Original subtitles

Anterior în The Amazing Race...

Opt echipe au concurat către Copenhaga, Danemarca.

Ciclistele Kym şi Alli s-au simţit ca acasă,

în timp ce liderii Misti şi Jim au început să se poticnească.

La blocaj, Robbie a servit zâmbete,

în timp ce pentru Misti şi Jim ziua s-a înrăutăţit.

Kym şi Alli au câştigat etapa,

dar, pe locul şase, Shelly şi Nici nu prea au avut de ce să se bucure.

Între timp, soţii dentişti au ajuns ultimii, dar au primit o veste surprinzătoare.

Opt echipe rămân.

Cine va fi eliminat în continuare?

Copenhaga, Danemarca, a fost cândva un mic sat de pescari.

Acum e un oraş modern, sofisticat.

VM Houses au fost proiectate special pentru a maximiza

lumina naturală, intimitatea şi priveliştile.

De aici opt echipe vor începe etapa următoare din The Amazing Race.

Ca şi câştigătoarele etapei anterioare, Kym şi Alli au câştigat câte un

Ford C-Max 2014 Energi Plug-in Hybrid.

- Pa, fată. - La revedere.

- Frumoasă maşină! - Frumoasă maşină.

Kym şi Alli vor pleca primele la 9:48 pm.

Zburaţi la Marrakech, Maroc.

Echipele vor zbura acum peste 2000 mile

din Europa în Regatul Marocului din Africa de Nord.

După aterizare în Marrakech,

vor trebui să caute în această piaţă aglomerată, Jemaa el Fna,

garajul cu chioşcurile mobile,

unde-şi vor găsi următorul indiciu.

- La agenţia de turism. - Să mergem la metrou.

Scopul nostru principal a fost să ne îndepărtăm de grup în faza precedentă,

pentru că ne dă încredere să facem lucrurile

cu ceva mai multă răbdare şi mai puţină presiune.

Vrem să ne putem continua cursa ca şi în etapa precedentă...

cu ceilalţi în urma noastră.

Domnule, trebuie să mergem la o agenţie de turism?

- Oh, doamne, mergem în Maroc. - Scutură Morroco.

Zuruitoare marocane.

Nu, zuruitoarele sunt cele circulare cu clopote în jur.

Africa! Ne aşteaptă un drum lung.

Keith şi cu mine suntem logodiţi de aproape un an şi jumătate.

Şi cred că, în această etapă, e timpul să urcăm în clasament.

Ne vom câştiga luna de miere.

Ea chiar îşi doreşte mult luna de miere.

Şi milionul de dolari ar fi bun.

Cu milionul am merge într-o mulţime de luni de miere.

E adevărat.

Părul blond al lui Whitney se va potrivi de minune.

- La fel şi accentul meu. - Da.

Maroc!

- Să mergem. - Mulţumesc, doamnă.

- Avem nevoie de bilete de avion. - Da?

- Trebuie să zburăm la Marrakech. - Marrakech.

Pe aeroportul Menara.

Vrem cel mai devreme zbor.

Ăsta e cel mai devreme zbor?

- La naiba. - Deci avantajul nostru s-a dus.

- Zburăm în Maroc. - Marrakech, în Maroc.

Suntem gata pentru morocc-and-roll.

Am avut o discuţie lungă aseară, iar acum totul e în regulă.

Am avut unele disensiuni seara trecută.

S-a mutat de acasă la şaptesprezece ani.

Şi acum e prima dată

când suntem în preajma celeilalte constant, fără pauză.

Dar vom continua să lucrăm la partea de comunicare.

Deci celelalte echipe să se păzească.

Venim după voi.

Zburaţi la Marrakech, Maroc.

Bine, dragă.

- Maroc. - Haide.

S-o facem.

- Haide. - Bine. Spre Maroc. Excelent.

Bine, ne-am întors pe drumul cel bun.

Am fost atât de fericiţi că ultima etapă nu a fost eliminatorie.

N-a mai trebuit să renunţăm la Salvare.

De fapt, ne-am bătut singuri, dar nu-i nimic.

Victorioşii se scutură singuri de praf şi merg mai departe.

Şi asta şi avem de făcut.

Nu se va repeta.

A fost etapă non-eliminatorie?

Da, non-eliminatorie.

Deci v-aţi păstrat...

Da, încă îl avem.

Deci, dacă aveţi vreo etapă rea, poate fi folositor.

Da, dumnezeu ne-a avut în grijă.

Alte echipe erau vizibil deranjate când au aflat că încă avem Salvarea.

Li se putea citi pe feţe.

Îi puteai auzi cum şuşoteau.

Îmi convine ca celelalte echipe să ştie că azi nu putem fi eliminaţi.

Să zicem că ar apărea un U-Turn,

nu şi-ar dori un inamic despre care ştiu că nu poate fi trimis acasă.

Toate echipele se îndreaptă acum spre Marrakech, Maroc.

Deci mergem la Jemaa el-Fney. Asa se spune?

Avem limitatorul de viteză în faţă

dar vom parcurge această etapă precaut. Ceilalţi vor avea probleme că ne-am întors.

Echipa dominantă înapoi în joc.

- "Jamal Final", cum se spune? - Jemaa el Fna.

- Jemaa el Fna? - Jemaa el Fna.

- Da. - Da?

Când timp am fost în Academia Forţelor Aeriene,

am ajuns să vorbesc fluent spaniola în şase luni.

Perfect. Mulţumesc.

Mama te iubeşte din nou.

Am negociat preţul de o sută pe oră.

Şi ne-a spus că ne putem lăsa şi rucsacii.

Asta e faţa unei mame foarte mândre.

E atât de fierbinte. Căldură infernală.

Va fi haos când ajungem.

- Mulţumesc. - Mulţumesc.

- Jim! - Misti.

Trebuie să ne uităm după o uşă maro marcată.

- Bine, mulţumesc. - Mulţumesc.

Asta-i o nebunie.

Mă simt ca şi cum aş fi pe platoul unui film.

- O uşă maro, nu? - Da.

Doamne, caii ăştia put.

Ce crezi, dragă?

E uriaşă.

- Şi acum ce? - Pe aici.

Ca şi cum ai căuta acul în carul cu fân.

Ce e în vitrină?

- Uită-te la vitrină. - Sunt doar animale.

Dumnezeule, vreau să cumpăr tot.

Vreau să cumpăr, să cumpăr, să cumpăr.

Haide, haide.

Unde este?

Uite acolo.

Americani nebuni aleargă prin piaţă.

Uite! Cobre! Feriţi-vă, că muşcă.

- Cobre! - Doamne, ce nebunie.

Să mergem mai departe.

- Aici, Nici, aici. - Aici, dragă.

- Dumnezeule... - E haos.

"Asamblaţi".

Această piaţă dinamică revine la viaţă abia după ora cinci după-amiaza.

Echipele trebuie să ajute acum vânzătorii locali să-şi mute restaurantul mobil

şi să asambleze taraba.

Acesta e un ritual cotidian în piaţa cea mai dinamică din Marrakesh.

Când managerul restaurantului consideră că poate deschide pentru vânzare,

le va înmâna indiciul următor.

- Atenţie: urmează U-Turn. - Urmează U-Turn.

- Oh, la naiba. - E un U-Turn.

Atenţie, urmează U-Turn.

Misti, limitatorul de viteză!

Misti şi Jim trebuie să ia acum opt covoare din acest magazin

şi să folosească câte un băţ pentru a le aşeza pe zidurile hotelului învecinat

unde vor fi expuse la vânzare.

Când au finalizat limitatorul de viteză,

pot continua să concureze cu celelalte echipe.

- Bine. - Să găsim pe cineva pentru indicaţii.

Le Cadeau Berbere.

Aici, aici, aici, aici.

"Le Cadeau Berbere", ăsta trebuie să fie.

Hei, am venit să vă ajutăm.

Ce avem de făcut?

- Bine. - Bine.

- Toate astea? - Da.

- Cum să te ajut? - Poţi lua restul?

Pune beţele deasupra.

- Bine. - Ai destulă putere?

Dacă nu, mai pune câteva la mine.

Nu, nu. Aşează-le jos.

- Am reuşit, putem merge. - Dacă trebuie să le laşi, mai dă-mi mie.

Sunt bine. Sunt bine. Mulţumesc.

Domnule, putem merge mai repede?

Haide.

- Haide. - Standurile marcate, dragă.

- Kym, pe aici. - Haide.

- Chiar ăsta. - Douăzeci şi patru.

- Doamne, e greu. - Să mergem.

- Îl luăm pe ăsta. - Ai grijă la cap.

- Pe unde? - Poţi, iubitule?

Pe aici, pe aici, pe aici.

Bun, bun.

- Mergem în piaţă? - La poziţia marcată.

- Saptezeci şi patru. - Încet, dragă, încet.

Doamne, Alli.

- Mai încet. - Nu-l pot opri.

Standul a fost atât de greu!

Am crezut c-o să mă doboare.

Bine.

Nu-l înclina prea tare.

Trenule cu aburi, la o parte.

Nu, nu, nu, încet, încet.

Oh, doamne!

Trebuie să găsim 121.

E prea greu.

Împinge-l în jos.

Merge prea repede.

Scuzati... Mamă, vino în faţă.

- De ce? - Vino aici, îl tragem împreună.

Ştii unde trebuie să ajungem?

Aici, e chiar aici.

- Împinge, Tim, împinge. - Asta fac.

Stop, opreşte.

- Eu, eu... - Ştiu.

Standul e mai greu decât mine. Nu pot să-l conduc prea bine.

Trebuie să-l echilibrăm.

Dezleagă coarda, dragă.

Am avut de asamblat standul ăla uriaş.

Acum standurile cu mâncare din New York City par chiar luxoase.

Spune-ne ce să facem.

Ei bine, dezleagă, dezleagă. Dezleagă totul şi descarcă.

Dumnezeule, toate astea?

E greu.

- Pe acolo? - Pe unde?

- Bine. - Unde le agăţăm?

Pe fir.

- Toate? - Da.

Aici.

O să ne dăm seama pe parcurs.

- Ia unul. - Bun...

Apucă vreo două.

Îmi pare rău.

Îmi pare rău. Nu avem loc.

- Agăţăm ambele colţuri sau... - Da, trebuie.

- Trebuie cu faţa înainte? - Da, desigur.

Bun, uite cum facem...

Îl apuci aşa, îl ridici...

- Bine. - Şi trebuie să-l agăţi.

Oh, omule, e greu.

Partea complicată era să scoţi băţul după ce ai agăţat covorul.

Nu ştiu cum...

Desprinde-te.

Jim, am nevoie de ajutor, că nu pot elibera băţul.

Nu e bine aşa.

- Bine. - L-am agăţat acolo.

- Ia-l jos. - Nu mai pot.

Alli, stai, stai.

- Ce avem de demontat? - Totul jos.

Pune totul acolo jos.

Descarcă, Whitney, descarcă-le.

Haide.

Scoate totul afară.

- Desfă-l pe ăsta. - Pe ăsta?

- Întoarce-l invers. - Acum ce?

Asta trebuie scoasă prima.

Bravo, dragă.

- Sus. - Deschide-o.

- Deci, jos... - Sus. E o masă.

Nu, las-o.

Am reuşit.

Asta unde vine? Ne arăţi?

Bine, spune-mi ce să fac.

- Ce? - Poftim.

Nici nu ştiam ce aveam de asamblat.

A fost destul de încurcat.

Mai era şi bariera lingvistică, încercam să-i urmăm pe ei.

Spunea ceva: "mm, aici, aici, aici."

- Nu cred că doamna are de-a face cu asta. - Nu-i nimic.

Cum ştim unde vin toate?

- Ce e asta? - N-am nici o idee.

Oh, doamne.

Nu stă agăţat.

E prea greu.

Vrea să cadă?

Ei bine, nu pot...

- Nu reuşesc. - Fă ce poţi. Mai încearcă.

- Îmi pare rău. - Dacă nu se poate, o fac eu.

Uşor, uşor, uşor.

Cel mai instabil sprijin.

Kym, să rămânem calme si să ne concentrăm.

Aşa, da?

Oh, drace!

Mulţumesc. Dumnezeul meu.

- Mulţumesc. - Haide, iubito, grăbeşte-te.

Nu, nu. Cu vârful...

Nu ştiu dacă sunt sau nu de ajutor.

Un pic mai sus.

Miroase a rânced.

Oh, doamne.

Gustos, nu?

Cap de oaie. Sau de capră.

Miroase aşa de nasol.

- Coriandru şi măsline. - Putem mânca când va fi gata?

La naiba, a lor e cu carne.

- Mă bucur că al nostru e vegetarian. - Oh, doamne!

Fă-mi o omletă, iubito.

N-ai vrea o omletă din ouăle astea.

Sunt aşa de calde. Trebuie să fie stricate.

N-aş mânca niciodată aşa ceva.

- Ei bine, e complet. - Am terminat?

Am lucrat împreună foarte bine.

Cu atenţie acordată detaliilor.

A fost asamblat rapid.

De asemenea, cred că tipul francez m-a plăcut.

Din Tennessee.

Oh, e adevărat. Chiar te-a plăcut.

Ăsta e pentru tine.

- Mulţumesc. - Mulţumesc.

Mergeţi pe jos la tăbăcăria Bab Debbagh în oraşul vechi pentru indiciul următor.

- Mulţumesc. - Cu plăcere.

- Keith şi Whitney l-au primit deja. - Ce?

Oh, haide, haide.

- Rapid, rapid, rapid. - Ei bine, să mergem.

Să cerem indicaţii.

Cred că a căzut cârligul.

Fir-ar. Dă-mi-l mie.

Mă termină.

- Bagă-l prin material. - Încerc.

- Am mâinile obosite, nu mai pot... - Pot eu.

La naiba.

Împinge-l prin careva nod.

Misti.

Stai, stai, stai. Trebuie să-l şi leg.

Ţine cârligul, te rog.

La naiba, o să rămânem în urmă.

Misti, ştiu! Roagă-te doar să nu fim întorşi.

Suntem aproape gata. E ultimul covor.

Deci suntem în regulă.

Limitatorul a fost frustrant.

Eram ultimii şi aveam mari necazuri.

Vezi dacă merge aşa. Cu atenţie.

Dar, mai degrabă decât să ne plângem că mai avem şi limitatorul,

ne-am apucat de treabă şi am făcut-o.

Faci tot posibilul, termini ce ai de făcut.

Da, e în regulă?

- Da? - Mulţumesc.

Ne întoarcem la magazin. Putem alerga?

Rapid.

Cum ajung acolo sus?

Sunt prea scundă să ajung acolo.

Ai grijă, băncile astea sunt dubioase.

Ştiu.

Unde?

Drept înainte?

Nu ştiu ce să fac.

Misti, treci în spate şi împinge.

La stânga?

- Am terminat? - E gata?

Gata? Am terminat?

Gata.

- Am terminat? - Da.

Mergeţi pe jos în oraşul vechi...

... la tăbăcăria Bab Debbagh...

... şi căutaţi indiciul următor.

Aici?

Eu ce trebuie să fac?

Cum îl asamblăm acum?

- Demontează totul. - Bine.

Misti, avem de recuperat teren, dragă.

Tăbăcărie. Tăbăcăria Bab Debbagh.

- Pe aici? - Aleargă.

- Direct înainte? - Da.

- Drept înainte. - Da.

Pe cine vom întoarce?

- Nu ştiu şi nu-mi pasă, dragă. - Bine.

- Să ajungem primii acolo. - Da, e tot ce contează.

Bine? Acum ce urmează? Ce facem?

Asta unde vine?

Acolo?

- Asta? - E ridicol ce facem aici.

Finalizat.

- Gata? - Da.

- Unde e indiciul? - Mulţumesc.

Bab Debbagh. Bab Debbagh. Mulţumesc mult.

Bună treabă, dragă.

Suntem aproape gata. Continuă.

Gata?

Mulţumesc, mulţumesc.

Da!

Misti, repede, te rog, repede.

Nu vom pleca acasă.

Tăbăcărie.

Greu de găsit.

A fost un talmeş-balmeş de străzi.

Aproape ca un labirint.

Nu puteai găsi nimic.

Facem tot mai multe ocoluri. E ridicol.

O, doamne, asta e o nebunie.

Tăbăcăria, tot înainte?

Tăbăcăria?

Îl mutăm?

Bun sau nu?

Soţii dentişti sunt acum cu cel puţin 12 minute în urma altor echipe.

- Keith, aici este. - Da.

Haide.

Tăbăcăriile din Maroc tratează astfel de piei încă din evul mediu.

Acest blocaj

necesită ca echipele să finalizeze pregătirea acestor piei

smulgând şi răzuind părul de pe trei piei.

Apoi vor trebui să livreze trei pachete de piei finisate în oraş la cizmar.

Odată ce cizmarul are pieile necesare pentru şlapi,

echipele vor primi o confirmare

şi pot reveni la tăbăcărie

unde tăbăcarul le va da următorul indiciu.

O fac eu.

- Tu. - Sună greu.

Aici este?

Haide, Amy. E aici!

- Oh, omule... - Aici.

- Bun. Amy o face. - Eu.

Bun, o fac eu.

- Să încerc eu? - Poţi să încerci.

Bine.

Chiar îmi doream să îndeplinesc un blocaj,

doar ca să trec de emoţiile de început.

- Poţi? - Vrei să mă duc eu?

- Da. - Bine.

Poţi s-o faci, Amy.

Oh, doamne...

Fii atentă.

Să nu cazi acolo.

M-am scufundat în chimicalele care ajutau la îndepărtarea părului.

A fost interesant. Un fel potrivit de a începe blocajul.

Miroase a fecale.

Miroase groaznic.

- Vreau să văd cum face el. - Poţi, Tim.

Pot să vin lângă tine?

A trebuit să luăm trei piei de oaie şi a trebuit să radem jos părul.

Asta are nevoie de o epilare.

Doamne!

Asta-i putredă, omule.

Dumnezeule...

Cred că-mi vine să vomit.

Asta nu e bine.

E cel mai scârbos lucru pe care l-am făcut vreodată.

Cu siguranţă unul dintre cele mai dezgustătoare lucruri făcute vreodată.

Cred că ăsta a fost piciorul la un moment dat.

De asta nu port piele.

Nu ştiu de ce am decis s-o fac eu pe asta.

Trebuie să te concentrezi

şi să nu te laşi afectat de miros.

Chiar dacă mă sufoc.

Cum te simţi, dragă?

E dezgustător.

Ca şi cum m-ai rade pe spate, da?

Cutia cu indicii.

Haide.

Eu o voi face.

Foarte bine, dragă.

- Una e gata. - Trei din astea?

Unu, doi.

Aproape am reuşit.

Bethany face o treabă bună.

Îşi foloseşte picioarele şi mâna ca să smulgă părul.

Nu văd cum fac ceilalţi,

dar ea ţine pasul destul de bine.

Sunt mândru de ea.

Vrei să-l faci tu?

Pot încerca. Indiferent.

- Ce părere ai? - Nu ştiu, dragă.

Am eşuat la blocajul din etapa anterioară.

Aşa că trebuia să trec mental peste acel eveniment.

Misti îl face.

Gata. Bine.

Unu, doi, trei, bine.

Trei gata?

- Da? - Da.

Foarte bine, Tim.

Biciclete.

Da, dragă.

Doamne, cum le montezi?

Mai repede, mai repede, Nici.

Nu ştiu unde e cizmarul.

- Terminat. - Gata?

Haide, Misti, continuă.

Fă-o rapid şi puternic.

Poţi s-o faci.

Pute.

Miroase ca la grădina zoologică, dacă îngrijeşti caprele.

Nu-i cel mai plăcut lucru,

dar nici cel mai nasol, totuşi.

Suntem aici pentru a experimenta cultura,

nu e aşa de rău.

Maya a fost foarte amuzantă, a spus:

"la ei aşa se face, ne integrăm în cultura lor".

Nu! Miroase a...

Ai reuşit, Brooke?

Mulţumesc.

Este în regulă?

Am terminat? Bine.

Bună treabă.

Pedalatul prin oraş m-a făcut să mă simt în elementul meu.

Dar nu conta cât de repede mergeam, tot trebuia să găsesc locul.

Totul ne merge cam aşa azi.

Caut numărul şaptezeci şi nouă.

Ce naiba se întâmplă?

Cum dumnezeu să încarc trei pe bicicletă?

Doar să ţin pieile cât timp le ataşam pe bicicletă,

a fost foarte greu de făcut cu o mână.

Am fost foarte recunoscătoare celor care m-au ajutat.

Ajungem codaşe. Haide, Misti te ajunge.

- A terminat două deja. - Serios?

Am două gata deja.

Încă una.

- Misti, te apropii. Haide. - Haide, Misti te întrece.

Ai auzit? Le-ai speriat.

Continuă.

Sânge în apă.

Sânge în apă, haide.

Categoric că reducem din diferenţă.

Şaptezeci şi nouă?

Oh, doamne.

Găsirea locului de livrare a fost foarte dificilă.

Mi se părea că mă învârt în cercuri.

Era ca un labirint.

Era greu să-ţi dai seama pe unde ai mai fost, pe unde trebuia să mergi...

Pe unde?

- Bun, ai găsit? - Nu încă.

E ridicol. Ce naiba se întâmplă?

De ce durează atât de mult? La naiba.

Oh, doamne!

Pe unde, pe unde?

Pe unde?

Gata?

Da?

Am recuperat diferenţa, dragă. De pe ultimul loc. Să mergem.

Tu ai vrut s-o faci? Vreau să te grăbeşti.

Fă linişte, te rog.

Taci din gură.

- Bine. - Grăbeşte-te, te rog.

Eşti ultima.

N-o să ţină.

Bun, nu merge aşa.

Nu ştiu pe unde mergem.

- Trebuie să fie pe aici pe undeva. - Bethany a sosit.

Nu pot să cred cât de bine se descurcă Bethany la toate aceste probe.

Mie nu mi-e uşor nici cu două braţe, iar ea are doar unul.

Bethany e o bestie.

Mai e cineva în spate?

Nu ştiu, n-am fost atentă decât la drumul meu.

Scuză-mă, dragă.

Îmi pare rău.

Îmi pare rău, îmi pare rău.

- La naiba! - Îmi pare rău, îmi pare rău.

Încotro?

Abdellah Boulim.

Pe aici?

Abdellah Boulim.

Bethany, pe acolo e?

Cred că da.

Dumnezeule.

Toţi îl căutaţi?

Cum de am ajuns toţi pe acelaşi colţ?

Am întrebat acelaşi om.

Suntem toţi în acelaşi loc?

Toţi împreună?

Toată lumea e aici.

Toţi suntem aici.

Unde e locul ăla?

Nu ştie nimeni?

Aici?

Ăsta?

Şaptezeci şi nouă, la dvs.?

Mulţumesc lui dumnezeu.

Pe aici e?

Chiar aici?

- Şaptezeci şi nouă. - Iată-l.

V-am găsit.

Oh, doamne, taci.

Asta-i o nebunie.

- Îmi pare rău. - Nu mă împinge.

Staţi, oameni buni.

Ce naiba...

Oh, mulţumesc, mulţumesc.

Ce nebunie!

O mulţime de oameni.

E deprimant.

Mulţumesc.

Dumnezeule.

Mulţumesc.

Asta-i o nebunie.

Eu sunt în spatele ei.

- E ridicol. - Mulţumesc.

Mulţumesc.

Şi acum înapoi la tăbăcărie.

Cred că la dreapta şi apoi la stânga.

Pe acolo?

Suntem bine?

Nu pare în regulă. Nu-mi amintesc nimic pe aici.

Bethany a mers pe cealaltă parte?

Aici?

Kym, haide.

Tipul cu căciula roşie.

Trebuie să fi cu coechipierul tău, Keith.

- E aici. - Nu, noi eram deja aici.

Nu mă împinge!

- La o parte! - Am fost primele.

- Nu, nu. - E-n regulă, prieteni.

Am fost chiar unul lângă altul.

- Nu erai în spatele lui. - Eram chiar acolo, după tine.

Haideţi, oameni buni...

- De mă mai împingi o dată... - Şi ce?

Haideţi, oameni buni.

- De mă mai împingi o dată... - Şi ce?

- Mulţumesc - N-a fost frumos.

Haide.

Nu mă ameninţa.

Mergeţi pe jos la Ben Youssef Medersa

şi căutaţi indiciul următor.

- Haide. - Gata?

- Doamne, bine făcut. - A fost o nebunie.

A fost ridicol.

Cred că e un...

Partenera lui nu era cu el. Nici măcar pe aproape.

Au jucat murdar.

- E ridicol. - Sunt sătul de fetele alea.

Nici nu pot spune cuvintele ce-mi vin în minte când mă gândesc la ele.

Eu am câteva cuvinte alese.

Rapid.

Trebuie să le întrecem pe nesuferitele alea.

Karma are grijă de toate.

Nu mai suntem ultimii, dragă. Excelent făcut.

Sunt foarte mândru de tine.

- Îi văd pe surferi în faţă. - Încetineşte.

Nu pot.

Nu pot.

Dragă, mai încet.

Să mergem.

Cui trebuie să i-l dau?

Amy, fugi.

Mulţumesc.

Tim, haide!

- Suntem ultimii? - Tu eşti ultimul.

- Nu e corect. - Mulţumesc.

... pentru indiciul următor.

- Repede. - Ne-am rătăcit.

- Să ne grăbim. - Nu mai pot acum. Încet.

Am alergat aproape o milă.

Şi ei tot te-au întrecut.

- De ce mi-o spui aşa? - Îţi cer.

Mai târziu.

Aici e.

E grozav.

Ocol.

"Vremea pentru rotire" sau "vremea de ceai?"

Acest ocol le dă echipelor ocazia de a se cufunda în două tradiţii marocane,

şi ambele necesită precizie.

Această muzică tradiţională marocană se numeşte "gnaoua".

Muzicienii pot cânta acest ritm de transă chiar şi ore în şir.

"Vremea pentru rotire" le cere echipelor să se alăture acestui grup.

Devenind artişti stradali,

un membru de echipă va învârti ciucurele şi va cânta la instrument

în timp ce celălalt va bate la tambur.

Dacă reuşesc să învârtă ciucurii timp de un minut, menţinând ritmul,

muzicianul grupului le va înmâna indiciul următor.

Băutura naţională a Marocului este ceaiul de mentă.

"Vremea de ceai" le cere echipelor să ridice un set marocan de ceai

şi să-l care pe străzile întortocheate ale oraşul vechi

până la acest restaurant.

Aici, un membru va folosi o singură mână pentru a ţine o tavă cu pahare,

în timp ce celălalt va efectua turnarea tradiţională a ceaiului.

Dacă servitorul profesionist e mulţumit de prestaţia lor,

le va da următorul indiciu.

Să facem vremea ceaiului.

Rotire.

Prima dată trebuie să mergem la Magic Music.

Trebuie să găsim locul de unde ridicăm setul de ceai.

Mă gândesc să facem "vremea de ceai".

"Vremea pentru rotire".

"Vremea de ceai".

"Vremea de rotire".

"Vremea de ceai", nu crezi?

Sunt toţi pe urmele noastre.

Dar unde sunt trecute numele?

Ne apropiem, dragă.

Aici e.

Alegeţi un set de ceai.

Ceainic, cutie de zahăr, ceai de mentă, cutie de ceai, tavă, patru pahare...

... şi un samovar.

Ăsta e un samovar?

Da, este un samovar.

Ridică-l şi dă-mi-l. E greu?

Pune-l sub braţ.

Mulţumesc.

Bună treabă, dragoste.

- Treizeci şi doi. - Doamne, l-au găsit deja.

Asta este, chiar aici.

Nu strica nimic.

Te rog, fii aproape.

Eşti bine, dragă?

Nu.

Muzica?

Aici sunt instrumente muzicale.

Chiar aici.

Alegeţi-vă costumele.

Apoi alegeţi-vă tobele.

Bine. Frumoasă vestimentaţie.

- Cum ţi-s braţele? - Ard.

Şi ale mele la fel.

- Oh, Isuse! - Doamne!

Jim, eşti bine?

Spatele mă termină,

dar acum nu e momentul pentru durere.

Aici e.

Evident că l-am găsit.

- Aici ne echipăm. - Bun venit la magazinul meu de muzică.

Aşa că am ales ocolul în care trebuia să cântăm la instrumente.

Aveam de învăţat un ritm.

Deci, a trebuit să-l exersăm.

Ce mai faci, domnule?

- Dragă, va trebui să-l roteşti. - Nu ştiu dacă reuşesc un minut.

Trebuie să luăm ceaiul.

Asta e.

- E greu? - Puţin.

Oh, e greu.

Aici este.

A fost chiar departe.

Bună treabă.

Băieţi, aici, aici.

Oh, doamne.

Stilul marocan de servire era să foloseşti două ceanice,

să torni şi să ridici în acelaşi timp.

Eu ţin tava şi tu torni.

Torni şi ridici în timp ce torni. Trebuie să le aduci sus.

Trebuie ţinută cu o singură mână.

Fără să verşi.

Bine, eşti gata?

- Să începem. - Bun, să nu verşi.

Bună, doriţi o ceaşcă de ceai?

Da?

- Nu? - Bine.

- Ce a spus? - Nu ne spune ce facem greşit.

- Trebuie să exersez. - Bine.

Nu ne place să ne pripim şi să încercăm prea devreme.

Adam încerca să găsească cea mai bună metodă de turnat.

Puţin mai sus.

În mod constant am învăţat să profităm de timp.

E bine aşa?

Nu ştiu ce nu fac bine.

- Trebuie să-l roteşti un întreg minut. - Da.

Cel mai mult m-am bucurat că aveam de dansat, să facem ca şi ei.

Dar a fost ca în desene animate, când începi să vezi păsările în jur...

Am început să văd păsări şi stele.

Aveam sentimentul că nici nu mai pot sta pe picioare.

Eşti talentată muzical, poţi s-o faci.

Nu-mi pot roti capul şi să fac şi asta deodată.

Sunt cântăreaţă şi compozitoare, am început pe la cincisprezece ani.

Dar acolo nu era nevoie să-mi rotesc şi capul.

Deci, orice talent muzical aş fi avut,

n-ar fi folosit la nimic în această probă.

Chestia aia nu-mi rămânea pe cap.

Sunt sigură că e vreo explicaţie ştiinţifică,

dar părul meu şi pălăria erau ca uleiul şi apa. Nu se potriveau.

Ciucurele ăla mă tot lovea peste faţă.

Îmi venea în gură şi în ochi.

Acum am un cucui pe frunte.

- Te Jay, îi aud că au început deja. - Oh, doamne.

Crezi că ţi-ar fi mai uşor dacă o ţin mai jos?

Da, aşa.

Nu. A spus nu.

Nu ştiu ce facem greşit.

Nu-ţi face griji, dragă, vei reuşi.

E bine dacă stau aşa, în genunchi?

E bine.

Bineînţeles că nu. Oh, doamne!

- Mulţumesc. - Felicitări.

- Au făcut-o. - Au reuşit?

- Noroc tuturor. - Să mergem, să mergem.

Mergeţi la Le Grand Balcon du Café Glacier şi căutaţi următorul indiciu.

Asta e tot.

Haide, acum trebuie să urmeze un U-Turn.

- Vrei să continui tu? - Da, hai să încerc.

Am început să rotesc pălăria şi am zis că acum nu mă mai opresc.

Îi aluneca de pe cap şi a trebuit să se aplece.

- Trebuia să faci orice ca să-ţi reuşească. - Trebuia să dai din cap ca un nebun.

Mergeţi la Le Grand Balcon du Café Glacier.

Eram aşa de ameţită de credeam că o să leşin.

Termină, te rog, termină.

- Vrei să schimbăm şi iei tu tamburul? - Bine.

Haide.

Aşa da.

Ţi-am spus, e dificil.

Încearcă din nou.

I-am amuzat pe toţi cei din Marrakesh, sunt sigură.

Arăt de parcă n-am ritm deloc.

Nu mergi destul de sus.

- E greu? - Foarte greu.

Stai să încerc şi eu.

De data asta trebuie să ne reuşească.

Bună treabă.

Da, da, da.

Nu?

Nu?

Ceva nu e-n regulă.

Nu înţeleg. Nu înţeleg...

- Pe acolo. - Mulţumesc.

Uite, Le Grand Balcon du Café Glacier.

Încă sunt ameţită.

Acolo e.

Am decis să nu întoarcem pe nimeni.

Mergeţi la următorul pit stop.

Echipele trebuie să ajungă acum la magazinul de covoare Al Matjar.

Acest cunoscut bazar este acum pit stop-ul acestei etape a cursei.

Ultima echipă ajunsă aici ar putea fi eliminată.

Să întrebăm pe cineva.

Bună treabă, fată.

- Souk Semmarine? - Dincolo.

Am decis să nu întoarcem pe nimeni.

Atenţie, ultima echipă ajunsă ar putea fi eliminată.

Alli, mai încet. M-am dezhidratat şi acum sunt ameţită.

Bună treabă.

Cred că o să leşin. Sper să ajungem la pit stop.

Scuzaţi-mă, scuzaţi-mă.

Souk Semmarine?

Bine aţi venit în Maroc.

- Mulţumesc. - Kym şi Alli...

... sunteţi echipa numărul unu.

Oh, doamne!

Adam şi Bethany, sunteţi deci echipa numărul doi.

Bine.

Kym şi Alli, am veşti grozave pentru voi.

Ca şi câştigătoarele acestei etape a cursei

aţi câştigat cinci mii dolari, fiecare.

- Am ajuns pe primul loc... - Din nou!

Sper că nu am atras vreo ţintă asupra noastră acum.

Cum am şi putea. Uită-te la noi. Noi suntem modeste.

Nu ne luaţi în considerare, vom fi doar pe primul loc uneori.

Ascultă, stai, stai.

După ce-ai început, nu-ţi schimba direcţia sau viteza de mişcare a capului.

Haide. Haide, dragă.

- Nu vrei să mergem la celălalt? - Nu.

Să terminăm aici, bine?

Pe aici.

- Sunt chiar în spatele tău. - Mamă!

Urmează U-Turn.

- Ce crezi? Trebuie să ne hotărâm, dragă. - Nu ştiu.

Trebuie să luăm o decizie.

- Vezi cutia? - Nu a fost întors nimeni.

Trebuie să facem alegerea potrivită.

Pe cine să alegi?

- Vezi cutia? - Nu a fost întors nimeni.

Trebuie să luăm decizia corectă.

Uită-te acolo prima dată. Whitney e acolo?

Whitney şi Keith.

Sentimentele nu mi-au fost rănite când m-am uitat peste balustradă şi i-am văzut.

Ori ei, ori noi. Nu vom pleca acasă.

Karma are grijă de oamenii buni.

Dacă joci murdar, murdăria se întoarce şi te atacă.

Ne întoarcem la taxi să-l plătim.

Apoi vom merge spre pit stop.

Mulţumesc mult!

Au reuşit! Oh, dumnezeule.

Da? Da? Nu, a spus că nu.

Să ne uităm din nou.

Oh, uite! Glumeşti?

Trebuie s-o ţin cu o singură mână.

Chiar nu ştiu ce facem greşit, Robbie.

Haide, iubito, nu-ţi face griji. O să reuşeşti.

- Nu mai e nimeni în afară de noi... - Nu contează cine mai e!

Mulţumesc, ai fost minunat.

A fost o zi lungă, grea şi urât mirositoare.

Nu ne pasă pe ce loc ajungem.

Suntem fericite doar.

Sus pe scări.

- E un panou cu U-Turn. - Cineva e deja acolo.

Nu, te rog, nu...

Da! Am decis că nu vom întoarce pe nimeni.

Atentie, ultima echipă poate fi eliminată. Să mergem, să mergem.

Trebuie să fie la o anumită înălţime?

Da. Mai sus.

Mai sus.

- Aţi făcut treabă bună. - Mulţumesc.

- A durat la nesfârşit. - Tocmai au reuşit.

Mai sus. Bună treabă, dragă.

- În sfârşit! - Vă mulţumesc.

Am făcut parte dintr-o trupă ani de zile, aşa că am prins repede ritmul.

Haide, continuă, continuă.

Cel mai mare avantaj al nostru e că ne putem concentra

şi nu ne enervăm atunci când ceva nu ne reuşeşte de prima dată.

Tim şi Te Jay, sunteţi echipa numărul trei.

Am ajuns, Phil.

Erau aşa de supărate una pe cealaltă,

nici nu ştiam dacă vor continua cursa.

Şi uită-te acum la ele.

E singura mea mamă.

E singura mea fiică.

Sângele este mai gros decât apa.

Nu vă faceţi griji pentru noi.

Suntem o echipă puternică, mai ales când comunicăm mai bine.

Şi ne concentrăm asupra obiectivului, adică să depăşim alte echipe.

Mulţumesc, Keith şi Whitney!

Nu vom întoarce pe nimeni.

Noi ni-l păstrăm şi să sperăm că vor fi ultimii.

Am decis să nu întoarcem pe nimeni.

Mă gândeam că voi veţi fi întorşi.

Am decis să nu întoarcem pe nimeni.

A durat prea mult timp.

Va trebui să schimbăm ocolurile.

Dacă cineva ne-a întors? Tot va trebui s-o facem...

Bine, dar eu nu mai pot. Renunţ.

Aşa ceva e ridicol.

- Dacă pierdem, aşa să fie? - E bine.

Misti şi Jim, aţi revenit în ciuda limitatorului de viteză.

Mâine nu va fi nici un limitator de viteză pentru noi, Phil.

Ne-am întors, ne putem continua jocul, fără teama că avem ceva de recuperat.

Suntem încântaţi şi aşteptăm să revenim în frunte.

În cele din urmă...

Am avut o zi oribilă, totul s-a năruit pentru noi.

Dar s-a meritat amânarea nunţii pentru participarea în cursă.

Bună treabă, dragă.

Da, am fost întorşi.

- Fetele... - Ţi-am spus.

Poate că n-ar fi trebuit să ne punem cu ele.

Totul în această cursă a confirmat că suntem potriviţi unul celuilalt.

Ea e singura care poate ţine pasul cu mine.

Si el e singurul care poate ţine pasul cu mine.

Keith şi Whitney, sunteţi ultima echipă ajunsă.

Şi-mi pare rău să vă spun, dar aţi fost eliminaţi din cursă.

- Doare. - Da, e aiurea.

E dificil când eşti competitiv... Şi pierzi.

Da.

Dacă am fi ales celălalt ocol, poate că ajungeam primii

şi ne câştigam luna de miere.

- Acum trebuie să plătesc pentru ea. - Da. Subtitrare downloadata de pe www.RegieLive.ro Portalul Studentesc Nr. 1 in Romania