Original subtitles

Aici trece trenul,

apoi încep să ridic camera, schimbând unghiul…

- Ah, ridici camera! - Și o rotesc...

Ar trebui să îți filmăm desenele?

Cele din filme celebre, precum „De Facto” și …

Da, îți aduc o cutie cu „Cei Trei Proști”.

Sunt aranjate într-o ordine anume.

Am trei camera pline cu peste o sută de cutii.

Toni Traianov, profesorul meu de animație, creatorul celor mai cunoscute filme

realizate în Bulgaria și pe care le-a păstrat în aceste cutii.

Filmul „Cei Trei Proști” este extrem de cunoscut în Bulgaria.

În spatele acestei creații e un secret pe care Toni l-a păstrat întreaga viață.

Ai 2, 3, 4, 5…

Toni ne-a spus toate secretele industriei în cadrul întâlnirilor de la Academia Națională.

… pe fiecare dintre aceste desene pui o linie și un indicator.

Dar într-o zi a fost dat afară.

Cursurile lui erau esențiale pentru profesia noastră.

Am protestat și am cerut să revină, dar ni s-a spus că nu are studii superioare.

La scurt timp, am plecat din țară.

Lucrez în Londra de 16 ani.

Uneori mă gândesc la unchiul Toni și la ce ne spunea.

Am hotărât că a sosit momentul să fac cercetări în direcția asta.

UNCHIUL TONY, TREI PROȘTI ȘI SERVICIUL SECRET

Când eram recrut, spărgeam pietre cu un ciocan ca ăsta.

Aici e Toni în anii ‘70…

Lângă el e Donio Donev, un talentat caricaturist

care făcea echipă bună cu Tony.

Donev e renumit în lumea întreagă.

Acasă este tot timpul în atenția presei și apare adesea la televizor.

Ca membru loial al Partidului Comunist

și agent al Serviciilor Secrete,

Donev îl putea proteja pe Toni, pentru că nu se descurca fără talentul lui creativ.

Cu toate acestea, tandemul nu era recunoscut în mod public.

Se sția despre el doar în anumite cercuri profesionale.

Ce era mai bun în animația bulgară,

un talent renumit în întreaga lume,

era echipa formată de Donio și Toni.

Pentru că împreună

au realizat filme extraordinare

precum „De Facto”, „Satul deştepţilor”...

şi „Trei Proști”,

dar acesta a avut un impact mai redus, atât filosofic, cât și la nivel global.

Dacă nu ar fi fost sensibilitatea estetică a lui Anton

și abilitatea lui de a construi ritmul în filmele lui Donio,

fenomenul Donio Donev

nu ar fi ajuns la nivelul de acum,

datorită simbiozei între ei doi.

Şi asta înseamnă procesul de creație.

Nu e doar un proces de animație,

e ceea ce numim binecuvântare divină.

Când Proștii au construit podul,

au început să întindă scândurile.

Tipul ăsta bate cuie în scândurile podului

lăsându-se pe genunchi,

bate cuie.

Aici am avut ideea de a transforma întregul episod.

Tipul ăsta încearcă să se desprindă.

Își trage piciorul, dar nu îl poate mișca.

Trage și trage, până scoate toată scândura.

Uitaţi cum a ieşit: aici este scândura…

Proștii aveau perspectivă, deși poate părea că nu era așa…

Scoate scândura...

Când mergeam la ski, adesea reușeam să mă încurc în halul ăla.

Toată lumea crede că artiștii se desenează pe ei înșiși,

propriile grimase, propriile expresii faciale, propriile emoții,

apoi postura și limbajul corpului.

Inconștient, face personajul să meargă aşa cum merge el.

Prin urmare, personajul seamănă mult cu animatorul,

indiferent cine a desenat personajul într-o primă fază.

Animatorul inevitabil îl schimbă.

M-am întors în Departamentul de Animație al universității noastre

și am vorbit cu profesorul Tomov, conducătorul departamentului.

Am întrebat de ce a fost dat afară Toni.

Aceasta este o instituție de învățământ superior,

este o academie!

A ținut niște cursuri aici

dar, oficial, nimeni nu știe asta, nici măcar eu…

Oficial, nu a fost aici.

Așa am început acest film!

Pentru că studenții au spus că au învățat foarte mult de la el în cadrul academiei.

Ca să poată preda ceva, trebuie să fi avut o materie.

Ce preda?

Animație.

Aşa ceva nu se poate.

Materia se numea Regia Filmului Animat, nu Animație.

Am caiete întregi cu notițe de la cursurile lui.

E un fapt.

Bun, explică-mi. Unde aveau loc cursurile?

- În amfiteatru! - În amfiteatrul nostru?

Umplea tabla cu desene.

Bine. Ai dreptate, renunț.

Deși Donio nu poate fi pedepsit,

este, totuși, o situație neplăcută...

Nu poate fi vorba de oameni din afară…

prin urmare, Donio trebuie să plătească!

- Închipuie-ți că ești angajat să predai. - Înțeleg...

și mă inviți pe mine...

mă vezi mergând pe stradă

şi, de fapt, eu predau, nu tu!

Dar asta nu îl exclude pe Donio. El preda alte lucruri.

Da, dar a rugat altă persoană să predea.

Și de ce nu a continuat?

I s-a spus că nu are studii superioare!

Asta e doar o mică greșeală.

Dacă Toni nu există, noi nu existăm.

Ne gândim la el şi suntem cu toţii tulburaţi.

Aici e o problemă de prezență administrativă.

Dacă omul ăsta chiar a fost aici,

atunci ar trebui să existe un contract cu el.

Am aici o listă din prima ta zi și până în ultima.

Iată!

Mina, în ce an te-ai înscris?

1991, 1992.

’91/’92 - Hristo Stamboliev, Mina Mileva, Lilia Ilinova…

Astăzi, mulți studenți au venit la facultate să asiste la un masterclass

al lui Rumen Petkov, regizor de animație bulgar venit din Los Angeles.

Toni este şi el aici,

curios să afle cum trăieşte şi lucrează în America fostul său coleg.

Pe hârtie...

în America primești cronometrarea exactă, pe foaia cu planificarea.

Iată, te poți folosi de 9 cadre pentru a ridica mâna.

Cred că asta limitează animatorul.

Nu, nu, dacă mergeţi să lucraţi acolo,

Velio vă va spune,

vi se vor tăia capetele!

Nu aveți libertatea pe care o aveați în trecut.

Dacă trebuie să ridicați mâna în 9 cadre, o faceți!

5 cadre pentru a scoate personajul, dar nu o puteți face în 5 cadre!

- Trebuie! - Apoi au nevoie de mai multe desene intermediare.

I-auziţi! El şi desenele lui intermediare!

Bun, să continuăm.

Ce?

Ei știu cine e?

Desigur. Să continuăm…

Întreb pentru că...

e cel mai mare animator bulgar.

- Cum adică nu-l știu? - E posibil să nu…

Să îți spun ceva foarte interesant!

Unchiul Toni este cel care…

care a făcut animația lui Donio Donev.

Donio nu e animator,

Donio este un artist extraordinar,

creator de personaje,

dar nu e animator.

Iată un exemplu:

Suntem în Zagreb cu Donio, în 1974.

El este membru al juriului, eu sunt acolo cu filmul „Miss Island”.

Vedem o întreagă selecție,

câteva filme americane,

realizate exact în stilul filmului „Trei Proști”,

stilul lui Anton Traianov.

A existat o influență, am mai spus asta și înainte.

Toni Traianov este un nebun în sensul cel mai bun, e un geniu.

Începutul anilor ‘60.

Studioul de Film de Animație este o structură de sine stătătoare.

Todor Dinov numește noi directori:

proaspătul absolvent Stoian Dukov, Donio Donev și veterinarul Ivan Veselinov.

Studioul cinematografic este înființat de Todor Dinov.

Este trimis să studieze la Moscova de către…

nu vreau să zic de Partid, dar a fost trimis

pentru că face parte dintr-o familie care e…

ei bine, o familie de partid.

Nu am cum să spun asta altfel.

Apoi Donio pleacă în Rusia.

În trecut, animatorii mergeau la Moscova pentru a studia,

doar aceia care puteau face asta; nu era la fel pentru toată lumea.

Dacă cineva dorea să studieze animație, trebuia să meargă în Uniunea Sovietică,

la VGIK în Moscova sau în Cehia.

Nu era așa simplu.

Adică…

doar puțini aveau acest privilegiu.

Bulgaria era condusă de la Moscova,

iar conducerea Partidului Comunist Bulgar se supunea foarte disciplinat.

Cei mai mulți dintre cei aflați la putere erau nevoiți să spună sloganuri absurde

precum directorul Studioului Cinematografic în cadrul apariției sale televizate.

Ce vă inspiră să creați?

Mișcarea mă inspiră mereu.

Direcția este către communism,

cu viteza luminii!

Studioul era împărțit în două grupuri.

Unul era condus de Donio Donev, iar celălalt de către mine.

Todor Dinov m-a descoperit

când eram caricaturist

și m-a adus către animație,

dezvoltându-mă, astfel, în ambele direcții.

Cred că primul meu film este unul foarte prost.

Și am avut multe de învățat din asta.

Uneori mă uit la el în sala de cinema

și îmi e rușine că am făcut un film atât de prost.

Dar nu poţi fi genial tot timpul,

ai nevoie să progresezi!

Donio Donev a fost cel mai cunoscut. Îl cunosc drept caricaturist.

Desenează foarte curat.

Această caricatură a lui Toni a fost făcută de către Donio cam în perioada aceea,

sau, așa cum îi spunem noi, Unchiul Toni.

I-o puteți da.

Puteți avea plăcerea de a i-o oferi,

asta dacă vederea ei nu îl va înfuria.

Unchiul Toni a venit de la Studioul de Animație,

unde vărul lui îl numea Unchiul Toni.

Și am început să îi spunem și noi la fel.

Donio avea această abilitate fantastică

de a captura esența unui personaj prin mijloace foarte simple.

Asta era marea lui calitate.

Era, totodată, un artist social capabil să surprindă subiectul momentului,

să redea ritmul subiectului,

în calitate de caricaturist,

de creator de forme ce lucrează cu uşurinţă.

În același mod

Toni a reușit

să transforme această formă în cinema,

în mișcare și...

în principiu, să o însuflețească.

Toate acestea filmate într-un singur cadru, fără pauză.

Inconștient simți că e asta e mișcarea corectă.

Nu încearcă să te păcălească.

Nu așa – mai târziu, când au venit animatori tineri, au făcut asta:

de exemplu, Prostul este la capătul ăsta.

Trebuie să ia ceva de aici.

Proștii aveau un stil, se mișcau foarte mult.

Nu exista un fundal.

Ce făcea Donio… punea puțină culoare aici

și o întindea cu puțină vată, creând astfel fundalul.

Așa că totul depindea de animație.

Așa că tânărul animator a făcut asta: a întins mâna

și a luat obiectul respectiv.

Am zis – stai așa, asta nu e în stilul Proștilor.

Și răspunsul a fost: Antoni, animația a avansat!

Ideea este că există și un stil al mișcării,

nu doar un stil de a desena.

Și fiecare desen presupune un anume stil de mișcare.

Intriga se dezvoltă dinamic,

iar asta face ca ideea să devină mult mai clară pentru noi.

Și...

îi știm pe regizori...

Da, sunt filmele lui Donio Donev!

Cei Trei Proști!

Mersul lor e foarte amuzant!

Cip, cip, ah!

Aveam 5-6 ani când părinții mei

au cumpărat niște benzi desenate de la librăria de literatură străină.

Erau cu Mickey Mouse, Felix the Cat, Rin Tin Tin

și îmi plăcea să mă uit la ele.

Și am visat să fac benzi desenate într-o zi.

Tata a absolvit două facultăți,

una în Germania, iar cealaltă în Franța, la Dijon.

A fost economist

și se îngrijora mereu gândindu-se cum voi reuși să mă întrețin

realizând benzi desenate și caricaturi.

Mereu a insistat să mă fac inginer și să am o profesie stabilă.

Am plecat la Belgrad și m-am înscris la facultate, la secția de Grafică.

Când Tito s-a rupt de blocul socialist,

„tovarășii” noștri din Bulgaria au pus postere pe tot bulevardul central,

toate făcute de mână, pe pânză,

ilustrându-l pe Tito aplecat peste un buștean,

măcelărind copii cu un topor.

Imagini dezgustătoare!

A existat o propaganda puternică împotriva lui Tito,

pe măsură ce acesta separă statul iugoslav de Blocul Estic.

Liderul fostei Iugoslavii a fost un renumit admirator al filmului.

A permis ca marile producții americane și occidentale să fie proiectate în țara sa,

în timp ce în Bulgaria acestea erau interzise.

Toni și-a însușit această cultură în Belgrad.

Putem vedea influențele în creațiile sale târzii,

precum filmul anti-Vietnam pe care l-a realizat în 1972.

Mă uitam la 40 de filme pe zi în Belgrad.

Erau proiectate unul după celălalt

și le puteai vedea pe toate cu un singur bilet…

Era foarte emoționant să le văd pe marele ecran

dar când am ieșit de la cinema, erau toate amestecate în capul meu

și nu puteam spune povestea niciunuia de la un capăt la celălalt.

Doi ani mai târziu, m-am transferat de la Grafică la Fizică nucleară.

Profesoara de matematică era o bulgăroaică din Niš.

Am primit o temă cu integrale foarte complicată.

Am folosit toate formulele de trigonometrie

și am căzut sub masă de bucurie atunci când am obținut rezultatul!

Cred că matematica m-a ajutat foarte mult, deoarece animația

nu e doar desen, ci are de-a face și cu timpul. Există un ritm.

„De Facto” abordează stereotipurile perioadei socialiste.

Nimic nu merge cum trebuie și nimeni nu știe de ce.

Una dintre contribuțiile mele a fost de a face pe fiecare să reacționeze diferit la acuzații.

Când comisia l-a învinuit pe pictor

acesta a făcut „Hehehe” și a început să râdă.

Uite cum se face asta:

aici e primul cap și aici cel cu numărul 25.

Trebuie să realizezi 25 de desene intermediare

astfel încât să nu mai poți face altele între ele,

atât de apropiate trebuie să fie.

Apoi numerotarea lor este foarte importantă.

Mai întâi filmezi primul desen,

apoi îl sari pe al doilea și îl filmezi pe al treilea.

Apoi revii la al doilea,

apoi sari la al patrulea, după care îl pui pe al treilea.

Efectul este descendent și tremurător.

Asta e - he, he, he

Este și unul ascendent - hohoho

„De Facto” e un exemplu extraordinar.

E un film dintr-o singură dublă!

Și aceasta mulțumită…

implicării lui Anton Traianov.

De ce? Pentru că el face ceva

ce Donio nu a mai făcut până la acest moment.

Conform regulilor cinematografiei, dacă vrei să pui accentul pe o acțiune,

trebuie să oprești mișcarea, să atragi atenția asupra acelei acțiuni!

Liniștește totul în jurul ei

pentru a o scoate în evidență!

Nicidecum! Toni face exact opusul.

Toată lumea se mișcă, se agită de colo colo

Această dinamică permanentă se presupune că risipește drama,

dar realizează fix opusul: o accentuează într-un mod foarte frumos.

Acesta este Anton Traianov.

Donio avea o masă în barul Cinematografului Union…

Ah, ăsta e un alt subiect!

Ne așezam

și toată lumea din Sofia venea la masa lui Donio,

cei de la televiziune, cei din presa scrisă, cei din cultură,

Kevork Kevorkian și așa mai departe, toată lumea.

Tot ce se întâmpla în Sofia era discutat la masa noastră,

iar informația ajungea ulterior în ziare și la televiziune.

Oamenii ăștia își dădeau cu părerea necenzurat.

Era nemaipomenit!

Da, dar Donio avea timp! Nu trebuia să muncească.

Donio, Donio…

Mereu i-am admirat disciplina.

Obișnuia să se trezească dimineața la 4,

- … chiar dacă băusem până la 3. - Și ce făcea?

Uneori bea până la 3,

iar la 4 era în studio.

Desena!

Își termina toată treaba pe ziua respectivă.

Înainte de a merge la studioul de film,

mergea la redactorii ziarelor,

să le lase o nouă caricatură. În fiecare zi.

Mai schița ceva seara, iar dimineața făcea mici ajustări,

lăsa caricaturile,

mergea în studio,

își făcea treaba acolo,

iar la prânz era liber!

Și mergea să se vadă cu niște oameni și să bea un pahar cu vin!

Iar lumea spunea: „Donio stă în bar toată ziua..."

Donio făcea munca a 10 oameni

și mergea în bar să obțină material pentru ziua următoare.

Dădea dovadă de o disciplină incredibilă.

Nu se întâmpla niciodată să doarmă până târziu sau să întârzie.

Pui parafină lichidă doar pe o parte.

Dacă este pusă pe ambele părți, nu se absoarbe cum trebuie.

În trecut, acest ziar era realizat

cu fibre de mătase țesute în hârtie

și dacă o ștergi așa, arată ca și cum ar fi fost tipărit ieri.

La fel și cu desenele.

Vedeți cât de complexe sunt acestea cu mulțimea desenate aici,

în special din „Satul deştepţilor”?

Nu mai era spațiu pentru a desena vreun alt personaj.

Aici sunt case pe o parte.

Era o muncă istovitoare.

Nu am dormit multe nopți pentru a termina scena asta.

Uneori eram întrebat cum mă relaxez după atâta muncă fără pauză.

Ca şi-n cazul acestor cărți pe care vi le-am arătat și pe care le restaurez.

Acestea sunt vechile mele manuale de franceză,

publicate de Larousse în jur de 1940.

Conțin povești scurte și au ilustrații și niște intrigi foarte interesante,

atât fabulele lui La Fontaine,

cât și lecțiile de limba franceză.

Când eram copil, studiam la liceul francez,

la Sf. Iosif.

Profesoarele noastre erau măicuțe de la mănăstiri,

purtau veșminte negre.

Cursurile erau în limba franceză

și am învățat-o destul de bine.

Au fost materii complexe

chiar de la început,

precum anatomie, biologie…

Știam denumirile organelor umane,

pancreas etc… în limba franceză.

Masa asta era aici,

sub fereastră,

caseta luminoasă era acest obiect mic,

asemănător unei cutiuțe de lemn,

cu un geam puțin mai mare decât o foaie de hârtie.

Și aici, în jurul acestei mese,

bucătăria era completă,

tigăi și oale, Tania gătea

și hrănea doi copii flămânzi care cereau de mâncare continuu.

Când îi duceau la culcare,

lucrurile se linișteau…

Treceam noaptea pe acolo și vedeam lumina aprinsă.

Mergem sus și când ne apropiem auzim:

(sunet de hârtie care foșnește)

Toni lucra toată ziua în studio

și toată noaptea aici.

Luminile sunt stricate...

Toate acestea sunt arhive.

Câte cutii sunt din „Satul deștepților"?

Le-ai scos. Aici era „Satul deștepților".

Cutia cu aricii care manâncă șerpii.

Apoi aricii umplu ecranul

și sunt mâncați de către vulpi,

mii de desene...

Donio și asistentul lui au numărat desenele

și au ajuns la 45.000.

Un șarpe e o problemă,

dar sunt 20-30… oh, Doamne!

Când ne uitam la filme bulgărești,

cel mai mult apreciam filmele lui Donio Donev.

Extraordinară animație, non-stop,

fără pauză, mereu în mișcare….

Dar e vorba de Antoni Traianov.

N-am știut. Nu ne-a spus nimeni!

Mai târziu am auzit despre Norstein, renumitul animator rus.

Noi credeam că Norstein este un creator complet,

dar de fapt era soția lui!

Un an mai târziu am aflat că era vorba de ea.

Dincolo de asta, avea grijă de casă,

avea grijă de copii și gătea pentru soțul ei.

La fel și cu sculptorul Rodin…

Nu pot spune că sunt împăcat cu mine însumi.

Am făcut de toate pentru filmele mele:

am scris, am desenat, am animat, am regizat. Totul.

Dacă filmul e prost, e vina mea.

La vânători a fost mult de lucru.

Am creat modul în care mânâncă, duc friptură și se îmbuibă.

La sfârșit m-am gândit la o glumă.

De fapt, nu e chiar ideea mea,

pentru că o regăsim și în filmul lui Chaplin, „Timpuri Noi".

Vin tâlharii și îi spun: să nu te miști de lângă butoi!

Apoi încep să tragă și găuresc butoaiele,

iar el alunecă și bea din ele fără să vrea.

Poanta asta e folosită în multe filme.

Și așa am făcut și eu cu butoiul, l-am găurit…

Am fost de curând în Spania

pentru a primi un premiu la festivalul din Gijón.

Ne-au plimbat de-a lungul litoralului

și unul dintre lucrurile care mi-au plăcut erau acele mici baruri.

Am băut vin și la un moment dat

proprietarul barului ne-a oferit ceva palpitant!

A fost una din cele mai memorabile experiențe!

Lângă una dintre carafele cu vin era un pistol

cu care am tras în carafă, iar vinul a început să curgă în gura mea.

M-am simțit binecuvântat de gustul plăcut al acelui vin spaniol.

Și îmi amintesc că am introdus povestea asta într-unul dintre filmele mele,

în „Satul deștepților”, când vânătorii trag în butoi

și toată lumea gustă vinul.

Din câte îmi amintesc, „Satul deștepților” a avut premiera acum multă vreme.

Spuneați că ați fost în Spania de curând.

Asta se întâmplă pentru că plec în străinătate des.

Sunt foarte rar în Bulgaria

și poate am fost acolo și mai demult.

Îmi amintesc că s-a întâmplat de curând… dar poate s-a repetat.

Filmele la care a lucrat Anton Traianov

au fost prezentate la multe festivaluri și au primit numeroase premii.

Filme precum „Satul deștepților” și „De Facto”

au făcut parte dintr-un program special la MOMA,

Muzeul de Artă Modernă din New York,

un centru de cultură deosebit.

Toni Traianov a animat integral aceste filme,

stilul lui, mâna lui, modul lui de gândire

și chiar sufletul lui se regăsesc în ele.

Spunând „suflet”, mă gândesc la cuvânt…

Conține mai multe decât ceea ce asociem în mod normal cu el,

precum sentimente dramatice și tragice.

„Sufletul” zâmbește, „sufletul” poate fi radios.

Dincolo de expunerea la MOMA, Donev a primit recunoaștere internațională.

Devine ambasadorul culturii bulgare peste tot în lume.

Iată numeroasele premii acordate filmelor lui Donev, dovadă a animației extraordinare.

În timp ce el călătorește în jurul lumii,

colegul mai harnic al lui Donev, Toni, muncește enorm de mult

și lui nu i se permite să părăsească țara.

În Teheran, Donio a fost cel care a primit premiul.

Maiestatea Sa, Șahul Pahlavi, era la putere atunci.

Probabil că i-a plăcut foarte mult filmul, pentru că i-a acordat lui Donio

un premiu în bani de 50.000 de dolari.

Când Donio a revenit…

nu mi-a spus că a primit o asemenea sumă,

decât după multă vreme, când a zis:

Nu mă lasă nici să-mi cumpăr o mașină!

Am primit 50.000 de dolari pentru „Satul deștepților” la Teheran,

dar tovarășii nu mă lasă, pentru că i-ar deranja pe ceilalți.

Voia să cumpere o mașină occidentală, un Ford sau ceva de genul ăsta.

Așa că şi-a condus mașina lui rusească încă o vreme.

La momentul acela, nu se găsea nimic în magazine,

nici cafea, nimic.

I-am spus:

Ai fi putut să îmi cumperi un pachet de cafea de la duty-free,

pentru că duceam lipsă de toate astea.

Nu am mers la festivaluri;

Când m-au întrebat de ce nu merg, le-am spus că am foarte mult de lucru!

Dacă ei au mers la toate festivalurile… A mers la festivaluri Toni?

Nu, pentru că nu l-au lăsat comuniștii.

El este unul dintre aceia

al căror nume a fost șters, pentru ca al celuilalt să fie peste tot.

Și în cărți, toate filmele sunt ale lui Donev, nu ale lui Toni.

Și erau cu siguranță ale lui Toni.

Colegiul Central Saint Martins din Londra.

Colegul meu Malcolm Hartley predă animație aici.

Uneori folosește mostre din munca lui Toni, pe care i le-am arătat acum mulți ani.

L-am întrebat ce este așa special la acest stil de animație.

Este foarte bun pentru predat, pentru că poți arăta mișcările foarte simplu.

Pentru că, după cum vezi, seamănă cu niște linii de test.

Nu e nimic ascuns, nu e niciun truc…

Ceea ce vezi este arta pură a animației.

Lucrul cel mai folositor pentru animatori, dar mai ales pentru studenți, este următorul:

Le spui că trebuie să facă ceva foarte simplu!

Erau puţin supărați că nu au putut face filme de Hollywood.

Dar curând și-au dat seama că, de fapt,

mai ales dacă lucrezi într-un grup mic sau cu un buget redus,

chiar trebuie să te concentrezi asupra schițelor

și asupra detaliilor, pentru a scoate cât mai mult din acestea.

Iar Toni reușește să facă asta atât de bine!

Cursurile lui Toni erau cele mai amuzante.

Probabil nu eram cei mai gozavi studenți ai lui, dar cursurile lui erau cele mai bune.

Toni ne-a predat la Noua Universitate Bulgară timp de aproape doi ani,

iar în al treilea an am mers voluntar la cursurile lui.

Noua Universitate Bulgară (NBU) reprezenta o atracție pentru mulți datorită unchiului Toni.

Când l-au îndepărtat pe Toni de la NBU, acest lucru a fost făcut într-un mod ticălos.

Mai întâi i-au redus numărul de ore

și le-au programat seara târziu.

După cum știm, universitatea e la capătul lumii

și dacă voiai să mergi la orele lui Toni, trebuia să te întorci acasă cu taxiul.

Și așa l-au distrus…

Nu s-au schimbat prea multe în deceniile de tranziție democratică din Bulgaria.

La 25 de ani de la căderea comunismului, cei de la putere au rămas aceiași.

Apropo, cursurile lui încă erau populare,

ceea ce arată că dragostea studenților pentru el era sinceră.

Am vrut să arătăm că asta nu ne va împiedica să mergem în continuare la cursurile lui.

Mulți dintre noi am semnat petiții pentru readucerea lui Toni,

pentru că acel curs de animație de la NBU este nimic fără Toni…

Să animezi fără a studia animația… nu funcționează!

Grupa noastră se înghesuia adeseori la el acasă.

Așa arată o persoană bucuroasă de revederea cu studenții săi,

cineva care se bucură de succesele lor,

cineva care nu îi judecă... cineva care…

Nu am cuvinte pentru a descrie o asemenea persoană…

Ba nu, am – omul care aduce soarele.

- Renoir. - Acestea sunt cele moderne...

„Civilizația” lui Kenneth Clark

Aici e celebrul Mayers Lexikon …

Uite ce ilustrații frumoase are.

Tatăl meu a cumpărat patru ediții,

iar eu le-am luat pe celelalte de la un anticariat.

Dacă mă gândesc bine, mi-am cheltuit cea mai mare parte din salariu pe cărți.

Dezbaterile lui erau necesare pentru ca oamenii să își facă filmele.

Mulțumită sprijinului său din afara universității, în afara orelor alocate,

sfaturilor date an după an de Unchiul Toni.

Orice ai vrea să faci, el îți poate spune cum a făcut el asta

sau cum a făcut-o altcineva.

Odată i-am cerut ajutorul unchiului Toni. Trebuia să fac un val.

Toni a zis că e floare la ureche, să merg la el și-mi va arăta cum se fac valurile.

M-a dus în podul lui magic, plin de rafturi pe care erau cutii cu filmele lui.

A găsit repede un val și a scos o cutie…

Să văd dacă am desenele din „Câștigătorul”…

poate în cealaltă cutie...

Asta e cutia cu „Proștii vânători”.

Totul se concentra în jurul unor gaguri cu puşca.

Semăna cu glumele din filmul „Goana după aur" al lui Chaplin.

Am muncit, am muncit și am început să inventez lucruri noi.

Am transformat pușca într-o mitralieră.

Donio nu era în studio.

Era undeva în străinătate.

Când a revenit, filmul era deja terminat.

Am vrut să îi spun ce am inventat,

ce am adăugat,

când mi-a spus: am văzut filmul.

Mulțumesc pentru film!

Mi-a mulțumit pentru că am schimbat scenariul complet.

Când aveam o idee pentru o poantă, pur și simplu o puneam în practică.

Apoi l-am văzut pe Donio și pe Dimo Boliarov, editorul său,

așezați la mașina de scris,

lucrând la ceva... un scenariu.

M-am uitat și am văzut același film, apoi am zis:

Nu am făcut deja filmul ăsta?

De ce scrii?

Să-l avem pentru viitor, așa cum e făcut filmul.

M-am gândit că ar putea adapta scenariul pe animația mea,

dar nu i-am acordat prea multă atenție.

Cel mai important lucru era să avem un film bun,

nu era important cine l-a scris.

Donio a mai şi stricat filme,

nu a avut parte doar de succesele pe care le cunoaște lumea.

Un film scris de Iordan Radicikov nu a ieșit,

un film cu Radoi Ralin…

Radoi și-a cerut banii înapoi și a cerut ca numele său să nu apară.

Dar…

combinația dintre Donio, Toni și un scenariu bun

funcționa foarte bine.

Îmi plăcea Donio foarte mult.

Am încercat să îl asist, să-l ajut la filmele lui, să fiu parte din această lume.

E o onoare pentru mine

să fi desenat ceva în filmul lui Donio.

L-am invitat să îmi fie cavaler de onoare la nuntă,

pentru că îl iubeam foarte mult.

- Ai fost dezamăgit când l-ai văzut? - Articolul ăsta?

În 2001, Donio a concurat pentru un rol politic în fostul Partid al Țarului

și dosarul lui a ieșit la suprafață…

- Dosarul lui Donio? - Da.

Provii dintr-o familie de negustori burghezi.

Da. A scris corect.

„Are un trecut de negustor; face în permanență comentarii ostile

despre politica internă și externă a Partidului"

Parcă am fost bolnav multe zile după aceea,

nu simțeam nevoia să vorbesc sau orice altceva.

Eram la mare cu prietenii,

mă plimbam de colo-colo pe plajă, ca un nebun, întrebându-mă ce să fac.

- Donio încă trăia? - Da.

Am fost în oraş și i-am scris o telegramă:

„Donio, te iert!" G. Dumanov

Și asta a fost tot.

Donio mi-a spus că „Trei Proști” seamănă cu Todor Jivkov.

Zvonul ăsta umblă și prin popor.

Doar el ar fi putut spune așa ceva pentru că era din Serviciile Secrete.

- Te punea la încercare? - Nu, nu. Glumea...

Glumea pentru a-mi vedea reacția.

Pe atunci lucram la majoritatea filmelor lui Donio

și relaţia se cam stricase. Toni nu mai lucra cu Donio,

o să vă spună el despre asta...

Nu vreau să mă implic. Existau tensiuni între ei,

deși ambii sunt mari artiști.

Tot ce au făcut împreună va rezista în timp.

Dar s-au răcit relațiile dintre ei.

După atâtea filme și atâtea cutii,

Toni încă visa să își facă propriul film într-o zi.

Dacă aveai o idee de film, dar nu puteai regiza, ce se întâmpla?

Nimeni nu te lasă să faci nimic!

Cel mult puteai să vorbești cu un editor prietenos

și să faceți un scenariu împreună.

Ah, da? Deci editorii erau agenți politici?

Nu doar ei.

Toți directorii studioului,

absolut toți, atât atunci, cât și acum,

sunt agenți ai Serviciilor Secrete.

Toți!

Ne bucuram să îl avem pe Orlin Filipov ca director al studioului.

Este fiul lui Grişa Filipov.

Cu toții știm cine a fost Grişa Filipov,

membru al Comitetului Central al Partidului,

apoi secretar principal și așa mai departe.

Nu e o coincidență că festivalul de la Varna

a devenit atât de mare și atât de popular în întrega lume,

întrucît era nevoie de sume mari de bani pentru a face așa ceva.

Conducătorii Partidului spuneau pentru ce vor fi cheltuiți banii,

dar nimeni nu întreba cum sau de ce.

Chiar am vrut să realizez propriul film.

După ce am făcut „Vaca”,

am sugerat că aș putea face propriul film.

Orlin Filipov, directorul studioului, a zis nu,

trebuie să faci „Copacul muzical”

alt film al lui Donio Donev.

Am zis – stai așa,

mi-ai spus că după „Vaca”

îmi pot face propriul film!

Nu, nu, nu e posibil,

trebuie să faci acest film!

După ce am livrat filmul, i-am spus lui Orlin:

Acum fac propriul film!

Nu poți face asta, a zis.

Trebuie să faci alt film al lui Donio.

Am zis – de data asta nu!

În mod demonstrativ, mi-am aruncat pe jos desenele de la „Copacul musical”.

Le-am amestecat din toate cutiile

și le-am aruncat la coșul de gunoi.

Orlin a emis un ordin pentru concedierea mea din motive disciplinare

pentru refuzul de a lucra la următorul film.

Ordinul a fost afișat pe perete, pe hol.

Credea că asta mă va speria și voi ceda.

Dar am zis:

Emite oricâte ordine dorești,

eu plec

dacă nu mă lași să îmi fac propriul film.

Orlin: Imaginează-ți că suntem pe front.

Ai părăsi armata în mijlocul luptei?

Am zis: Nu confunda lucrurile!

Unchiul Toni ne spune că a fost concediat de Orlin.

A fost concediat, dar…

acest lucru l-a făcut Donio.

S-au îndepărtat, iar el a fost dat afară de la studio…

Nu mă lăsau să fac filme!

Și a plecat să lucreze ca zidar, cu cască și geacă de zidar.

- Am vrut să regizez! - Cel mai mare animator…

a construit un hotel japonez!

Toni a fost concediat de la studio în 1977.

Era destul de neobișnuit să fii concediat în Bulgaria Comunistă,

dar dacă se întâmpla, era o problemă serioasă.

Demiterea din motive disciplinare era o declarație politică,

iar persoana implicată devenea un cetățean de mâna a doua,

incapabil de a-și mai găsi un loc de muncă.

Întâmplător, la acel moment, cel mai înalt hotel din Sofia era în construcție.

New Ottani sau hotelul japonez.

Duceau lipsă de muncitori pentru genul ăsta de muncă riscantă.

Toni a zis că poate turna beton, prin urmare a fost angajat.

Nu a menționat că era artist.

Până la ce etaj ați lucrat fără echipament de asigurare?

Până la etajul 20.

Supraveghetorul a întrebat dacă ne legăm cu niște sfori,

iar eu i-am răspuns că nu.

Oh, Doamne! – era îngrozită.

Din punct de vedere statistic, se așteaptă la câteva victime.

Am fost trimis la cel mai înalt etaj pentru a repara o țeavă.

Am ajuns acolo și mi s-a făcut foarte frică. Era foarte înalt.

Am rugat un faianțar să mă ajute,

dar a zis: Și mie îmi e frică. A fost atât de înfricoșător!

Deodată s-a auzit bip-bip.

Era o macara care se apropia

cu o benă uriașă cu beton atașată de ea.

Nimeni nu merge în întâmpinarea ei.

Și le zic: Hai să descărcăm betonul!

Omul de pe macara continuă să semnalizeze sonor,

dar toată lumea se ascunde.

Toată lumea se preface că e ocupată.

Așa că mă urc pe bena cu beton

și mă pregătesc să îl las să curgă,

când macaraua înepe să se miște,

iar eu rămân agățat de benă.

Îi rog pe niște băieți cu stații radio

să-l avertizeze pe operatorul macaralei să aducă bena înapoi.

Atârnam în aer

deasupra etajului 20,

și operatorul începuse să miște bena înapoi atunci când i-au transmis.

Am coborât și au început să țipe la mine.

Ai doi copii, ai înnebunit?!

Nu ai auzit sunetul macaralei?

Eram pe șantier în fiecare dimineață la ora 7

și reușeam să fac multe lucruri care chiar se văd.

Asta era diferența față de munca într-un studio de film.

Când construiești, toată munca ta poate fi văzută.

Acolo nu era nimic în ziua precedentă,

-… iar când ajungeam devreme... - Nu mergea așa lent ca animația.

Cel mai bun constructor dintre animatori, Toni, filmează hotelul japonez cu camera de 8mm.

O echipă de televiziune a venit pentru a înregistra construcția hotelului.

Purtam casca și uniforma de lucru,

iar ei își aranjau camerele,

așa cum faceți și voi...

Am mers și i-am întrebat: Ce fel de camera este asta?

Ce știi tu despre camera video, tăntălăule?

Nu sunteți o echipă de filmare?

Ce știi tu despre cum să faci un film, idiotule?

Oamenii ăștia fac filme pentru poporul bulgar.

Imaginați-vă cât rău se purtau cu „poporul”.

Mai târziu a ajuns și regizorul.

M-a recunoscut, pentru că făcusem un film împreună.

Hei, Toni, ce faci tu aici?

Echipa a plecat, luându-și camerele

și nu i-am mai văzut în apropiere.

Nu i-am mai spus ce-mi ziseseră ei.

Toni încearcă să-și refacă contactele cu oameni din industria cinematografică,

dar este destul de repede uitat în studioul de animație.

Anii trec, apar noi oameni, sunt organizate festivaluri.

În vara anului 1979 am avut primul festival în Varna.

Întreg studioul a mers la Varna.

Eram cazați în mai multe hoteluri.

Trebuia să împart o cameră cu un om pe care nu îl cunoșteam.

A intrat în camera și mi-a spus că vine de pe un șantier.

Am fost surprins neplăcut și m-am enervat puțin.

Mi-a spus că e constructor la hotelul japonez. E faianțar.

Mă întrebam de ce m-au cazat cu o asemenea persoană,

care nu are nimic de a face cu profesia noastră sau cu festivalul de film.

Ce s-a întâmplat?

Eram nervos și nu am vorbit cu el.

Am ieșit cu colegii să vedem niște filme.

Seara l-am găsit în camera.

Și m-a invitat să bem ceva.

Neavând altceva de făcut, am stat cu el.

Încet-încet am aflat

că el a fost în studio cu mult timp înaintea mea.

Înainte ca eu să mă gândesc la această profesie,

lucrase ca animator,

în principal la filmele lui Donio Donev, dar și la altele.

Nu mai lucrase la studio de foarte multă vreme

pentru că fusese dat afară de un fost director,

dar nu știu exact motivele pentu care s-a întâmplat asta.

Lui Orlin Filipov îi plăcea băutura.

Am fost martor la câteva scene,

ca atunci când oficiali comuniști de rang înalt s-au reunit la o petrecere.

Orlin Filipov a venit băut,

a luat cu mâna câteva bucăți de tort

și a început să le mânjească sacourile.

Ei nu reacționează și nu obiectează

în timp ce el le mânjește reverele.

I-am întrebat de ce tolerează asta?

De ce nu reacționează?

Pentru că ne-ar concedia mâine, au răspuns ei.

Ca recrut, am fost trimis să sap într-o carieră de piatră.

Încarc pietrele pe o targă, alături de un alt soldat.

O ridic

Și-mi dau seama deodată că suntem față în față.

Eu nu pot merge înainte, iar el nu poate merge înapoi. Ridicol!

Sugerez să o lăsăm jos.

Ne-am întors și am ridicat din nou.

De data aceasta fiecare era cu spatele la celălalt.

Eram furioși. Targa era foarte grea!

Vom reuși vreodată să mișcăm targa asta?

Am folosit gluma asta în „Suncho”, program pentru copii foarte popular,

apoi am văzut un comic englez făcând fix același lucru!

Dacă aș fi pus gluma în circulație atunci,

mi-ar fi spus:

Ah, ai furat asta de la Dl Pitkin!

Asta le spun studenților mei:

dacă ați făcut ceva amuzant,

dar nu puteți fi siguri că altcineva nu a făcut asta înaintea voastră,

nu vă închipuiți că ați inventat acel lucru.

Singura metodă prin care puteți face ceva original e prin propria experiență.

Nu puteți fi de toate - scriitori, animatori, pictori,

specialiști în computer, cameramani…

Asta este o artă colaborativă

și toate componentele trebuie realizate în mod profesional.

Când se vor uita la filmul vostru, nimănui nu îi va păsa

dacă nu ați dormit sau cât timp a durat până ați reușit să îl faceți.

Văd filmul şi-şi dau seama că ceva nu e în regulă.

Așa că trebuie să fiți atenți la detalii.

Cât ai lucrat la hotel, Toni?

Trei ani.

M-am deconectat complet de la animație.

Mi s-a sugerat să revin la studioul de film,

întrucât aveau nevoie de mine acolo.

Nu erau destui animatori la vremea aceea.

Nu vă puteți imagina câți agenți au fost trimiși să mă verifice,

să verifice cum am reușit să-mi găsesc de lucru la construcția hotelului.

Unii au făcut legătura cu elemente chinezești, precum filosofia lui Mao.

Curând am învățat că trebuie să spun că am făcut-o pentru bani.

Pentru Dumnezeu, l-au trimis chiar pe Rangel!

- Cine? - Rangel Vulchanov, un cunoscut regizor.

Da, m-a întrebat de ce lucram acolo.

Erau oameni care nu aveau de unde să știe că eram acolo.

Hmm... Proiko!

Era atât de emoționat, încât își dregea vocea tot timpul.

Dar Proiko, un renumit animator, nu este…

Agent? Nu, dar... știți…

ca să fii angajat la televiziunea națională

trebuie să fii mai presus decât unul dintre liderii partidului.

Cum erau regizorii aleși?

Erau numiți!

De obicei, Todor Dinov spunea că cineva anume poate face filme,

așa că respectivul primea undă verde.

Dar după ce au venit Stoian Dukov și Donio Donev,

nu mai erau mulți oameni noi.

Donio m-a folosit.

Le-a spus că sunt sub controlul lui.

Dar când am fost împiedicat să fac filme,

am zis: „Uite, fie regizăm împreună filmul „Pardon”,

fie nu mai fac nimic!”

Donio s-a dus la Orlin Filipov și i-a șoptit ceva la ureche.

L-a convins și am făcut asta împreună.

Și asta pentru că am inventat tot, poante, detalii, ritmul…

A visat tot timpul să aibă un întreg proiect pe care să îl poată regiza.

Să ne întoarcem puțin în timp, în 1961.

Iuri Gagarin face prima călătorie umană în spațiu.

Toni – un tânăr animator din studio, este și el impresionat de evenimente.

Tovarășul Jivkov îl saluă pe tovarășul astronaut.

Tovarășe Gagarin, bine ați venit în patria mamă. Trăiască uniunea noastră!

Gagarin: să fie pace în întreaga lume!

Așa că am început să fac o poveste despre un astronaut.

Îmi cumpărasem deja camera de 8mm.

Am făcut o gaură în masă și am pus acolo un geam.

Am adus lumină pentru camera de la studio,

lumină potrivită pentru o filmare alb-negru.

Străluceau ca lumina zilei seara.

Ziua lucram la studio

și noaptea lucram la filmul meu.

Vecinii mă întrebau de ce este așa multă lumină în camera mea,

de parcă ar fi lumina zilei.

Într-un final, l-am terminat.

Todor Dinov a văzut filmul și a promis că îl produce.

L-a luat acasă și a uitat de el aproximativ un an.

Am sperat că îl va produce cândva.

Un an mai târziu, în noiembrie, se pare că

studioului îi lipsea un film pentru a-și îndeplini planul anual.

Fuseseră produse doar 4 dintre cele 5 filme planificate.

Toni află și profită de ocazie pentru a deveni regizor.

I-am spus directorului că am un film.

E deja filmat.

Unde e? a întrebat.

I-am spus că l-a luat Todor Dinov.

Directorul general a spus:

Dinov, ce zici?

Îl lăsăm pe băiatul ăsta să își facă filmul?

Dinov: Da, desigur. E o idee grozavă.

Aveam de gând să îl las,

dar să îl ajute Dukov un pic

cu desenatul și cu stilul.

Și a trebuit să îmbunătățesc designul puţin,

pentru că dovedisem deja ce pot…

Dovedisem... adică eram destul de bun.

Dukov a modificat unele dintre personaje,

a schimbat pantofii băiatului. I-a făcut ascuțiți,

așa că am refăcut toate desenele!

Cred că Todor a zis:

Toni nu are destulă experiență.

Ia-l sub aripa ta,

ca pe cineva care știe mai multe,

să zicem pe poziția de coordinator artistic.

Deși filmul fusese realizat deja,

Dukov a fost creditat drept co-regizor.

Regizori: Stoian Dukov și Anton Traianov

Scenariu și animație: Anton Traianov Director artistic: Stoian Dukov

„Călătorie în spațiu"

Niciunul dintre colegii mei nu ar fi îndrăznit să facă un film.

Nu ar fi fost acceptat așa ceva.

Todor Dinov a primit indicaţii să nu mă lase să regizez.

Asta a devenit clar după ce am revenit în studio de pe șantier.

Mergea cu autobuzul spre casă, ca și mine.

Nu-și folosea mașina.

Mergeam împreună și mi-a zis:

Toni, ceea ce am învățat e cam așa:

nu contează cât de tare încearcă statul să îl controleze pe individ,

nu contează cât de tare îi împiedică pe oameni să facă filme,

nu îi poate opri dacă sunt ambițioși și își doresc să facă filme!

Asta mi-a spus.

Știa că există un ordin legat de mine, că nu pot fi considerat „de încredere”.

Dumnezeu știe de ce credeau asta.

Pentru că nu erai membru al Partidului Comunist, unchiule Toni!

Donio avea grijă de mine, dar după o vreme l-au speriat și pe el.

Asta e!

Totul se transformă complet.

Acum simbolul de deasupra orașului este american.

Acesta este Monumentul Armatei Sovietice din Sofia.

Soldații ruși au fost transformați în eroi americani pictați de tineri artiști de graffiti.

Instalația a fost curățată la câteva ore după ce a fost creată.

Dar nimeni nu îl poate opri pe Toni să-și recapete numele.

Noua Universitate Bulgară...

Trece-mă ca „Antoni”.

În trecut, la studioul de film, mi-au schimbat numele.

Au zis că e un nume italian, așa că m-au trecut ca „Anton”

și așa a rămas până de curând.

Nu, acum sunt Antoni.

Am readăugat i-ul.

Cumva merge cu „Toni” și lumea își aduce aminte că sunt eu.

Primul zâmbet după ce cobor e cel mai bun, crede-mă!

E cel mai sincer!

Facem un film despre tatăl tău.

Serios?

Despre tata? Cum adică?

Kiril Traianov Campion la skateboarding extrem

Uau, un om extraordinar! Da, un om de excepție!

Face animație.

Imaginează-ți mișcările mele desenate cadru cu cadru,

desen după desen.

Câte desene ar putea fi?

Secundă după secundă, 25 de cadre pe secundă…

Toată această mișcare ar avea nevoie între 12.000 și 15.000 de desene.

Da, ar putea să o facă!

Tatăl meu!

Tatăl meu!

Omul care a creat cea mai amuzantă scenă cu mulțimi din animația bulgară.

Omul care a creat „Suncho”.

Cu toți știm serialul „Suncho” din programul „Noapte bună, copii!”.

Eram mic atunci, dar îmi amintesc

că lucra adesea noaptea

și se ridica de la birou numai dimineața,

pentru a merge la studioul de film

ca să filmeze ce a făcut,

încărcat cu dosare şi cutii.

Asemenea filme geniale se fac cu muncă foarte multă,

mai ales filmele făcute de el,

cu zeci de personaje și lucruri care se mișcă peste tot.

Valentina Traianova Fiica lui Toni, artistă, Paris

Cum te numești?

Cine e tatăl tău?

Cum te numești?

Acum sunt franțuzoaică.

un pește,

și, totodată, o broască țestoasă,

dar și șarpe,

șarpe,

broască țestoasă,

pui de elefant,

pui de girafă,

mii de girafe

care aleargă pe mii de desene,

mii de desene pentru animație,

pe hârtie de calc,

răsfoite de degetele care țineau un creion.

Personajele merg prin hârtie.

De ce desenezi mereu același lucru?

Nu, nu sunt la fel.

Vezi desenele cum se mișcă?

Tata mi-a spus că atunci când m-am născut ningea foarte tare.

A desenat fulgi de zăpadă care cădeau și căprioare care alergau prin ninsoare.

... și vin zorile, mă întorc acasă,

totul este întunecat și se vede luminată doar o singură fereastră.

Un bărbat stă la fereastră fumând o țigară.

Fumează și își așteaptă fiica să revină,

și în final, revin.

Mă întorc mereu, indiferent ce s-a întâmplat.

Știam că tata mă așteaptă.

Tot timpul lucra în bucătărie, fumând și desenând.

Profesorul meu a reușit să-și regizeze propriile creații la finalul anilor 80.

Filmele nu au ajuns foarte cunoscute,

sistemul începea să se schimbe,

iar studioul de film de stat se închidea.

Unchiul Toni nu a ajuns să se bucure de lumina reflectoarelor.

A murit pe 25 februarie 2013.

Ce s-a întâmplat cu cele trei figuri emblematice ale studioului de animație?

Donio Donev a urmat o carieră politică,

dosarul său de la Serviciile Secrete a fost declasificat si făcut public în 2003.

A murit în 2007, continuând să nege,

în timp ce isteria media privind „Agentul Toşev”, numele său conspirativ, a provocat consternare.

Donev rămâne unul dintre cele mai respectate nume ale cinematografiei bulgare.

Viziunea deschisă a lui Todor Dinov și poziția sa puternică

l-au îndepărtat treptat de favorurile cercurilor conducătoare.

A continuat să facă filme și să educe regizori de animație

în cadrul Academiei de Film până în 2004, când a plecat.

Stoian Dukov este în viață și încă realizează filme.

Așa ar trebui să se încheie filmul.

Cu mine mergând către Centrul Cinematografic și dispărând în depărtare.

Îți amintești de Pantera Roz? De Charlie Chaplin și Paulette Godard în „Timpuri noi”?

Asta e bună pentru final.