Original subtitles

Anterior în The Amazing Race...

Cinci echipe au concurat spre Singapore.

La o agenţie de turism, Kym şi Alli au fost avantajate,

dar într-o confruntare la Fast Forward împotriva lui Adam şi Bethany

ciclistele au fost făcute praf.

Jim s-a dezechilibrat,

în vreme ce cercetătoarele şi-au pierdut concentrarea.

Surferii au câştigat a doua lor etapă la rând,

iar o minciună din partea luptătorilor

le-a pus pe cercetătoare pe drumuri greşite.

Dar, în final ciclistele n-au mai reuşit să revină de la pariul cu Fast Forward.

Patru echipe rămân.

Cine va fi eliminat în continuare?

Nu cu mult în urmă, Singapore era o insulă mlăştinoasă.

Astăzi e un oraş în creştere rapidă ce găzduieşte 6 milioane de oameni.

Din acest impresionant golf artificial 4 echipe îşi vor începe următoarea etapă

din The Amazing Race.

Adam şi Bethany au câştigat ultima etapă a cursei

şi vor pleca primii la 2:01 pm.

Zburaţi la Manila, în Filipine.

Echipele trebuie să zboare spre Filipine, alcătuite din peste şapte mii de insule.

Odată aterizaţi în capitala Manila, trebuie să ridice următorul indiciu

de la acest vânzător de flori.

- Eşti gata pentru asta? - Da!

- S-o facem. - Spre Filipine, dragă.

- Mergem la o agenţie de turism? - Da.

Am fost la un pas de eliminare, dar am avut şi destule reuşite.

Cred că merităm să fim aici şi cred că merităm să fim printre cei trei finalişti.

Arată destul de bine.

Am dori cel mai devreme zbor spre Manila.

În ultima etapă ne-a mers prost la rezervat zboruri,

aşa că încrederea e destul de redusă acum. Nu poţi face asemenea greşeli.

Cu care companie aeriană?

Nu e nimic mai devreme?

- Ar trebui să-l luăm? - Da, după cum ne sunt opţiunile.

Sper să n-o dăm în bară cu zborurile.

- Aveţi rezervat cu SQ 918. - Mulţumesc.

Haide.

Zburaţi la Manila, în Filipine. Foarte bine, haide, iubito.

Prefer să merg la aeroport, decât la o agenţie de turism.

De ce? Agenţia de turism îţi oferă cele mai bune zboruri.

Dacă vrei să mergem la o agenţie de turism, hai să mergem.

Nu ştiu dacă aş fi crezut vreodată c-o să ajungem aşa de departe.

Vorbim despre doi oameni care nu sunt cei mai inteligenţi din grup.

Avem nevoie de bilete spre Filipine. E o cursă pentru mulţi bani, e important.

Nu suntem buni la orientare, uneori nu ştim nici măcar pe ce continent suntem.

- Şi totuşi suntem printre ultimele patru. - Suntem în joc. Wrestleri profesionişti.

Am SQ 1925, ar trebui să fie bun.

- La ce oră zboară? - La 7:25, azi.

- Diseară? - Diseară.

- La ce oră ajungem acolo? - La 11:00 pm.

- Sunteţi sigură că e cel mai bun zbor? - Da, desigur.

- Care e compania aeriană? - Singapore Airlines.

Mai sunt multe locuri disponibile la acel zbor?

- Nu prea multe. - Bine, Rob, îl luăm.

Etapele zece şi unsprezece, îi vom intimida pe toţi ceilalţi.

- Haide. - Haide.

Nu spune de agenţie de turism sau aeroport...

- Să mergem la aeroport. - Da.

Hei! Taxi!

Ne puteţi duce la aeroport? Suntem într-o cursă.

Suntem în cursă pentru un milion de dolari, deci cât mai repede posibil, vă rog.

În ultima etapă, am făcut o greşeală mare urmând o altă echipă.

Nu vom repeta acea greşeală.

Internaţional, zburăm spre Filipine.

Ne-a făcut să ne regăsim concentrarea, am depăşit alte echipe la ocoluri şi blocaje.

Şi vom încheia cu victorii.

- Zburaţi la Manila, Filipine. - Da, Filipine!

Mergem în Filipine!

Trebuie să aflăm de zboruri, aşa că ar fi bine să sunăm cât suntem pe drum.

Suntem cele subestimate. Echipa non-atletică.

Părem ca nişte pigmei în comparaţie cu ceilalţi,

dar, deşi nu suntem puternice fizic, compensăm intelectual.

Taxi, domnule.

Trebuie să mergem la aeroport. Vă mulţumesc, domnule.

Aveţi vreun telefon pe care să-l putem folosi în maşină?

Bună ziua, am nevoie de zbor în Filipine, cât mai repede posibil.

Pentru că plecam ultimele ştiam că avem de sunat rapid la agenţia de turism.

Aşa mai puteam recupera din timp.

Deci vom prinde acest zbor care ajunge diseară la 11:00.

Cu Singapore Airlines.

- Vrei să verificăm la Philippine Air? - Vreau să merg la un agent de turism.

Trebuie să ajungem la Manila cât mai repede posibil.

- Cel mai bun timp de sosire? - Cel mai devreme, vă rog.

Suntem în cursă pentru un milion de dolari.

- Mulţumesc. La revedere. - Mulţumesc.

Bună ziua, avem nevoie de permisele de îmbarcare. Ni s-a spus să venim aici.

E doar un singur loc, îmi pare rău. Cu Philippine Airlines.

Plecare din Singapore la 8:10 şi sosire la 11:55.

- Nu mai sunt alte conexiuni? - Nu, nimic.

Dar celălalt zbor cu Singapore Airlines?

Vândut complet?

- Acesta e singurul disponibil. - Bine.

- La naiba. - Uite-i pe Brooke şi Robbie.

- Uite-i pe Rob şi Brooke. - Aţi mai văzut pe altcineva?

- Nu. - Nu i-aţi văzut pe Jim şi Misti?

Nu erau după voi?

Nu, am fost la agenţia de turism, ei ar fi putut ajunge deja aici.

- Aţi plecat la ora 3:30? - La 3:35.

- Noi am ajuns la aproape o oră după voi. - De ce a durat atât de mult?

Păi ne-aţi spus că nu era acolo, aşa că ne-am dus la un alt parc.

Nu cred c-am înţeles ce m-aţi întrebat.

Nu cred că fetele şi-au dat seama că le-am minţit.

Am crezut că l-aţi găsit, aţi plecat înaintea noastră.

E fiecare pe cont propriu şi ultimele de care ne-am teme sunt fetele.

Zău aşa...

Am crezut că vreţi să ne păcăliţi, dar dacă ciclistele nu erau ajunse...

Eram convinse că nu încercaţi să ne încurcaţi.

- Nu te pui cu luptătorii profesionişti. - Suntem răi.

Bună.

Îi vedem pe Robbie şi Brooke la ghişeul Singapore, la zborul pe care-l vroiam.

Au pornit cu doar câteva minute înainte, dar probabil au oprit la o agenţie

şi au prins bilete, iar noi am ales să venim direct la aeroport şi s-au ocupat.

- Mulţumesc. - Mulţumesc.

Le-au luat. Sunt atât de supărat. Ar fi trebuit să mergem la o agenţie.

Oh, enervant.

Cu ce zbor sunt dentiştii?

Acesta avea locuri limitate. Poate că n-au prins locuri.

- Sunt confuz. - Au mai dat-o în bară şi înainte.

Sunt aşa de surprinsă că dentiştii nu sunt cu acelaşi zbor ca noi.

Ei nu fac asemenea greşeli, dar deja sunt două la rând, nu înţeleg.

- Nu mai văd vreo altă echipă, aşa că... - La început se simţea bine.

Ne-am simţit bine crezând că suntem înaintea celorlalte echipe,

dar acum mă gândesc că poate au prins toţi loc la Singapore Airlines.

Am crezut că suntem înaintea a două echipe, dar acum nu mai putem ştii.

Suntem, probabil, ultimii.

Toate echipele se îndreaptă acum spre Manila, Filipine.

Haide, dragă, ocoleşte cât mai mulţi oameni.

Îmi pare rău.

- Taxi. - Aici, dragă!

Ne duceţi rapid.

Nu ştiu dacă suntem prima sau a doua, că nu i-am văzut pe dentişti.

Dar ştiu că suntem în faţa surferilor şi a cercetătoarelor.

- Cum se spune "hello" în filipino? - "Hello". "Hello" e în filipino.

Suntem în Filipine şi este minunat. Sunt mulţi oameni pe străzi...

şi e ora 11:00 într-o noapte de joi.

Oh, doamne, sunt oameni peste tot.

- Haide. - Bine.

- Ochii căscaţi. - Aici este biserica Baclaran.

- Vezi ceva? - Nu.

Crezi că e aici, sau de unde venim?

Ridicaţi indiciul de la vânzătorul de flori la 6:30 am.

6:30 dimineaţa.

La naiba!

- Ce nasol! - 6:30?!

- Deci dormim aici? - Nu vreau să dorm aici.

Ridicaţi indiciul de la vânzătorul de flori la 6:30 am.

Bine, deci trebuie să aşteptăm aici.

- Aici e. - Slavă domnului.

- Egalizator. - Aşa ne gândeam.

- Hai să găsim unde să dormim. Ce uşurare. - Mulţumesc, Isuse.

Indiciul, vă rog. Mulţumesc.

Mergeţi la Rosario Municipal Plaza.

Echipele trebuie să ia un jeepney, cel mai popular mijloc de transport din ţară.

Odată ce au ajuns în Rosario, vor trebui să găsească Salinas Specials

de unde-şi vor primi indiciul următor.

- Crezi că ăsta e un jeepney? - Autobuz pentru copii.

- Eşti cu jeepney? - Spre Rosario.

- Dragă, să urcăm. - Urcă cu ei.

- Mai e unul aici. - Bun, haide.

- Trebuie să mergem în Rosario. - Urmăreşte-l pe cel din faţă.

Îmi place în Filipine. E agitaţia de zi cu zi.

Îmi place pentru că ne cufundăm în cultura lor.

Un jeepney e un fel de taxi comunal.

A fost interesant să fim printre navetişti în viaţa de zi cu zi.

Vedeam copiii cum merg la şcoală.

Ce drăguţ, cum se duc la şcoală.

Când urcau, oamenii ne dădeau nouă banii. E pentru doamna.

Noi îi dădeam şoferului, el ne dădea restul şi noi îi înapoiam.

Eram o parte a comunităţii, ne-am simţit filipinezi în acel moment.

Îmi place, îmi place. Ar trebui să avem jeepney şi în SUA.

- E foarte interesant. - Jeepney este... ceva de genul.

E ca şi cu o limuzină lungă.

Nu e deloc ca o limuzină. Închipuie-ţi limuzina minus orice lucru bun.

Nu pot, nu pot. Ce miroase?

E o groapă mare de gunoi acolo.

Mirosul ăla... nu ştiu ce este dar se simte ca şi animalele moarte, canal...

- Vomită pe partea aia. - Nu mai pot.

Mirosea cam ca si şosetele împuţite.

Taci.

Încerc să ignor mirosul.

Nu e chiar aşa de curat ca şi Singapore.

- Un alt mod de viaţă. - Da.

Uită-te la copiii din mijlocul străzii. Copii mici stau pe stradă.

- Oh, doamne. - Era un copil mic, poate de vreo patru ani.

Stătea în mijlocul străzii, ar fi putut fi călcat de maşini.

- Ne-am obişnuit cu atât de multe. - Dacă ai copii şi vezi un copil mic...

... fără haine, în mijlocul străzii, care ar putea fi lovit de o maşină...

Te umple de umilinţă.

E diferit când o vezi cu ochii tăi, decât când vezi la televizor. E real.

- Ne va afecta mult timp după cursă. - Avem pentru ce să fim recunoscători.

- Haide. - Am pornit.

- Misti, ia-te după ei. - Hei, unde mergem?

- Drept înainte. - Salinas Specials.

Rosario Municipal Plaza.

Miroase a mâncare pentru câini.

Ne uităm după Salinas Specials.

- Asta este? - Salinas Specials.

- E aici. - Să intrăm.

Bună, ce mai faci?

- Bună dimineaţa, mulţumim. - Mulţumesc.

- Bună dimineaţa. - Mulţumesc.

Ocol. "Captură" sau "ataş".

Acest ocol le oferă echipelor ocazia de a lucra ca şi pescarii filipinezi

sau de a asambla ataşul la un magazin local de motociclete.

"Captură" implică ca ei să aştepte în golful Manila şi, folosind o găleată,

să transporte peştele la un intermediar de pe mal.

După ce au umplut trei găleţi, cam 91 kg,

intermediarul le va da indiciul următor.

"Ataş" necesită ca echipele să asambleze corect ataşul unei motociclete.

Odată ce mecanicul-şef spune că e gata de drum, le va da indiciul următor.

- Vom face ataş. - Să facem ataş.

- Mergem să prindem ceva peşte. - Facem "captură".

- Vrei să facem "ataş"? - Da.

Vom face "ataş".

Asamblaţi-vă propria motocicletă cu ataş.

- Trebuie să urcăm pe o tricicletă. - Să întrebăm pe cineva care ne întelege.

- Ştii unde este? - E acolo.

- Putem merge pe jos? - Da, şi faceţi la dreapta.

- Poţi să ne duci acolo? - Da?

- Spune-i să meargă repede. - Repede, repede, bine?

- Rosario Fish Port? - Haide.

Scuzaţi-mă, scuzaţi-mă, putem merge cu tine?

Am intrat aici, ce nebunie.

- Suntem într-o cursă. - Unde e toată lumea?

Foarte bine.

Unde mergeţi? Citiţi indiciul!

Oh, nu.

Unde se duc?

Nu au urmat instrucţiunile, vor primi penalizare.

- Unde se duc? - Nici nu ştiu pe ce stradă suntem.

Trebuia să-l întrebăm pe tip de adresă.

Asta nu e bine, Amy. Nu ştim cât de departe este.

Trebuie să ştim cât e de departe, nu putem alerga întreaga zi.

- Motociclete pe trei roţi? - Citeşte-l.

Trebuie să ne întoarcem.

Stai. De-aia spuneau: "ce faceţi acolo?"

Ce stupid.

N-am citit întregul indiciu, am scăpat partea cu motocicletele.

Chiar aşa, e etapa a zecea, oameni buni, citiţi-vă indiciul.

- Trebuie să mergem la... - RGC Side Car.

Asta e o nebunie.

Dumnezeule, mergem pe mijlocul drumului.

Oh, doamne.

E atât de dezgustător, dumnezeule, e foarte scârbos.

De aici se simte mai bine. Da.

Aici este? O să pută.

Trebuie să căutăm standul marcat de peşte.

- Pute. - Acolo e, acolo e, chestia aia.

Folosiţi o galeată pentru a aduce peşte din barca de pescuit la standul desemnat.

Am decis de timpuriu că vom face toate sarcinile fizice.

A face sarcini fizice contra a face sarcini minuţioase, în detaliu, nu.

- Mergem de-a lungul corzii? - Acolo, îi vezi?

Să mergem.

Trebuie să intrăm în apă? Nu ştiu dacă e sigur.

Dumnezeule, e atât de departe.

Omule, va fi dificil.

Am avut de mers de-a lungul corzii prin apa cu valuri.

Mergeam încet, găleata ce-o aveam era destul de grea.

- Bună treabă. - E o nebunie.

Pescuim în Filipine!

Nu ştiţi voi, e muncă adevărată.

Eu ţineam găleata şi Brooke trebuia s-o umple cu peşte.

Şi apoi trebuia să ne întoarcem înapoi

şi să turnăm peştele într-o altă găleată. Şi aveam de umplut trei găleţi.

Ce scârbos!

- Aici este. - Mulţumesc.

- Să ne asigurăm că e locul bun. - Da, e aici.

- Alegeţi un post. - Bună, se pare că astea sunt posturile.

Da, ăsta arată bine, e mai hippy, se pare.

- Îl alegem pe baza stilului hippy. - Aspectul hippy.

Să-l facem pe ăsta de aici. Bine?

Şi unde e modelul?

- Ăsta este? - Da.

Deci trebuie să găsim ceva asemănător. Motocicleta asemănătoare.

Culoarea, e culoarea.

- O vezi pe cea verde? - Da.

Repede, repede.

În ocolul cu ataş aveam de asamblat ataşul unei motociclete.

Practic, trebuia să atasăm ataşul la motocicletă.

Având de-a face cu jucării şi scule, asamblatul e ceva firesc pentru mine.

Spune-mi ce vrei să fac.

- Pentru că tu vei fi şeful. - Nici o problemă.

O voi ridica şi tu o să bagi şuruburile acolo.

Îmi place să fac lucrări de întreţinere.

Să montez lucruri complicate, demontez ceva şi o montez la loc...

Eu am fost doar asistenta lui Adam.

Ăsta nu e punctul meu forte.

Oamenii ne aplaudau şi erau exact ca şi fanii noştri. Un moment grozav.

De obicei fanii mă huiduiesc pe mine şi o aplaudă pe ea, aşa că...

- Oh, pute. - Da.

Am fost dezgustată. Adică, uneori mai pescuiesc,

dar mirosul din jurul meu era foarte scârbos.

Îmi place peştele.

Cu mâinile. Cu mâinile. Şi o umpleţi.

Nu pot, sunt alunecoşi.

O să dureze ceva. Cu ambele mâini.

Am atins peştele ăla scârbos cu mâinile, ea s-a tăiat în oase.

Nu vroiam să ating ceva alunecos, să ating animale, era dezgustător.

Ceva ascuţit. Vezi, au oase?

Cred că unii sunt încă în viaţă şi se zbat.

- Rob era mai dezgustat decât mine. - Sunt intestine şi creier acolo.

Îmi place peştele!

Aici e?

Ne pregătim s-o terminăm...

Ţine aia acolo, stai...

Găsiţi motocicleta potrivită ataşului şi duceţi-o la postul de lucru.

- Asta e motocicleta. - Bună, pui.

Ajută-mă cu asta, e foarte grea.

Ne pricepem la montat lucruri, ne-am gândit că vor fi multe detalii.

- Trece prin mijloc. - Şi vine până aici?

Nu ştiu dacă am nevoie de o şurubelniţă sau ciocan...

Nu prea cunosc sculele, dar, oricum, aveam doar de imitat ce era deja făcut.

- Deci vine strânsă aici. - Corect.

- Fii atent. - Te descurci, dragă.

Oh, doamne!

- Bună treabă, Brooke. - Măcar azi avem parte de exerciţiu.

Problema era că nu puteai umple complet găleata cu peşte, era prea grea.

Nu, e prea grea.

Şi când încercai s-o cari, ajungea apa în ea...

şi atunci devenea şi mai grea şi se mai şi vărsa din peşte.

Pierdem prea mult. Ridic-o, pentru că dă pe dinafară.

- Rob, glumeşti?! - Cade afară.

- Cam atât cu lucrul în doi şi optimismul. - Exact.

- Tine-o măcar cinci secunde! - Uite aşa, uite aşa!

- Ridic-o, atunci! - Încerc!

Atunci nu striga la mine să-i ridic.

- Duceam găleata şi Brooke... - Nişte peşte a căzut.

Dar a fost nimica toată după ce am reuşit s-o scoatem din apă.

Credeam că n-o să scăpăm din peşte, dar s-a întâmplat deja.

Ne-am întors şi i-am cerut să nu-mi mai vorbească aşa.

Am considerat că e de ajuns, hai să terminăm cu peştele.

Aruncăm peştele într-o găleată, nu e mare lucru.

O după-amiază obişnuită pentru noi.

Eşti bine?

Nu, doare rău.

La naiba, am crezut c-o să ajungă trei.

Cred că trebuie să ne mai întoarcem de două ori.

Cine termină primul, mănâncă cocoşul la prânz.

Te-am auzit, Jim, dar n-aş vrea cocoşul ăla.

- Trebuie să împingem, că dacă nu... - Bine.

Mai montăm roţile la maşinuţele copiilor pentru Crăciun...

Jucăriile copiilor.

Acest ocol e în avantajul nostru.

Încă două minute şi am plecat.

- Dragă, nu-l strânge de tot. Desfă-l... - Să-l desfac complet?

Cred că pot fi numită fată.

Întotdeauna am considerat că e mai bine s-o facă bărbatul.

Nu ştiu cum vine asta.

În nici un caz nu suntem mecanici.

Dar, de fapt, am asamblat un aparat numit omogenizator

pentru studiul meu. E pentru omogenizat îngheţata.

Poate că asta m-ar ajuta, fiindcă e singurul lucru pe care l-am asamblat.

În afară de garderoba mea, dar asta nu se pune, acolo nu se folosesc scule.

Ne descurcăm grozav, mai trebuie doar să strângem în câteva locuri.

Mai trebuie doar să le strângem.

Mă întreb ce se întâmplă la peşte.

- Da. - N-am fi vrut să ajungem în apa din Filipine.

Apa arată dezgustător aici.

Cred că ne-a mers destul de bine, nu ne-am oprit deloc, am tot continuat.

Să duci o găleată cu peşte e greu, indiferent cât de puternic eşti.

A fost greu, dar aşa şi trebuie să fie, e The Amazing Race.

Cheie, cheie, cea mare.

Fă ceea ce trebuie să faci.

E în regulă.

Cheamă juriul.

Ne puteţi verifica?

Ştiu că o să fie bine, am verificat toate detaliile.

Mă pricep la asamblat piese. Totul e cum ar trebui să fie.

Cred că ne-o va aproba.

- Nu e bine. - Nu e bine, ce am greşit?

- Bun, să ne uităm din nou. - Oh, doamne.

Mă gândesc că ar putea fi nişte şuruburi slăbite, care erau greu de ajuns.

Să montăm roata rapid.

Şurub mare, o piuliţă mare. Da. Mulţumesc.

Grozav, se mişcă.

Cred că am ales sarcina binecuvântată şi dumnezeu e de partea noastră.

Aşa va fi.

Nu cred că lui dumnezeu îi pasă ce tuk-tuk am ales să asamblăm.

Când a început furtuna, am văzut-o amândoi cum se apropie.

E minunat. Nu-mi place, dar e minunat.

Cred că ploaia ne-a dat puterea de care aveam nevoie.

Da, o facem în ploaie, mă simt mai bărbat.

Pentru că nu fac niciodată chestii masculine, să mă simt bărbat.

Nu e uşor, pentru că acum plouă foarte tare.

O puteam umple doar pe trei sferturi.

Şi dacă ne-am gândit că vom face trei ture pentru trei găleţi,

am făcut, în cele din urmă, patru.

Haide!

Dumnezeule, e oribil.

Eşti în regulă?

Se simte plăcut.

E frumos, nici n-am făcut duş azi.

- Ce este? - Plouă puternic.

- Aici vine? - Deci ridic?

Fac eu partea asta pentru că cred că e mai uşoară.

Eşti ca un mecanic.

- Cum merge, dragă? - Transpir.

Aici e bine, totul e strâns.

Bun. Strâns ca şi ciorapul unei grase.

Juriu, de data asta e bine.

- Nu-i bine. - Nu-i corect?

- În regulă, să mai vedem. - Oh, doamne.

Dumnezeule, ce scârbos e.

Asta este, dragoste.

- Am reuşit. - A fost greu.

Am avut un peştisor auriu când eram mic.

Îl hrăneam la timp, am avut grijă de el.

Deci, se pare că acum mă pricep bine să manevrez peştele.

Ştiu că sunt morţi, dar sigur sunt mulţumiţi de cum îi arunc în găleată.

- Umpleţi-o. - S-o umplu? La revedere.

Suntem angajaţi?

Haide, dragă.

Îndreptaţi-vă spre câmpurile de orez din Naic.

- Să mergem. - Gata.

Cel puţin mirosim bine acum.

Pot să ajung mecanic, dragoste.

Bine, juriu?

Bună treabă, sunt mândră de tine.

Mulţumesc. Mulţumesc.

Adam şi Bethany au terminat?

A fost sfâşietor când au terminat înaintea noastră.

Bună treabă, dragă.

- Haide. - Informaţii traseu.

Îndreptaţi-vă spre câmpurile de orez.

- Bună treabă, - Te-ai descurcat aşa de bine, dragă.

Foarte bine. Adam a dat-o gata. Era o treabă de bărbat.

Ce părere ai?

N-am nici o idee. Aia pare bine.

Aici e în regulă. Trebuia să fie prinsă?

Nu se poate, Misti. Poate pentru că nu era fixată.

- Ai prins-o deja? - Da.

Juriu.

Nu este bine.

Mă întreb ce facem greşit.

Am fost şocat că nu am primit indiciul pe loc.

Nu ne puteam da seama ce era.

Ştiam că eram fost aproape, şi e ceva minor.

E aproape ca în Copenhaga, din nou.

O să-mi explodeze capul.

Nu e corect.

Aş vrea să ştiu ce facem greşit.

Ce nu e bine?

Să verific partea asta.

Am uitat să montez un amortizor.

Căutam micile detalii şi mi-a scăpat defectul imens chiar acolo.

Mă mir că am uitat să-l montez.

- Dumnezeule, uită-te la asta... - A fost ceva mare.

- Amy, am folosit toate piesele? - Da, n-a mai rămas nimic.

Cred că arată destul de bine.

Unde e juriul?

Juriu?

- Nu e bine. - Nu-i bine? Cred că vine aşa.

E aici.

Du-te drept înainte. Nu mai e nimeni aici.

- Suntem primii? - Nu se poate!

Nu se poate să fim pe primul loc.

- Acolo e cutia cu indicii. - Nu văd nici o altă echipă.

Probabil că i-am întrecut pe toţi. Coboară.

- Da! - E pe aici.

Eram pe primul loc. Noi suntem luptătorii profesionişti, niciodată pe primul loc.

Acum noi conducem?

Trebuie să citim indiciul.

Brooke şi Robbie se confruntă acum cu o revenire în The Amazing Race,

ceea ce ar putea fi cea mai mare prăbuşire din toate timpurile.

Bivolii de apă ară câmpurile cu orez aici de mii de ani.

Acum echipele trebuie să folosească metoda ca să scoată indiciul următor

care este îngropat undeva în noroi.

Bun, hai să arăm.

Am avut de ales între patru câmpuri.

Va fi dificil.

- Folosim un bivol ca să găsim indiciul. - Cu un plug.

Mă descurc minunat cu animalele, nu mă sperie, le iubesc.

Sună grozav.

Rob nu e un iubitor de animale.

Haide, iubitule, s-o terminăm.

Bunicii mei au fost agricultori, am mai folosit şi eu câte un plug.

Îl vreau pe cel mai puternic. Ăsta îmi place.

Ştiam că dacă implica animale, eu trebuia să preiau iniţiativa.

Ce este?

Nu ştiu cât de adânc trebuie să ajungem.

Bivol, trebuie să mergem în partea cealaltă.

- Cred că trebuie să se uşureze. - Bivol!

Oh, doamne!

Ce naiba a mâncat?

Erau cu mult mai multe decât noroi şi indiciu în acea apă.

Oh, doamne.

- Sunt dezgustată acum. - A fost un dezastru.

- Să mergem în celălalt capăt. - Mă duc.

Asta poate dura ore.

Uimitor ce greşeală majoră a fost.

Gata, juriu!

Mai bine cu amortizorul montat, nu?

Vă pot îmbrăţişa? Mulţumesc.

Deci, sunt un idiot.

Mai repede, mai repede.

Trebuie să-i ajungem pe ceilalţi.

- E greu pentru tine? Vrei s-o fac eu? - Nu.

- N-aş vrea să sperii animalul. - Nu sunt nici măcar aproape de el.

Stai, stai, stai.

Asta a fost?

Nu ştiam cum va arăta indiciul.

Nu ştiam dacă iese singur sau avem de săpat după el. N-aveam nici o idee.

Sapă, sapă acolo, te rog.

Haide, dragă, eşti bărbat, nu?

Sunt numai excremente de bivol?

- Să mergem ceva mai departe? - Da.

Vine cineva. A ajuns cineva.

Mulţumesc.

- Haide. - Am ajuns.

E oribil.

Araţi indiciul următor cu ajutorul bivolului filipinez de apă.

Oh, în noroi.

- Deci trebuie să găsim indiciul în noroi? - Da.

Ciment, argilă şi rahat de bivol...

Cred că prin aşa ceva umblăm acum.

- Pe care-l vrei? - Acesta?

Îţi convine?

- Uite, am ales câmpul cel mai mare. - Merg la cel mai mic.

Ţi se pare mai mic?

Ar putea dura ore în şir, să nu ne mai oprim.

Oh, e teribil.

Am crescut în Kansas şi am mai arat înainte, dar cu un tractor.

- O să fie complet diferit. - Deci, trebuie să fiu atentă.

Da. Ţine ochii deschişi.

- Grozav, asta e dezgustător. - Oh, dumnezeule.

- E mai bine acum? - Da, e bine.

- Asta făceam greşit. - Bine.

Bun, juriu?

Cred că am descoperit greşeala prostească.

Mulţumim, băieţi, scuze pentru deranj. Sper să le puteţi folosi.

- Doi, doi? - Da, urcă.

Trebuie să ţinem minte pe unde am fost.

Nu e atât de uşor să faci bivolul să meargă acolo.

E ireal.

Nu merge prea repede, aş putea scăpa indiciul.

Oh, suntem aşa de proşti! Am ales cel mai mare câmp pentru indiciu.

Odată ce l-ai ales, nu-l mai poţi schimba. E imens.

Chiar ar putea dura câteva ore.

- Ce este? - Aici?

Ce nebunie! Nu.

Întoarce, întoarce, întoarce.

- Poţi să-l opreşti? - Nu ştiu cum se opreşte.

E greu.

Dumnezeule, sunt aşa de supărată că l-am ales pe ăsta.

- Stop, stop. - Stop.

- Mulţumesc. - Haide.

Grijă, atenţie.

- Mai vin alţii. - Dentiştii.

- Aici. - Au ajuns Jim şi Misti.

M-aş supăra dacă ei şi l-ar găsi rapid.

- Glumeşti? Mai vine cineva. - Asta nu e bine.

Suntem toţi aici.

Trebuie să ne grăbim, Amy.

Au ajuns cercetătoarele.

- Ce greu e! - Aici e. Haide, Amy, fugi.

Nici măcar nu pot merge.

Nu-i place marginea asta.

- O să fie ceva foarte murdar. - Haide, bivole.

Ce naiba? Toată lumea e aici.

Nu ştiu cum îl direcţionezi, Misti.

- Foarte amuzant. - Ştiu, dragă, nebunie.

Cum îl fac să întoarcă?

Şi uite aşa, avansul nostru s-a dus.

Oh, doamne, nici nu pot merge aici.

Doamne, o să pierdem. Oh, doamne!

La naiba.

Haide, dragă.

Rob şi cu mine am avut un avantaj grozav până când a ajuns prima echipă.

Bun bivol, da.

Şi apoi, după câteva minute, au ajuns şi dentiştii.

- Poţi să-l faci să meargă pe lângă margine? - Asta încerc.

Şi imediat au urmat şi cercetătoarele.

Hei, bivol, nu mă muşca.

A fost foarte frustrant.

Dumnezeule, unde este?

E o nebunie cât de repede se poate schimba acest joc.

Nu, nu, nu.

Cum îl faci să se întoarcă?

- E o nebunie. - Stai, acum ar. Am înţeles.

Haide, băiete, băiat bun.

- Jim. - L-ai găsit?

- L-au găsit. - Ireal.

Uite, l-au găsit.

L-au găsit deja?

- E bine? - Da!

Ce e aia? Ce e acolo în apă?

L-am găsit!

L-am găsit!

- Şi ele l-au găsit. - Şi ele şi l-au găsit.

- Cine? - Cercetătoarele.

Nu se poate! Oh, doamne.

Ce facem?

Căutaţi pe jos după Phil şi următorul pit stop.

... Phil şi următorul pit stop.

Orezul este produsul agricol numărul unu în Filipine

şi se cultivă aici de peste cinci mii de ani.

Astăzi, această orezărie e pit stop-ul acestei etape a cursei.

Ultima echipă care ajunge aici

poate fi eliminată.

Atenţie, ultima echipă ajunsă poate fi eliminată.

Ultima echipă poate fi eliminată.

Să mergem.

Să ne luăm rucsacii.

Nu e departe, îl văd.

E chiar acolo, în faţă, se vede. Haide, dragă.

- Vino, vino, vino. - Drept înainte. Forţează.

- Să-i ajungem, trebuie să-i ajungem. - Uite-l pe Phil.

Haide!

Misti şi Jim...

La naiba, am fost atât de aproape de primul loc.

- Fetele cu dulciurile! - Suntem aici, Phil!

- Haideţi pe covor. - Bine făcut, prieteni.

Am fost atât de aproape de primul loc.

Îmi pare rău pentru voi, chiar aţi fost foarte aproape.

Nu-i nimic. Ciudat cum funcţionează cursa. Îmi place, îmi place!

Bine aţi venit la Naic, Filipine.

- Mulţumesc. - Ne place aici, e frumos.

Misti şi Jim...

- Am fost atât de aproape... - Spune-ne.

Sunteţi echipa numărul unu, din nou.

Fetele cu dulciurile... foarte aproape. Echipa numărul doi.

- A revenit degetul. - Ţi-am spus că va veni.

Azi a apărut degetul mare, cea de-a cincea noastră victorie.

Suntem cea mai puternică echipă. Vom încheia cu victorii. Doar locul întâi.

Misti şi Jim, ca şi câştigătorii acestei etape, aţi câştigat o excursie de la Travelocity

şi veţi merge în Vietnam.

Veţi petrece cinci nopţi într-o vilă din staţiunea Six Senses Ninh Van Bay

cu mic dejun, scufundări, caiac şi turul oraşului Nha Trang.

Luptătorii sunt încă aici, bine, bine.

Sunt obosită, nu ştiu, s-ar putea să ne tot scape. Nu ştiu.

Haide, bivole.

Dragă, simt ceva aici.

- Aici este. - Foarte bine.

Dragă, aici este.

Stop, stai, bivole!

- Şi ei l-au găsit? - Haide.

Pe mai târziu, bivole. Mulţumesc.

Şi ei l-au găsit, trebuie să ne grăbim.

Căutaţi-l pe Phil şi următorul pit stop.

Atenţie: ultima echipă ajunsă poate fi eliminată.

- Căutaţi-l pe Phil şi indiciul următorul. - Haide.

Uite acolo, ce aproape sunt! Nu e o altă echipă?

- Da, să fugim! - Îi putem bate la sprint, s-o facem.

N-o să pot alerga fără păpuci.

- Trebuie să-i batem. - Phil e chiar acolo.

Haide, dragă. Vino, vino, vino.

Suntem ultimii.

Haide.

Hai, fugi.

Vin şi Robbie şi Brooke.

Brooke şi Robbie... Sunteţi ultima echipă ajunsă.

Totuşi, aceasta e o etapă non-eliminatorie, rămâneţi în cursă.

N-ar fi fost corect să vă elimin azi la cât de aproape aţi ajuns.

Totuşi, cândva în etapa următoare veţi întâlni limitatorul de viteză

şi va trebui să-l finalizaţi înainte să vă continuaţi cursa cu celelalte echipe.

Suntem ultimii, dar cu avantajul de azi am demonstrat că-i putem bate pe toţi.

Milionul de dolari e pentru noi ca şi câştigarea titlului în lupte.

Şi am avut multe asemenea titluri, iar acum vom avem şi milionul de dolari.

Sunteţi atât de aproape de sfârşit

şi aţi devenit atât de competitivi,

după cum se vede că staţi unii lângă alţii. Deci ce se va întâmpla?

Cine va câştiga această cursă?

Am fi a treia echipă de femei care să câştige. Deci, asta ne dorim.

- Avem ce trebuie ca să câştigăm. - Merităm sigur să fim în finală.

Am devenit nişte adversari pe măsură, şi cred că celelalte echipe o ştiu.

Următoarea etapă va fi incredibilă pentru că vom vedea cine trebuie să plece.

Aşa că, oameni buni, bravo şi mult noroc.

- Da. Asemenea. - Şi vouă. Subtitrare downloadata de pe www.RegieLive.ro Portalul Studentesc Nr. 1 in Romania