ar putea să nu fie permanent.

Ce s-a întâmplat? Ți-a făcut cineva ceva?

E osteoporoză de la foamete.

O să mă vopsesc. Știu că e urât.

Unde-i Attila?

N-am vrut să fie dezamăgit

dacă era să întârzii.

Zsófia, dragă.

Zsófia.

Bun venit în America.

Mă bucur să vă cunosc în sfârșit.

A fost o perioadă

când credeam că te-a inventat.

Nu-i fascinant să întâlnești persoanele dragi

ale marilor artiști și gânditori?

Vă mulțumesc că aveți grijă de László al meu.

Ca persoane privilegiate,

întotdeauna am crezut că e de datoria noastră

să susținem talentele definitorii ale epocii noastre.

Eu, bineînțeles, n-am niciun talent.

Adevărul e că...

Sunt extrem de invidios pe indivizi ca el.

Nu cred că-i adevărat, domnule Van Buren.

V-ați descurcat foarte bine.

Tata cerșește complimente.

Nu-l mai lingușiți.

- Moșia e superbă. - Nu-i așa?

Erzsébet...

Scuză-mă, pronunț corect?

E foarte bine.

Îmi puteți spune Elizabeth, dacă doriți.

Engleza ta e impresionantă.

Mulțumesc. Am făcut facultatea în Anglia.

Unde?

Oxford. Ca să studiez engleza.

M-am întors acasă pentru comunicare.

Te-a ajutat la ceva?

Da. Am lucrat pentru un ziar național popular acasă,

Magyar Nemzet.

Jurnalistă.

- Cultură? - Afaceri externe.

L-ai putea ajuta pe soțul dumitale

să nu mai sune ca și cum își câștigă pâinea lustruind pantofi.

Nu le-ai spus nimic despre mine?

László, de cât timp ești aici? Patru, cinci ani?

Nu mai ai nicio scuză.

Îmi pare rău. M-am lăsat dus de val.

Mi-o dai înapoi?

Un ban economisit.

Sofia, nu?

Zsófia.

Zsófia.

Zsófia.

Înțelege engleză?

- Da. - Da.

Da. Înțelege foarte bine.

Femeia din spatele bărbatului.

László? Putem discuta?

Da, domnule?

La recomandarea lui Leslie,

am arătat planurile tale altui arhitect.

Ce? Cui?

Cineva cu care am lucrat la magazinul universal din centru.

Sunt modificări minore.

Locuri unde am crezut că putem economisi.

László?

- Leslie e un nemernic. - Așa e.

De-aia-l plătim.

Doamnelor...

Scuze pentru jucării.

Mi te aminteam ca fetiță.

Uită-te la mama ta.

Sora mea era frumoasă, nu?

Chiar și bolnavă, era superbă.

Ești supărat?

Ești supărat că nu ți-am zis ce am?

Dacă vrei să te iei de mine,

mai bine-mi exersez engleza.

Termină. Vorbești perfect engleza.

Faza cu lustruitul pantofilor a fost o glumă proastă.

Mâine, te duc la cineva.

Un specialist.

Nu te supăra pe mine.

Nu mai vrei să fii cu mine?

Nu mai spune prostii.

Ți se pare c-am îmbătrânit?

Am îmbătrânit.

Nu poți să-mi spui ceva frumos?

Te iubesc, vaco.

Poți să mă atingi.

Nu vreau...

Nu vreau să te rănesc.

N-o s-o faci.

Am avut vise.

În fiecare noapte, visam că sunt cu tine.

Știu ce-ai făcut, László.

Și nu-i nimic.

Despre ce vorbești?

Știu.

Știu.

- Nu pot s-o fac. - Știu tot.

Nu vreau s-o fac acum.

Vezi tu...

M-am îmbolnăvit.

Foarte rău.

Abia mai respiram.

Tânjeam să fiu cu tine și asta mă îmbolnăvea.

Aproape am murit.

Între viață și moarte,

am început să am fantezii cu tine.

Dar mi-am dat seama...

că nu erau fantezii, ci viziuni.

Eram cu tine.

Tot timpul, am fost cu tine.

Dragul meu László, știu ce-ai făcut.

Nu sunt geloasă, căci am fost cu tine mereu.

Știu tot ce ți s-a întâmplat.

Sunt aici acum

și nu te voi părăsi niciodată.

Doamne!

O, Doamne!

Dragostea mea...

Dragostea mea, nu mai suport!

- Nu mai pot. - Ba da.

Poți.

Avem o viață nouă.

O limbă nouă.

O putem lua de la capăt.

Scuze!

Pardon.

Maggie Lee mi-a dat niște vopsea de păr.

Minunat, dragă.

László, ești acolo?

Da, dragostea mea.

Modelul e superb, dragă.

Superb.

Mulțumesc.

Mergem în oraș azi să-l vedem pe Attila.

Vrei să vii?

Sunt ocupat azi.

Nu pot.

Mi-a fost dor de el.

Să-l aud prin cameră...

E fantastic.

Poate ar trebui să luăm niște cursuri de engleză după-amiază.

Poți merge singură cu autobuzul.

Sunt sigură că e ultimul loc unde ai vrea să fii,

dar îți va face bine

și îl pot informa pe instructor despre situația ta.

Dacă mă asculți doar pe mine nu vei ajunge prea departe.

Unde plecați, domnițelor?

Mergem în oraș.

În ce oraș? Sunt mai multe prin apropiere.

Philadelphia. Să vizităm familia.

Vărul american, bineînțeles.

- Deci în oraș? - Da, în oraș.

Și noi. Nu sta acolo.

Urcați, vă ducem noi.

Mulțumesc.

Am un amic în New York, ziarist.

E mereu în căutare de talente noi.

Să-i spun despre tine?

Sunteți foarte amabil, dle Van Buren.

Ar trebui să lucrez din New York?

Poate, la-nceput.

Încă nu ești angajată,

să nu ne pripim.

Normal că nu.

N-am vrut să par obraznică.

Nu, nu.

În fine, poți face naveta cu mine la-nceput.

Lucrez de luni până vineri.

Da, ar fi perfect.

Ar trebui să vorbesc totuși cu László.

Te asigur, când începe distracția,

o să aibă treabă până peste cap.

În plus, îmi place să prezint Manhattan-ul prietenilor.

Nu cred că ai văzut mare lucru pe drum.

Gara Penn Station a fost drăguță.

Este.

Păcat că e plină de boschetari zilele astea,

care agasează femei și copii cerșind.

Se-nșiruie și se-ntind pe pereți ca și cum ar fi parte din fundație,

ca o frescă desprinsă dintr-un film horror.

Poate de-asta m-am simțit ca acasă.

Sunt o fostă boschetară,

căreia-i place și opera maeştrilor olandezi.

Earthly Delights. Ai prins ideea.

Foarte șmecher.

Dar "parte din fundație..."

O frescă e decorativă.

N-are nicio treabă cu fundația.

Touché.

De unde pasiunea pentru arhitectură?

Am mai făcut clădiri,

dar nu le-aș numi capodopere.

Nu știu. Poate fiindcă pivnița mea era plină.

Cum?

Colecționez cărți, fluturi și alte chestii,

dar mai presus de orice, Madeira portughez.

Îl beau în fiecare seară după cină.

Am făcut calculele, dacă aș deschide o sticlă

7 zile pe săptămână timp de 30 de ani,

cât mai am de trăit,

mi-ar trebui 10.000 de sticle.

După ce pivnița s-a umplut,

era timpul să pornesc într-o nouă direcție.

Din pivniță spre cer.

Dacă ai bea o sticlă de Madeira pe zi,

nu cred că ai mai apuca 30 de ani.

Am companie bună.

Asta ajută.

Vreau să fiu sinceră și vreau ca și tu să fii,

ca atunci când ne căsătorim...

Orice-ți trebuie. Mulțumesc.

Da, mersi. Da.

Te sun înapoi.

Cum îndrăznești?

Ce-am făcut?

Umbli pe la spatele lor!

Te-ai întâlnit cu alt arhitect!

Cine-i James T. Simpson? Cine e?

Vrei să mă dați afară!

Nu i-am zis să se-ntâlnească cu nimeni.

Crezi că am chef să lucrez cu tine, dacă mă urăști

pentru următorii doi ani?

Jim Simpson e un tip deștept.

Nu vrea să se amestece.

Nu aprob modificările astea.

Mi-e teamă că n-ai ultimul cuvânt.

Matrițele-s deja gata. Am făcut comanda

- acum mai bine de o lună. - Ce?

Nu știai?

La naiba!

Nimeni nu-mi spune nimic aici!

Harrison a zis că vorbește cu tine despre asta.

Îmi pare rău că ai aflat așa, pe bune.

Gata. E al meu din nou.

El taie trei metri din partea de sus,

eu îi pun jos.

Poftim.

Nu ne permitem toate astea.

Am depășit bugetul trimestrul ăsta.

Ia ce-ți trebuie din onorariul meu, Leslie.

Hai, care-i diferența tre 12 și 15 metri?

Tavanele sunt destul de înalte.

Aprobă asta!

Avem o inspecție săptămâna viitoare

și Jim ar trebui să fie acolo.

Ascultă-l!

Poți să-ți expui punctul de vedere în fața lui Harrison și Harry Lee.

N-o să scot o vorbă, jur.

Lasă vrăjeala și aprobă asta, Leslie!

Pentru podelele în consolă,

vrem să folosim grinzi în formă de T răsturnate

integrate în plăci de beton aici jos.

Asta va servi atât ca tavan pentru spațiul de deasupra

și va oferi rezistență împotriva compresiei.

Pe ce coridor suntem?

Suntem sub pământ.

E un fel de pasaj între unitatea principală

și cele trei unități modulare de dimensiuni medii

de la sud și sud-est.

Îmi pare rău, dar nu văd cum se-mpacă toate astea

cu reducerile propuse de mine.

Am scăzut 3 metri din înălțimea lor

și acum suntem la 9 metri sub pământ.

Ați adăugat 400 de metri de tunel!

Excavăm întregul diametru al sistemului de tuneluri

- folosind o metodă de excavare simultană. - Cum?

Ca să fie ceva înăuntru de descoperit.

Și ca să fie o singură clădire, nu patru!

Pentru armonia ei.

Chiar dvs ați spus, dle Van Buren,

v-ați așteptat să fie o singură clădire.

Acum este.

Îmi pare rău, dar nu ne întoarcem înăuntru

până nu ne privești pe toți în ochi

și ne spui unde ești dispus să faci compromisuri.

Jim, te rog, spune-ne ce anume ai construit.

- Spune-ne. - Îți spun eu ce-am construit.

Am construit un centru comercial în New Hope,

un hotel în Stamford, Connecticut...

Jim, permite-mi să vă reamintesc

că László s-a oferit să acopere personal aceste costuri.

Îmi pare rău, dar m-ați rugat să vin aici

să vă spun de ce n-avem nevoie.

Singurul lucru de care n-avem nevoie e el.

Voi doi. Jim.

Îmi pare rău, dar totul e bizar.

- Trebuie să vedeți... - Ascultați.

Cred că ați putea ajunge la un consens

dacă ați petrece mai mult timp să vă cunoașteți.

Jim! Ascultă-mă.

Vino. Ascultă-mă.

Vino. Vino aici.

Ascult.

Tot ce e...

urât...

crud...

prostesc...

dar, cel mai important, urât...

totul... e din vina ta.

- Jim! Ajunge! - Vrei să mă provoci?

Cred că e timpul să mergi acasă.

Mulțumim pentru perspectiva ta.

Îmi cer scuze.

M-a împins.

Am încredere în tine.

Am încredere în tine, da?

A mers bine, în afară de asta, cred.

- Foarte bine. - Scuze.

- Foarte bine. - Scuze, eu...

- E un idiot. - Hai, lasă.

- Mă duc acasă. - Da.

Harrison, ești sigur de tipul ăsta?

Știu că Jim și-a pierdut cumpătul,

dar a avut câteva argumente bune.

Biroul meu primește zilnic plângeri despre planurile pentru locul ăsta.

Jim e protestant. Dă oamenilor liniște sufletească.

Oamenilor le e teamă că o să strice dealul.

O să facem ceva. Un eveniment pentru comunitate.

Să-i aducem de partea noastră.

Nu-ți face griji, Jim rămâne.

El știe asta? Crede că e concediat.

Leslie o să-l sune mâine.

Poate da sfaturi de la distanță.

E mai bine pentru moral.

Primarul Kinney!

Vă mulțumesc tuturor pentru prezență.

Fetelor, veniți la poză. Poftim.

Sunt mândră de tine. Fă dragoste cu mine diseară.

- Bine. - Toată lumea e pregătită?

Da. Mă simt norocos.

La trei.

Trei, doi, unu!

E un buldozer de nivelat. Noi o făceam cu cai înainte.

Face o suprafață plată pe care să torni.

Trebuie mulți cai să faci ce poate face aia, William.

Dacă vrei, mâine dimineață,

putem merge acolo dacă ești curios.

Ce zici, urci într-o mașinărie de-aia?

Sigur.

Zi importantă, dle Tóth.

Da. Da, așa este.

Scuzați-ne, domnilor.

Leslie mi-a spus la întâlnirea cu Jim de săptămâna trecută

că vrei să reinvestești comisionul în proiect.

Pare cam iresponsabil, nu?

Având în vedere situația ta?

O să-ți ajungă până la sfârșitul proiectului?

O să găsesc o soluție.

Ai vorbit cu soția ta?

O să mă susțină.

Faci cum vrei. Eu n-aș face-o.

Știu că Leslie sigur n-ar face-o.

Nu voiam să crezi că stabilești vreun precedent.

Nu aștept nimic de la niciunul dintre voi.

Cum vine asta?

Firma își dă singură comision ca să se finanțeze?

Nu crezi că merit să fiu plătit

pentru timpul și energia dedicate proiectului?

Pot să sugerez ceva?

Poți.

Nepoata ta a cam deranjat câțiva dintre invitați.

Poate ar trebui să discuți cu ea.

Despre ce?

Nu mă înțelege greșit...

arată bine, știu.

Oricât am visa s-avem o păsărică care să-și țină gura,

pare o atitudine cam obraznică.

Am încercat să discut. Să fac conversație.

Degeaba.

E o trăsătură de familie.

Aș vrea să fim prieteni.

Super.

Asta nu e prietenos, Harry.

N-am zis că mi-ar plăcea să-mi bag scula-n ea.

Las-o baltă.

Am băut prea mult.

Am nevoie de un pui de somn.

László?

Te tolerăm.

Trei cameriste erau într-o cadă.

Cine crezi că era acolo?

Măcelarul, brutarul, lumânărarul.

Revigorant, nu?

Vrei să ne plimbăm?

Jur. Arătau exact ca pictura aia.

Știi care.

Încetează!

Tata își tot cerea scuze gazdei noastre.

Ca să înțelegeți, soțul ei

era unul dintre cei mai importanți clienți privați ai fabricii noastre,

clienți privați.

Tata a încercat să explice de ce întârziasem în acea seară,

în timp ce ea pregătea ce părea a fi un trifle încântător.

- A fost oribil? - Da.

Nu glumesc, seu de vacă și plăcintă cu fructe.

Nu!

Și tata e așa de pofticios.

Nu știam cum să-l previn în fața tuturor.

- Muream de foame. - A luat o îmbucătură așa.

Muream de foame!

A început să se înece ca o pisică.

Și singura lui explicație a fost...

"Dragă, sunt alergic."

"Sunt alergic".

La care gazda noastră îngrijorată a răspuns:

"O, Doamne, alergic la ce?"

La care el: "La aia".

"Sunt alergic la orice-ar fi aia".

O, tată.

Să mergem.

Adu scaunul, te rog.

Zsófia.

Ești bine?

A fost o zi minunată.

Cu siguranță.

Păcat că a început să bată vântul puțin.

Erszi. Trebuie să plecăm.

Nu vii la cină acasă?

Începem devreme mâine.

Mulțumim pentru eveniment.

- Ia vreodată pauză? - Niciodată!

La revedere, dle Van Buren.

Mergeți la cald.

Unde-i graba?

Vorbim acasă.

László, poți să încetinești?

Poți să încetinești?

Renunț la restul onorariului meu

din cauza unor cheltuieli neprevăzute.

Deci la asta tot făcea aluzie fiul.

Da. E un șarpe.

Nu te apropia de el, Zsófia.

Ce-o să-nsemne asta pentru noi?

- Găsesc eu ceva. - Noi.

Ne putem descurca cu salariul meu.

Salariul tău?

Dl Van Buren m-a ajutat să mă angajez în New York.

Sigur după ce mă vor întâlni, nu vor putea să-mi reziste.

Mulțumesc pentru cină, dnă Tóth.

M-am gândit că am putea avea propria noastră mică petrecere

să sărbătorim munca voastră.

Ați ajuns atât de departe.

Nu e proiectul meu.

László nu crede asta.

Spune că n-ar fi putut reuși fără tine.

Ai o soție, Gordon?

Augusta s-a prăpădit în '43.

Era bolnavă și a murit de la o infecție la dinți, culmea.

Îmi pare rău să aud asta.

Condoleanțe.

E-n regulă. Era prea mic ca să-și amintească ceva.

Eu am fost plecat doi ani în Arizona

până să ne trimită pe toți la Napoli, în Italia.

Divizia 92 Infanterie.

Nu m-au lăsat să mă întorc acasă nici măcar o dată.

Sora Augustei a avut grijă de el până m-am întors.

M-a ținut în viață gândul că mă așteaptă.

M-a ținut teafăr, slavă Domnului.

Mama lui Zsófia s-a stins.

Să pierzi o mamă e o pierdere de neimaginat.

Să-ți pierzi mama naturală

înseamnă să-ți pierzi fundația.

Mintea poate că nu-și dă seama de pierdere, dar inima sigur.

Mi-o amintesc.

Asta pentru că ți-am povestit atâtea despre ea.

Erai prea mic.

Mi-o amintesc pe Augusta.

Am vrut doar să-ți fie mai ușor.

Ce faci?

Mă uit la tine.

Ce zici?

E neobișnuit, chiar și pentru tine.

- Chiar crezi? - Da.

Multe camere sunt mici,

dar tavanele sunt înalte.

Da.

Înăuntru, trebuie să te uiți în sus.

Pentru care parte plătim?

Înălțimea tavanului.

Sticla de deasupra.

Îmi place.

Mă bucur că-ți place.

Slujba e aici?

Pentru cei care nu mai încap.

Din cauza sărbătorii?

Comunitatea e în creștere.

Ce?

Erzsébet? Erzsébet? Ce se întâmplă?

E prea mare.

- Ce? - Durerea. E prea mare.

Am nevoie de Zsófia. Are medicamentele mele.

Zsófia!

Zsófia!

Zsófia!

O, Doamne!

Ia-le. Du-te la ea.

Dă-i-le.

Ia-le.

Toți sunt cu mine aici.

Înțeleg. Dacă mai putem face ceva...

Ne pare extrem de rău.

Stăm cu sufletul la gură aici,

așa că sună-mă când afli ceva.

O porțiune mare s-a rupt.

Nu știa sigur care.

A distrus șapte vagoane de marfă.

La naiba, Leslie! Unde-i găsești?

Compania de transport e a noastră.

Ce?

Ne-am trimis proprii oameni în Charleston.

Și vagoanele erau ale noastre.

A fost mai ieftin, cu tot du-te-vino-ul.

Sunt peste 100 de transporturi, Harrison.

Să nu mai scoți un cuvânt companiei de căi ferate

până nu vorbești cu Michael.

Sper să am câteva răspunsuri pentru dvs curând, domnule.

Putem vedea ce se mai poate salva? Cât de grav e?

Accidentul a băgat doi frânari în spital.

E un dezastru acolo.

Trimite-le flori lor și familiilor, pentru numele lui Dumnezeu.

Stai, nu! Vom părea vinovați.

Îl sun pe Michael.

Ce vreți să fac între timp?

- Cu ce? - Cu echipa.

Dă-le drumul.

- Dle, nu puteți... - Ba pot!

Ba da, pot!

O să se scrie despre asta.

Mă uit la următorii doi ani din viață.

Dacă unul dintre ei moare? Dacă mor amândoi?

Cine plătește pentru asta? Tu?

Tu?

László, de dragul transparenței,

înainte să vin să te iau, deja îl sfătuisem pe dl Van Buren

- să-și reducă pierderile... - Taci, Leslie!

Domnule. Dle, vă rog.

Nu cerși! E jenant!

Poți să stai aici până te pui pe picioare în altă parte.

Trebuie să mă ocup de pagube.

Îmi pare rău, Gordon.

Nu-ți cere scuze mie.

Îți dau niște bani până-ți găsești ceva.

Mă descurc.

Ai un copil. Îți dau niște bani și-o să-i iei.

Ascultă...

ai...

niște "praf" la tine?

Nu. Nu mai consum.

Bine.

Bine.

Mă bucur să aud asta.

La naiba.

La naiba!

Să-l ia dracu'!

Oprește-te!

Oprește-te! Te porți ca un copil.

S-a terminat!

Mă pui să curăț după tine.

S-a terminat!

Trebuie să întorci la el să-i redai entuziasmul.

Ține-l ocupat.

Știi cum sunt bogații ăștia.

Pentru el, e ca și cum ar renova o bucătărie.

Doi oameni sunt în spital.

Nu vrea să continue.

Nu e vina ta!

S-a terminat.

S-a terminat.

S-a terminat.

Gata!

La naiba!

Bună seara, New York,

și sărbători fericite din partea ABC News.

23 noiembrie 1958, marchează un moment important

în lupta împotriva Estului.

În această dimineață, prima lansare completă

a unei rachete balistice intercontinentale, ICBM,

a avut loc în Statele Unite.

Bine. Da. Notez.

Bună dimineața.

Îl caut pe Rudolph Heywood.

Scuzați-mă, dar pe cine căutați?

László Tóth. E arhitect.

Puteți să-mi spuneți cum se scrie?

- Da, L-A-S-Z-L-O... - Da, îl văd.

Arhitecții sunt sus.

Mulțumesc, doamnă.

Parada Macy de Ziua Recunoștinței e aproape

și lumea de-abia așteaptă acest spectacol anual.

Pe plan politic, New York...

László?

László?

Michael.

Avem vești.

Și eu.

Interesant. Ce e, László?

Spune tu, Zsófia.

Facem "Aliyah".

- Ce? - Mergem la Ierusalim.

Te-am auzit.

Binyamin are rude acolo.

Frații mei mai mari s-au mutat cu familiile lor în 1950.

Au cetățenie.

Viața e grea acolo.

V-ați gândit bine la asta?

Este obligația noastră.

Față de cine?

Repatrierea noastră e eliberarea noastră.

Hai, lasă-mă...

Unde-o să locuiți?

Unde o să lucrați?

Stăm la familia fratelui meu când ajungem acolo.

Voiam să ajut cu copilul.

Cumnata mea ne poate ajuta.

Știu.

Sunt evreică. Copilul meu e evreu. Trebuie să mergem acasă acum.

Suntem mai puțin evrei că suntem aici?

Nu suntem evrei?

Înțeleg.

Poate că Binyamin nu m-a recunoscut de la început.

Ba da.

Îmi pare rău.

Nu, mie îmi pare rău.

Îmi pare rău.

E o veste minunată.

Da.

Ne-am gândit doar la noi.

Dar...

ne va fi dor de voi.

Ne-ar plăcea să veniți și voi.

Avem posturi aici.

Ai putea avea unul mai bun în Israel.

Îmi place postul meu.

O rubrică pentru femei. E sub nivelul tău.

Scriu la ziar și sunt plătită.

Câte femei de vârsta mea pot zice același lucru?

Ce vești ai, László?

Harrison m-a chemat înapoi.

Michael a trecut azi pe la birou.

Au venit banii de asigurare.

Vor să renunțe la bibliotecă

ca să compenseze cheltuielile de judecată, dar...

vor să ducă proiectul până la capăt.

Nu-mi place tipul ăsta.

Abia dacă-l știai.

Te-a dat afară la fel de repede cum te-a angajat.

E la Roma cu treburi.

Vrea să merg cu el

să alegem marmura pentru altar în Carrara.

Ți-am zis, pentru el, e ca și cum ar face o bucătărie.

Dragă?

Toți mă lasă.

- Nu-i adevărat. - Nu?

- Nu. - Nu, nu e.

Unchiul László te lasă doar pentru scurt timp.

Câteva zile.

Amândoi o să vizităm. O să găsim noi o cale.

Pot să aranjez să te lase și să te ia de la ziar.

Nu. Nu-i doar despre călătoria asta.

O să fii iar în Doylestown.

Mă descurc și singură.

O să mă ocup de tot.

Promite că n-o să te lași pradă nebuniei.

Promit.

Trebuie să pleci! Întârzii!

Da, un minut.

Dle Tóth, arăți ca naiba.

Mă așteptam ca Elizabeth să aibă mai multă grijă de tine.

Ne-a fost greu.

Tuturor.

Tuturor.

Unde naiba e?

Sunt sigur c-o să apară-n orice clipă.

Stă la munte.

Durează.

De-aia nu fac afaceri cu italienii.

Sunt țiganii Europei.

Salut, László, prietene!

Uite-l.

Salut, Orazio.

- În sfârșit. - Che bello.

- Dl Van Buren. - Orazio.

Beau o cafea și putem pleca.

Ce-a pățit la mână?

Muncă periculoasă.

Ești un tip dur, László, știai?

Mi-am pus încălțările nepotrivite.

Pot să te iau de braț?

Călcați pe urmele mele și n-o să pățiți nimic.

Nu mai văd pe mulți dinainte de război.

Dar nu mă mir să te văd pe tine.

Despre unii știai că vor fi bine.

Pentru că ești încăpățânat.

Ca mine.

N-am să plec niciodată de-aici.

Pentru că ești încăpățânat.

Ca mine.

N-am să plec niciodată de-aici.

Am plecat o singură dată-n 20 de ani ca să merg în Giulino, Azzano,

să lovesc cadavrul lui Mussolini cu mâinile mele.

Noi, cei de-aici, colegii mei, suntem anarhiști.

Am fost în Rezistență.

Nimeni nu cunoaște carierele ca noi.

Am luptat și capturat mulți membri ai Armatei Naționale Republicane.

I-am prins în peșterile astea.

Și-am dat drumul exact la pietrele astea peste ei.

Frumoasă, nu?

E frumoasă.

Exact cum ai zis, László.

Extraordinar.

Marmura va fi gata-ntr-o lună.

Dacă vă place, o pregătim și e gata în aprilie.

Mă bucur să te revăd.

Și eu, prietene.

Ce viață!

Și încă suntem aici.

Ne place.

Ne place.

Asta-i magie. Mulțumesc.

László, László,

o să fie chef mare la noapte.

Știu cât de mult îți plac chefurile.

Da.

Îmi aduc aminte.

Vino, vino.

Ăsta-i vechiul meu prieten.

Bună seara.

Domnule Tóth?

E timpul să ne întoarcem în camerele noastre.

Orazio ne-a oferit cu amabilitate

un loc unde să dormim la noapte.

Domnule Tóth?

Ce ți-ai făcut?

E păcat să văd cum...

se comportă oamenii mei.

Dacă-ți displace să fii persecutat,

de ce te transformi într-o țintă atât de ușoară?

Dacă te porți ca un pierde-vară,

trăind din pomeni...

o lipitoare socială,

cum poți...

cum poți să te aștepți la un rezultat diferit?

Ai atât de mult potențial.

Dar îl risipești.

Scoate-o afară. Dă-i drumul.

Dă-i drumul. E-n regulă.

E-n regulă.

Cine te crezi?

Cine te crezi?

Crezi că ești special?

Crezi că...

...plutești deasupra tuturor celor pe care-i întâlnești

pentru că ești frumos, nu-i așa?

Pentru că ești educat?

Ești doar un vagabond.

O damă de noapte.

Ești doar o damă de noapte.

Erai rupt aseară.

Orazio te-a dus în pat.

Sunt patru ore cu trenul până la aeroportul din Fiumicino.

Ai timp să te odihnești.

Sper că n-ai rău de avion.

Draga mea Zsófia! Mazel tov!

Este atât de frumoasă. Să nu te deochi!

Nu te supăra, dar unchiul László a insistat

să-ți trimit niște bani ție și lui inyamin.

Sperăm că nu se va simți jignit,

și că n-o să vă fie greu să-i schimbați.

Sunt atât de singură aici

Poate mai singură decât am fost vreodată.

Unchiul tău mi-a închis o ușă.

Bărbatul cu care m-am căsătorit e înăuntru,

dar n-am combinația lacătului...

Unchiul tău nu mai merge la sinagogă.

Preferă să cutreiere

coridoarele construcției lui din Doylestown.

S-au făcut multe progrese,

dar nu pare mai mulțumit

decât în ziua când a început construcția.

Presupun că înlăuntru,

se închină doar la altarul lui.

Spune-mi cum ești.

Cum ești cu adevărat.

Toată dragostea și căldura noastră pentru voi trei.

Erzsébet.

Vezi asta, deasupra noastră?

Măsoară aceeași distanță

de trei, patru țoli între panouri

și așează fiecare secțiune modulară la aceeași distanță.

Ce facem cu spațiile dintre ele?

Introducem o foaie groasă de sticlă între panouri

ca lumina să intre de sus.

Lasă-mă gândesc și revin.

Douăzeci și doi.

- Douăzeci și trei. - Ce se întâmplă?

Douăzeci și patru.

Douăzeci și cinci.

Douăzeci și șase.

Douăzeci și șapte.

Douăzeci și opt.

Douăzeci și nouă.

Treizeci.

- Treizeci și unu. - Oprește-te imediat!

- Treizeci și doi. - Opriți-văimediat!

Cum te cheamă?

Sunteți proști? Vreți să dărâmați totul?

Să-i omorâți pe toți?

Spectacolul vostru îi pune pe toți în pericol!

Mă auzi?

Ești prost? Ești handicapat?

Gordon, spune-i să nu mai țipe.

Bine.

Te duci la subcontractor.

Îi spui că ai fost concediat.

Dispari!

Ce-i cu tine, László?

L-ai lovit pe băiatul ăla.

Nu te băga, Gordon.

- Ce-i cu tine? - Nu te băga.

Nu te băga, sau pleci cu el!

Mai țipă o dată la mine și o să-ți pară rău.

Și tu! Pleacă!

Du-te! Dispari.

Dispari.

Crezi că mă joc cu tine?

Să mergem.

Abia am ajuns.

- Dle Tóth. - Doamne.

Trebuie să vorbim despre rapoartele de costuri mai-iunie.

Nu azi, Jimmy, nu azi.

Nu poți să tot fugi de mine

de fiecare dată când intru într-o cameră.

Asta nu-i o cameră, Jim.

Ți l-am prezentat pe Jim Simpson?

Jim e lacheul șefului

și consultant arhitectural!

Jim a proiectat un hotel în Stamford.

László, e destul.

Jimmy, trebuie să fie un parcometru neplătit

pe aici pe undeva.

Fii vigilent!

Fii cu ochii-n patru!

Ce e?

Nu era nevoie să-l tratezi așa pe băiatul ăla.

Siguranța lor e prioritatea mea.

Nu ce i-ai spus contează, ci cum.

Și Gordon? Nici nu vreau să încep.

Vrei să mai așteptăm câțiva ani

ca un alt proces să se rezolve singur?

Sunt sătul!

Sătul! Mă auzi?

Termin asta sau suntem terminați.

Vorbește în dreptul tău. Eu n-am terminat.

E imposibil să trăiesc cu tine.

Ai devenit un bătrân egoist sub ochii mei.

Nu spune ceva ce vei regreta dimineață.

Vrei să ne omori?

Aș coborî și aș merge pe jos până în Manhattan

dacă aș putea, măgar egoist!

N-am niciun motiv să fiu aici.

Sunt aici pentru tine. Pot să-mi fac oriunde treaba aia ridicolă!

Crezi că am făcut facultatea ca să scriu despre rujuri?

Să-ți fie rușine!

Am venit aici pentru că n-am avut de ales!

- Attila era aici... - Pe care refuzi să-l vezi!

Întreabă-l de ce! Întreabă-l.

Ți-a spus că m-a aruncat pe stradă ca pe un câine?

Ți-a spus?

Nevastă-sa, o scorpie, m-a acuzat că i-am făcut avansuri.

- N-ai face niciodată asta. - N-am făcut-o.

Atunci de ce ar spune așa ceva?

Pentru că nu ne vor aici.

Attila vrea să fim aici.

- Nu Attila. - La cine te referi?

Oamenii. Nu ne vor aici.

Audrey, soția catolică a lui Attila, nu ne vrea aici!

Nu ne vrea aici!

Suntem nimic.

Mai rău decât nimic.

Săracul de tine.

Săracul meu soț.

Doamne.

Ce ți-a fost luat?

Zsófia!

- Zsófia! - Nu e aici, dragă.

Nu e aici.

- Zsó... - Îmi pare rău că te-am supărat.

Adu-mi pastilele.

E prea mult.

Mă doare! Mor!

Dragă?

Mai e doar o pastilă tăiată în jumătăți.

Mai ai în poșetă?

Nu mai pot.

Dragă.

Ia asta, te rog. Mai ai în poșetă?

Nu?

E prea mult.

Ce-o să mă fac?

Durerea. E prea mare, László.

Dragă, am găsit ceva.

Dragă, hai.

Ce mi-au dat pe vapor pentru față.

O să te ajute să te simți mai bine.

Ascultă ce-ți spun.

Așa, așa. Ascultă ce-ți spun.

Ascultă ce-ți spun.

Bravo.

Ascultă ce-ți spun.

Bravo.

Ascultă ce-ți spun.

Bravo, dragă.

Bravo.

Bravo.

Bravo.

Ascultă ce-ți spun.

Mai ai?

Te iubesc.

Te iubesc.

Continuă.

Da.

Te iubesc.

Mai tare.

Mai mult.

Mai mult.

La baie.

La baie.

Da, dragă.

Da.

Ridică-te. Hai, dragă.

Da.

Hai.

Hai...

Ești bine?

Aștept afară.

Bine? Spune-mi când ai nevoie de mine.

Dragă?

Ai terminat?

Pot să intru?

Erzsébet?

Ajutor! Ajutați-mă! Ajutor!

Îmi trebuie un cărucior, o targă! Orice! Orice!

Ajutați-mă! Ajutor, soția mea moare!

O să fie bine.

- Soția mea moare! - O să fie bine.

Repede, repede, repede!

Soția mea moare!

Aseară l-am întâlnit pe Dumnezeu.

Mi-a dat voie să-i spun pe nume.

Nu e prima oară când ne-am întâlnit.

Ce mi-ai făcut, László?

A fost un accident.

Îți amintești tot ce mi-ai mărturisit acasă, în patul nostru?

Nu trebuie să-ți fie rușine, dragul meu.

Răul care ne-a fost făcut

a fost doar corpurilor noastre.

Aveai dreptate.

Locul ăsta e putred.

Peisajul, mâncarea pe care o mâncăm,

toată țara asta e putredă.

Mă duc în Israel să fiu cu Zsófia și copilul ei.

Vreau să devin bunica ei,

pe care altfel n-ar întâlni-o niciodată.

Vino acasă cu mine.

Vino acasă cu mine.

Te voi urma.

Te voi urma până mor.

Dnă Tóth.

Stați în picioare. Mă bucur să vă văd.

- Aveți nevoie de ajutor? - Sunt bine, mulțumesc.

E și dl Tóth aici?

Doar eu.

Cu ce ocazie?

Tatăl tău e acasă?

Sigur. Tocmai ne așezam la masă.

Nicio problemă, aștept până terminați.

Nu fii absurdă. O să rog să-ți pregătească o farfurie.

Ești amabilă, Maggie. Mulțumesc.

Urmează-mă.

În sfârșit îmi poți cunoaște logodnicul.

Sigur n-ai nevoie de ajutor?

Mă descurc.

Dnă Tóth.

V-ați înzdrăvenit.

Vă rog, luați loc.

Unde e László?

A răcit.

Se reface acasă.

Asta explică totul.

Jim a zis că n-a mai fost pe șantier de vinerea trecută.

- Păcat. - Da.

Mare păcat.

E în aer.

Vă rog, luați loc.

Stau în picioare.

Stai în picioare?

S-a întâmplat ceva, dnă Tóth?

Da. S-a întâmplat.

Am venit în seara asta să vă spun ceva ce s-ar putea să nu vă placă.

Nici vouă.

Nu vă cunosc, dar s-ar putea să nu vă placă ce vă spun.

Dacă e legat de muncă,

poate ar trebui să vorbim în cealaltă cameră.

Tatăl tău e un violator.

Poftim?

Orice-ar trebui să fie asta, nu-mi place.

Îl sun pe soțul tău să vină să te ia de-aici.

Tatăl tău e un violator diabolic.

Tati, despre ce vorbește?

Uită-te la el.

Nu poate zice nimic.

S-a întâmplat ceva între tine și dna Tóth?

- N-am fost eu. - Ajunge!

Vii aici și faci niște acuzații vagi, de tot râsul.

Ieși imediat din casa noastră.

Spune-le ce i-ai făcut soțului meu.

Spune-le ce-ai făcut!

Soțul dumitale e bolnav.

E alcoolic. Dependent de droguri.

Nu știu de ce vrea să mă rănească, să mă umilească.

L-am tratat doar cu bunătate.

E un câine bătrân, bolnav și senil

și când câinii se îmbolnăvesc...

adesea mușcă mâna celor care i-au hrănit,

până când cineva milos îi cruță suferința.

Acum, vă rog să mă scuzați...

Am suportat destule abuzuri pentru o seară.

Poți să-i spui soțului tău că e concediat definitiv.

Nu te scuz!

- Afară! - Nu!

Harry! Harry, las-o-n pace!

Nu ești scuzat, Harrison Van Buren!

- Rușine! - Afară!

Să-ți fie rușine!

Dnă Tóth, îmi pare rău. Dnă Tóth.

Poftiți.

- Sunt bine. - Îmi pare rău. Îmi pare tare rău.

Mă ajuți până la mașină?

Da. Sigur.

Taxiul mă așteaptă-n față.

Îmi cer scuze pentru această întrerupere bizară, domnilor.

Harry, plecăm.

Nu! Nu plecați. Vă rog.

Tatăl tău s-a dus la culcare.

Ce-ai făcut?

Tată?

Tată?

S-a terminat.

Tată! A plecat.

Tată?

Tată?

Unde naiba s-a dus? Strigați-l afară.

Tată?

Tată!

Harrison!

Harrison!

Sigur a ieșit din casă, nu-l găsesc nicăieri.

Tati!

Harrison!

Dle Van Buren!

Harrison!

Dle Van Buren!

Tată!

Tată!

Tati!

Mai multă lumină pe partea asta.

Harrison!

Van Buren!

Vedeți ceva?

E o ușă acolo.

E încuiată! Nu putem intra!

Dați-ne numărul de telefon al unui îngrijitor.

Ce-i locul ăsta?

Sistemul de returnare al condensatului

și pompele de drenaj.

Harrison!

Cred că e ceva aici, domnule locotenent.

EPILOG PRIMA BIENALĂ ARHITECTURALĂ - 1980

Dați muzica mai încet!

Arată frumos așa, nu crezi?

Scuzați-ne, domnule.

Bună seara.

Unchiul meu e, mai presus de toate, un artist cu principii.

Ambiția lui de-o viață a fost nu doar să definească o epocă,

ci să transcende tot timpul.

În memoriile sale, și-a descris proiectele ca mașini

fără piese în plus.

Care, în cea mai bună formă a lor, în cea mai bună formă a lui,

posedau un miez imuabil,

o esență a frumuseții.

Un mod de a direcționa percepția locuitorilor lor

în lumea așa cum este.

Legile inerente ale lucrurilor concrete

ca munții și stâncile le definesc.

Nu indică nimic.

Nu spun nimic.

Pur și simplu sunt.

Născut în 1911 într-un mic sat pescăresc dintre Austriași Ungaria,

László Tóth privea spre Marea Adriatică.

A fost un băiat cu ochii larg deschiși, plini de dorință.

Noi granițe aveau să-i smulgă marea.

Dar a încercat tot timpul să umple acel gol.

40 de ani mai târziu, a supraviețuit lagărului de la Buchenwald,

cu regretata lui soție și cu mine, la Dachau.

Prima lui capodoperă americană,

Institutul Van Buren de lângă Philadelphia,

a rămas neterminat până în 1973.

Clădirea făcea trimitere la timpul petrecut de el la Buchenwald,

precum și la absența profund resimțită a soției lui,

mătușa mea, Erzsébet.

Pentru acest proiect,

a reimaginat celulele claustrofobe ale lagărului

cu exact aceleași dimensiuni

ca și locul lui de detenție,

cu o singură excepție electrizantă.

Când vizitatorii priveau 20 de metri în sus,

înălțimea spectaculoasă a acoperișului de sticlă de deasupra

invita la gândire liberă, la libertatea identității.

A mai reimaginat Buchenwald-ul

și locul de detenție al soției lui, Dachau,

pe aceleași pământuri,

legate printr-o serie de coridoare secrete,

rescriindu-și istoria, trecând dincolo de spațiu și timp,

ca el și Erzsébet să nu mai fie niciodată despărțiți.

Unchiule...

tu și mătușa Erzsébet ați vorbit odată pentru mine.

Acum vorbesc eu pentru voi și sunt onorată.

"Să nu lași pe nimeni să te prostească, Zsófia", îmi zicea

ca tânără mamă care se zbătea să-și crească fiica

în primii noștri ani în Ierusalim.

"Indiferent ce-ți zic alții,

destinația e importantă, nu drumul".

Mulțumesc.

ÎN MEMORIA LUI SCOTT WALKER

Traducerea și adaptarea: jarvis