Original subtitles

Portbagajul unei maşini are o capacitate între 400 şi 600 de litri.

Ce punem înăuntru, ne defineşte la fel ca şi imaginea ce o avem pe internet.

Toată viaţa noastră poate fi definită de portbagajul nostru.

De exemplu, o căsnicie fericită,

înseamnă ipotecă pe 30 de ani, asigurare stomatologică

şi sex o dată pe săptămână când copiii dorm.

Sau viaţa soţului infidel

înseamnă pachetul complet de la sfârşit de săptămână,

prezervativele cu aromă de căpşune, mobil cu cartelă preplătită,

bilete de avion şi chiloţi de schimb la terminarea serviciului.

Şi ce ne spune portbagajul celor care se pensionează anticipat de la bancă

cu crosele de golf băgate în genţi de piele întoarsă ?

Dar, de asemenea, sunt cei care nu merg la sfârşit de săptămână în mall,

cei care n-au copii şi nici planuri de pensionare.

Sunt cei care dacă au folosit ceva de fier vreodată,

n-a fost o crosă de golf,

ci un cartuş Parabellum de 9 mm.

Aşa că, în cei 400-600 de litri, capacitatea unui portbagaj,

încape o viaţă întreagă.

FULGERĂTOR

112, Urgenţe. Cu ce vă pot ajuta ?

Nu sunt foarte sigură. Nici nu ştiam dacă să sun. Sunt foarte speriată.

Rămâneţi calmă, vă rog. Sunteţi în pericol ?

Nu, eu nu. E vorba de o femeie. Nu se mişcă. Cred că e moartă.

Cine pare că e moartă ? Despre cine vorbiţi ?

E o femeie în vârstă. Am văzut cum a fost luată într-un portbagaj.

Cred că a sechestrat-o un bărbat.

- Şi aţi putut vedea bărbatul ? - Nu.

Dar maşina era un Sedan negru.

Ştiu, pentru că un cumnat are o maşină la fel.

Numărul de înmatriculare începea cu 8 şi ultimele litere erau D şi J.

Îmi pare rău, n-am avut timp să reţin mai mult.

Liniştiţi-vă, aţi făcut foarte bine. Aşteptaţi, vă rog.

O să am nevoie de numele dv. pentru a-l introduce în baza de date.

Au atacat-o şi au luat-o cu forţa.

Dar nimeni nu poate intra în Zentral Risk,

mai ales în biroul dnei Ortega, fără autorizaţie.

Bun, atunci a fost cineva de încredere, fiindcă aici nu intră nimeni.

Bineînţeles, şi toate astea au urma cuiva.

A lui Roldan.

N-are niciun sens. De ce Roldan ar răpi-o pe mama ?

De-asta. Nu ştiu ce e aici, dar Roldan s-a enervat foarte tare.

Îl găsim în biroul dnei Ortega.

- E frumos... - Zero.

- Să-ţi aminteşti aşa de o prietenă. - Am mai văzut USB-ul ăla.

- Roldan pentru mine este ca un fiu. - În casa Bárbarei.

Aici se întâmplă ceva foarte ciudat.

Nu vă faceţi griji, dnă Ortega. Asta se va termina foarte repede.

Unii zic că atunci când sunt împuşcaţi,

nu există durere.

Dar e o minciună. Ba da, doare.

Am învăţat în război. Doare ca naiba.

Doare ca şi cum infernul ţi-ar intra pe sub piele.

Şi de acolo va atinge fiecare organ vital...

plămânii, ficatul, inima.

Sper să aveţi o moarte lentă şi dureroasă, dnă Ortega.

Mi-ar fi plăcut să am sânge-rece ca să vă împuşc în cap, şi gata,

dar nu pot, nu.

N-am suficient sânge-rece, nu pot. N-aş putea să vă privesc chipul.

Presupun că încă mai ţin la dv., că...

că încă vă iubesc, Emiliana.

De-asta v-am adus aici.

Ştii ?

Spune-mi. Lucrez la ceva, nu pot vorbi.

Roldan, nu ştiu ce se întâmplă dar ai fost înşelat.

La ce te referi ?

E ca un fiu pentru mine, dar am nevoie ca Roland să nu mai fie.

Bárbara a manevrat o înregistrare

pentru ca tu să crezi că ea vrea să te omoare.

Dar asta e o minciună. A compus o frază din diferite înregistrări.

Uite, Roldan, nu ştiu ce se întâmplă şi nu ştiu de ce Bárbara a făcut asta,

dar este un montaj.

Roldan, unde este mama ?

Nu crezi în iertare.

Nu, nu cred în iertare. Cred în răzbunare.

Iertarea vine din iubire, iar răzbunarea, din frică.

- Iar eu trăiesc în frică. - Şi ce facem mai departe ?

Care ar fi soluţia ?

Uită-te la mine, Bárbara.

Ai fi capabilă să-l omori pe cel care te-a sechestrat ?

M-am gândit mult la asta.

Şi nu.

Nu l-aş omorî pentru că n-ar suferi suficient.

Iar eu vreau să sufere mult,

să fie torturat.

Aşa cum am fost eu.

Nu cred nimic. Nimic.

Tu te auzi ce spui, Bárbara ? Tu nu eşti aşa.

Şi tu ce ştii cum sunt eu ?

- Nu, nu ştii. - Te cunosc.

Nu, nu ştii cum sunt eu.

Nu sunt o persoană bună.

Eşti o persoană bună.

Nu, nu sunt.

Ascultă-mă, eşti o persoană bună, Bárbara.

Nu sunt o persoană bună.

Şi gata.

Dacă m-am comportat impulsiv, aveam o justificare.

Dar m-am transformat într-o persoană machiavelică, calculată, sunt rece.

Şi unicul lucru la care sper

e ca fiicele mele să nu ştie ce e capabilă mama lor.

Mamă, iau mobilul tău ca să mă joc.

Sunt Bárbara Vasquez şi asta este o confesiune.

Nu trebuia să iei mobilul mamei.

Dacă erai majoră, puteai ajunge la închisoare.

Potrivit articolului 197 din Codul Penal,

violarea intimităţii cuiva fără consimţământ este un delict.

- Nu ştiai ? - Nu.

Uite.

Ia-l pe al meu. Ţi-l dau.

A făcut ceva rău mama ?

Bun...

Toţi facem câteodată ceva rău. Ca şi tine, de altfel.

Singurul lucru pe care-l putem face e să nu repetăm greşeala

şi, mai ales, să nu afle nimeni că am făcut ceva rău.

Aşa nu se va întâmpla nimic. Înţelegi ce vreau să-ţi spun ?

Da.

Bună ziua ! Ştiţi că nu vă funcţionează farul din dreapta spate ?

Nu, nu mi-am dat seama.

Îmi arătaţi documentele maşinii, vă rog ?

- Uitaţi... De ce nu uităm de asta ? - Mă scuzaţi ?

Uitaţi, am avut o zi grea. Vă propun astfel să vă întoarceţi la patrulă,

căutaţi zona de lucru cea mai apropiată şi vă întoarceţi să luaţi micul dejun ?

Vă invit eu la o cafea şi un sendviş. Cum vi se pare ?

Puteţi să coborâţi din maşină, vă rog ?

403 la Centrală. Repet. 403 la Centrală.

- Aici, 403. Terminat. - Agent rănit, repet, agent rănit.

L-au împuşcat pe colegul meu. Solicit ajutor.

- Confirmă poziţia, 403. - Suntem la kilometrul 2...

Asta e forma ta de a mă proteja ?

Despre ce e vorba ?

- Bárbara, cu tine vorbesc ! - Şi eu nu vreau să vorbesc.

- Ba îmi vorbeşti. - Nu vreau !

M-ai păcălit, fir-ar să fie ! Ne-ai păcălit pe toţi !

- N-o să afli nimic. - Atunci spune-mi !

Ei au fost cei care ne-au păcălit.

De la început. Ştii cine a fost în spatele răpirii mele ?

- Cine ? - Dna Ortega şi Roldan.

Ei ! Zentral Risk e doar un monstru care trăieşte din frică.

Şi echipa Fulger, o porcărie, doar ceva de faţadă pentru a câştiga bani.

Şi Maribel ?

Maribel sigur a descoperit totul şi a devenit o problemă.

Ne-au folosit.

Şi de-asta te-ai răzbunat ?

Nu merită milă.

Nu au suflet.

Ascultă-mă, Bárbara, chiar acum dna Ortega poate fi moartă.

Pe bune a meritat efortul ?

Bárbara !

Chiar a meritat efortul ?

Fir-ar !

Te crezi mai bună decât ei...

dar eşti la fel.

Mi-ai făcut-o, Bárbara.

Dna Ortega avea dreptate.

Eşti foarte inteligentă.

Eu sunt mai greu de cap, e adevărat, dar o să te ajung din urmă.

Asta am putut, şi asta a fost.

- Bine. Pa ! - Bună. Îţi aminteşti de mine ?

Nu.

Santiago Roldan. Muncesc cu mama ta.

Mama ta lucrează în celălalt capăt al oraşului acum.

N-a putut veni să vă ia şi mi-a spus că pot să vă iau eu.

Nu e treaba mea, dar nici n-am putut să spun "nu".

Mda.

Nu ştiu, mi se pare un pic ciudat.

Ciudat ? De ce ?

Pentru că tocmai mi-a scris mama

şi mi-a spus s-o iau pe Camila şi s-o aduc acasă.

Aşa că, îmi pare rău că ai făcut drumul degeaba.

- Ia vino tu aici. - Ce faci ? Lasă-mă !

Cu mine să laşi şmecheriile. Lasă-le pentru maică-ta.

- Dă-mi drumul ! - Gus, eşti bine ?

- Nu. - Cine sunteţi dv. ?

Eu ? Noul profesor de gimnastică.

Toată lumea să fugă !

Se numeşte Emiliana Ortega, 1,60 m, 68 de ani.

Ne pare rău, n-avem nicio pacientă cu acest nume.

Nu puteţi să mai verificaţi ? E al cincilea spital la care sun.

Sigur a trecut pe la Urgenţe ?

- Dăm informaţii numai familiei. - E mama mea.

Am nevoie să ştiu dacă i s-a întâmplat ceva.

Aşteptaţi...

Când Poliţia a ajuns la locul faptei,

s-a descoperit că, în interiorul portbagajului,

era cel de-al treilea cadavru. Încă nu s-a confirmat identitatea,

dar primele informaţii relevă că e vorba despre Emiliana Ortega,

preşedinta Companiei Zentral Risk.

Vă rog să vă îndepărtaţi. Nu e nimic de văzut.

- David, ce s-a întâmplat ? - Bárbara, nu se poate trece.

- E periculos. - Nu, trebuie să intru.

Bárbara, te rog.

E şcoala unde-s fetele mele !

- E un bărbat înarmat înăuntru. - Nu-mi pasă !

- Bárbara, stai. - Lasă-mă să intru, te rog.

- Nu poţi intra. - Lăsaţi-mă, vă rog !

Nu poţi intra !

Sincere condoleanţe.

Mulţumesc.

Eşti unica fiică. Ai fi putut să-i plângi moartea, nu crezi ?

Poate că da, dar din anumite motive,

nu am avut timp s-o iubesc, aşa că nu mă doare.

Rece, practică, raţională.

O s-o faci foarte bine.

La ce vă referiţi ?

Mama ta te-a lăsat moştenitoare unică a întregii sale averi.

Ai în posesie 53% din Zentral Risk,

o companie care valorează 2.000 de milioane şi e prezentă în 65 de ţări.

Eşti noua... doamnă Ortega.

Felicitări.

Haideţi, haideţi !

- Trăgător în poziţie. - Recepţionat.

Trăgător în poziţie.

Ce rahat de mâncare.

Trebuia să-l omor pe ăla de la catering.

Până şi în armată mâncarea era mai bună.

N-ai încercat orezul negru cu alioli.

E imposibil. Te-ai fi bolborosit la maţe întreaga zi.

Şi cât plăteşte mama ta pentru toată astea... pe lună ?

Şapte sute.

- Şi sunteţi două, nu ? - Da.

- La naiba, 1.400 de euro ? - Da, da.

Ţintă stabilită. Fără vizibilitate.

Are ostaticul în faţa lui. Imposibil de deschis focul.

Eu am crescut într-o şcoală publică.

Fără sală de mese, fără cursuri extraşcolare,

fără ore de pian şi alte prostii.

Mi se pare de-un snobism...

Chestii de snobi.

Dar şcoala mea te pregătea pentru viaţă.

La naiba, îţi zic eu.

Uită-te la mama ta. Se vede că a fost la o şcoală publică. E... puternică.

- Şi de ce o urăşti ? - Cine ? Eu ?

N-am zis... Ţi-am zis eu că o urăsc ?

Nu, nu.

Eu nu o urăsc pe mama ta.

Chiar se aseamănă mult cu mine.

Noi suntem la fel.

Când prindem un os,

nu-i mai dăm drumul.

Dle comisar, am vizibilitate.

A omorât trei persoane înainte de a se închide în şcoală.

Dacă aş fi vrut să-l rănesc, aş fi făcut-o.

I-am spus că, dacă vrea să vorbească cu mine, să mă sune,

să nu-mi trimită un mesaj vocal pe WhatsApp.

În dimineaţa asta, mi-a trimis asta.

Bună, mamă. O să mă omori. Am uitat să scot rufele din maşina de spălat.

Deja ştiu ce-o să spui. Că nu fac nimic,

că o dată îmi spui să fac ceva, şi eu nu fac. Deja ştiu.

Chiar am uitat. Te iubesc !

N-aş suporta ca acest mesaj zilnic

să fie ultimul în care aud vocea fiicei noastre.

N-aş suporta.

Nu e vina ta.

Ba da, e vina mea, Santa.

Totul e din vina mea. Totul.

Cum se va termina toată povestea asta ?

Uite, fetiţo, ăsta nu e un serial de adolescente, e viaţa reală.

Şi, în viaţa reală, totul se termină prost.

- Lunetiştii sunt în poziţie. - Bine.

- Vrei să vorbeşti cu ei ? - Vino.

Ridică-te.

Obiectivul se mişcă.

Ce ordonaţi ?

Vino aici.

- E la fereastră. - Recepţionat.

Da ?

Ce faci, şefa ?

Văd că ai totul pregătit.

Presupun că deja s-a distribuit tot ce le trebuie lunetiştilor

şi că într-o jumătate de oră o să vină... un negociator.

Ce vrei ?

Echilibru.

Tu mi-ai luat ceea ce iubeam mai mult.

Şi eu îţi voi lua acum ceea ce tu iubeşti mai mult.

Foarte bine, Roldan. De ce nu sărim peste introducere

şi să facem totul mai uşor ?

Mi se pare în regulă.

Ia-mă pe mine în locul ei

şi ce ai de spus, îmi spui în faţă.

Ne vedem aici, şefa.

Aşază-te.

Nicio ţintă vizuală. Aşteptăm ordine.

Frăţioare !

Ce faci, frate ? Nu te-au anunţat că vin ?

Unde sunt mariachi ? Unde e petrecerea, frate ?

Şi tequila ! Sunt multe de sărbătorit.

Nu, nu-s multe de sărbătorit. Nu e nimic de sărbătorit.

Nu fi prost. Sunt multe de sărbătorit.

Am fost plecat 48 de ore. Nu s-ar fi putut întâmpla multe.

Păi, s-au întâmplat. O să-ţi spun pe scurt.

Cu echipa Fulger s-a terminat.

Bárbara a descoperit că persoana care a răpit-o

şi i-a tăiat degetul de la picior a fost Roldan

şi cea care a ordonat asta a fost dna Ortega.

Mai mult, Bárbara l-a păcălit pe Roldan şi l-a făcut să o omoare pe dna Ortega.

Şi Roldan, ca să se răzbune, a sechestrat-o pe fiica Bárbarei.

- Ţi se par destule ? - Pe Gus ?

- Pe Gus ? - Da.

Unde e ?

Ştii sau nu ?

În şcoală. A intrat cu o armă. A înnebunit.

- Aşteptăm noi ordine. - N-o strânge mult.

Credeam că n-o să ne laşi să-ţi punem una din asta.

Le urăsc.

Bárbara, te rog, n-o face.

Ştiu ce fac, am făcut-o de multe ori.

Ce vrei ? Ca nebunul ăla să-ţi tragă un glonţ în cap ?

- Este fiica mea acolo. - Bárbara, mă poţi asculta ?

Ăsta nu e un schimb, e o execuţie.

Au fost trimişi doi poliţişti, n-o să negocieze.

Ai încredere în mine ?

Bineînţeles că am încredere în tine.

Dar eu am mai trecut prin asta şi nu vreau să se întâmple din nou.

Te rog, lasă-ne pe noi să facem asta. Ai tu încredere în mine.

Am încredere în tine, dar n-am încredere în ceilalţi, îmi pare rău,

aşa că voi merge acolo şi o voi scoate pe fiica mea din acea încăpere.

Şi în seara asta, noi doi o să mâncăm peştele

pe care l-am scos din congelator de dimineaţă.

Mamă !

Lasă braţele jos. Suntem în familie, nu ?

Eşti bine ?

- Bárbara e înăuntru. - Recepţionat.

Ascultă-mă, scumpo.

O să te ridici foarte încet

şi o să ieşi cu paşi foarte mici.

Fără să fugi.

Negativ.

Schimbul a eşuat.

Bárbara n-a reuşit schimbul. Ce dracu' va face acum ?

Bárbara ştia că asta se va întâmpla, dar voia să fie cu Gus.

Trebuie să le scoţi pe Bárbara şi pe fiica mea vii de acolo, orice ar fi.

Am lunetiştii în poziţie. Când au ţinta în clar, n-o să ezit.

Problema e că şi el ştie. E fost militar.

A pus oglinzi la toate ferestrele, a acoperit restul

şi le-a pus pe ele în faţă ca scut uman.

O să fie bine.

Când se va termina, o să sărbătorim.

Împreună.

Aveam o înţelegere.

Aceeaşi înţelegere pe care o aveai tu cu dna Ortega.

Ştii că încă avea desenul fiicei tale mai mici în birou ?

De aici nu iese nimeni.

Ştii, Santa ?

Eu n-am venit să te înlocuiesc. Ar fi imposibil.

Camila şi Gus au noroc să aibă un tată ca tine.

Ştii de ce soldaţii se îmbracă la fel ?

Pentru a fi înlocuiţi.

Exact.

Cade un soldat, pun altul.

- Şi s-a terminat problema. - Ca Zentral Risk.

Eşti foarte pregătită, nu ?

- Ce s-a întâmplat ? - Avem o problemă de securitate.

Pe unde ?

Un individ a forţat perimetrul de control.

Ideea e că n-ai înţeles nimic.

Şi ce trebuia să înţeleg ?

Că răpirea mea n-a fost nimic personal ?

Că era un curs de formare ?

Asta trebuia să înţeleg ?

Nici să nu te gândeşti să mai faci un pas !

- Tu ce-ai fi făcut ? - La fel ca tine.

Răzbunându-mă în cea mai urâtă manieră posibil.

M-ai surprins, mult chiar. Ai fost foarte crudă.

Am spus să nu mai faci niciun pas.

N-o să mă opresc.

Trage dacă vrei.

Dar nici măcar nu ştiai mai multe.

- La ce te referi ? - Ce credeai ?

Că dacă ţi se amputează un deget, puteai să salvezi restul corpului ?

Dar nu.

Cangrena deja infectează tot corpul, toată societatea.

Toţi suntem putrezi pe dinăuntru.

Problema e că lumea nu-şi dă seama, dar eu ştiu.

Am intrusul în vizor. Solicit undă verde pentru a deschide focul.

- Comisare, solicit confirmarea. - Lasă-l. Abandonează.

Dna Ortega, tu, eu, toţi suntem soldaţi.

Ne vor înlocui,

şi nimeni nu-şi va mai aminti numele noastre. Nimeni.

Nu eşti prea bătrân să te întorci la şcoală, Roldan ?

Cantinflas. Fir-aş al naibii !

Mă bucur să te văd.

Ăsta e Cantinflas al meu.

Ce faci aici ? Ce fel de poliţie e asta ? Lasă pe oricine să intre ?

- E o nebunie afară. - Da, clar.

Şi de ce faci asta, frate ?

Ai văzut ? Mi-a zis "frate".

Întâi, mă pune pe lista de contacte de urgenţă, şi pe urmă îmi spune "frate".

Şi eu te iubesc, Cantinflas. M-ai emoţionat.

Câţi prieteni ai, Roldan ?

Prieteni de prieteni sau... prieteni ?

Niciunul.

Nici eu.

La cei 22 de ani ai mei...

n-am mulţi, e adevărat.

Ştii de ce te-am pus în lista de contacte de urgenţă ?

Pentru că am avut încredere în tine. Mi-am pus viaţa în mâinile tale.

Şi nu m-ai dezamăgit.

N-o face.

Dar ea... m-a obligat.

M-a înşelat, m-a obligat s-o omor pe dna Ortega.

Pe Emiliana mea.

- Înţelegi ? - Înţeleg, înţeleg...

Ascultă-mă bine. Eşti un ticălos, eşti un fiu de căţea,

eşti un imbecil, eşti un măgar, dar nu eşti rău.

Nu eşti însetat de sânge, nu trebuie să faci asta, nemernicule !

De când te cunosc, mi-ai spus că dna Ortega îţi spunea mereu ce să faci:

când să vorbeşti, când să taci, când să te uşurezi, când să mănânci.

S-a terminat. S-a dus. Ea nu mai este.

Nu te mai poţi ascunde după ordinele ei.

Ce faci...

este decizia ta.

S-a terminat războiul, soldat.

Ştii ceva, Cantinflas ?

Războiul nu se termină niciodată.

DUPĂ 5 LUNI

- Tată, tu ai aflat de timpul fluid ? - Nu.

Totul curge, nimic nu e pentru totdeauna,

nici serviciul, nici cuplurile, nici casele.

Bine, dar nici eu nu mi-am imaginat

că fiica mea îmi va face un profil la 43 de ani

Dar nici nu ştii că ai profilul cel mai solicitat de pe piaţă.

- Da ? - Eşti multitasking.

Adică ?

Cunoştinţe de bucătărie,

eşti capabil să improvizezi o cină cu frigiderul gol,

patru conserve şi o salată.

Cunoştinţe vaste de acordare a primului ajutor.

Crize de alergie, pneumonii, sufocare cu oase de peşte...

Şi să nu mai vorbim că eşti cel mai tare când ne dai cu VapoRub.

Experienţă dovedită ca taximetrist 24/7.

Nu contează locul, ora, acolo eşti tu, în uşa discotecii,

la 5 dimineaţa,

fără să mă întrebi de mirosul de alcool sau de rimelul scurs.

Şi cel mai tare e că

faci churros la micul dejun

şi mai presus decât toate, când greşeşti, îţi ceri iertare.

Dar ce e cu faţa asta ?

Uită-te la tine.

Da, ştiu.

- Dar eşti foarte frumoasă. - Bine, mă simt...

- Frumoasă. Radiezi. - Mulţumesc.

Ţi se va părea forţată fraza, dar nu,

chiar cred că eşti desprinsă din soare.

Sunt bine.

Mă simt bine.

Exceptând nopţile când mă analizez, se transformă iar într-un coşmar.

Nu mai am nevoie de tine. Nu mai am nevoie de terapie.

Asta e ultima dată.

- Dar putem bea o cafea. - Nu ştiu cum s-o iau.

O poţi lua foarte bine, pentru că înseamnă că ai făcut o treabă bună.

- Şi ai avut ceva de tras cu mine. - Îmi pare rău.

Dar mă bucur.

Eşti sigură ?

Cum poţi şti că ai trecut de un obstacol ?

Când poţi să râzi de el.

- Râd mult în ultima vreme. - Bravo !

Şi restul ? Cu echipa Fulger cum s-a terminat ?

A avut un final fericit ?

Echipa mea... Unii au avut un final fericit, alţii... nu prea.

De mult timp nu mai ştiu nimic de Asia,

dar ştiu că şi-a schimbat maniera de a se îmbrăca şi acum are alt stil.

Zero continuă să caute răspunsuri.

N-a acceptat că Dulce şi-a pierdut viaţa într-un accident de maşină

din cauza alcoolului.

Malasangre, e un băiat de 22 de ani, cu mai multe faţete şi mult talent.

A înlocuit maceta cu un microfon.

Chiar i se potriveşte.

Dacă pereţii ar vorbi, mi-ar spune cât mă iubeşti

Bărbatul pe care-l ai, te va lăsa, te va trimite-n patul meu,

Frumoasă femeie ce eşti...

Şi tu ? Unde e Bárbara ?

Eu ? Scriu o carte...

despre răpiri.

Şi am început să fiu mai liniştită

de când am aflat că problema cu pliul nucal a fost o alarmă falsă,

şi, de atunci, am început să văd lucrurile în altă lumină.

Acum... nu ştiu, e o senzaţie distinctă, dar mă simt fericită.

Şi sunt mulţumită, foarte mulţumită. Cum n-am fost demult.

Îmi pare rău că trece timpul. Totul e pe repede înainte.

- Vreau s-o văd. - Şi eu vreau.

- Un moment. - Hai s-o vedem.

Închid ochii,

şi am întâlnire cu judecătorul pentru a mă căsători din nou.

Închid ochii, şi Gus se gândeşte ce carieră va urma.

Cea de acolo.

Închid ochii,

şi Camila e în faza aia când mă iubeşte,

dar mai de departe.

Bună !

Şi pupicul meu ?

Închid ochii, şi sunt îndrăgostită.

Complet îndrăgostită şi pe punctul de a deveni iar mamă.

Viaţa, Bárbara, viaţa.

Să vedem, verificarea finală.

Costume de baie, aripioare de înot, crema solară, încărcătoare.

Sofia, ţi-ai luat Biodramina ? Iar o să ameţeşti.

- Da, mi-am luat-o. - Tampoane ?

- Tampoane, ştiam că am uitat ceva. - Acum.

Mamă, Gus zice că "nici cum" n-o să vedem "Frozen 2" pe tabletă.

Cum adică, "nici cum" ?

Gus, n-o mai învăţa expresii ciudate pe sora ta,

că n-o să ne mai înţelegem cu ea.

- Oare cât facem până în Cadiz ? - Şase ore.

- Pe bune ? - Nu începe. Nici n-am plecat.

Dar o să ne oprim, nu-i aşa ?

O să fac nişte sendvişuri, tocmai ca să nu ne oprim.

Toate cu şuncă York şi brânză ?

Da !

Dar tu urai şunca York.

N-o mai urăsc.

Face cineva pipi la unu ? Face cineva pipi la doi ?

- Atunci, să mergem. - Stai, aşteaptă.

- Ai luat tu cardurile de sănătate ? - Avem nevoie de ele ?

Vacanţă fără carduri

înseamnă să trăieşti la limită.

Ai dreptate. Prea riscant. Al Sofiei e pe mobila din salon.

"Bárbara, e foarte simplu. În faţa ta e un Quashqai alb."

"În roata din faţă dreapta, vei găsi cheia."

"Vreau să deschizi portbagajul şi să te bagi înăuntru."

"Când maşina se pune în mişcare, îţi voi da mai multe instrucţiuni."

Cardul nu era pe mobilă, aşa-i ?

Eram sigur c-am aruncat biletul ăla, idiot ce sunt.

Înţeleg că eşti confuză, Bárbara.

- M-ai înşelat. - Nu, nu te-am înşelat.

Problema e că n-ai înţeles sistemul care e mai presus de mine şi de tine.

Problema e că n-ai înţeles sistemul care e mai presus de mine şi de tine ?

Un sistem care-i face pe oameni să salveze băncile de la ruină

pentru ca băncile să păstreze casele oamenilor.

Casele oamenilor.

Un sistem ce prescrie milioane de antidepresive

ca să nu lipsim nicio zi de la serviciu.

Un sistem care îţi spune că vei călători cu avionul,

dar pe urmă te duci la muncă pe bicicletă.

Şi facem şi o grădină ecologică pe locul unei gropi de gunoi.

Mănâncă quinoa.

Foloseşte Botox.

Fă CrossFit.

Fii fericit.

Sistemul ştie că eşti obosit, dar nu te va lăsa să te opreşti.

Nu te va lăsa să te opreşti.

Şi te deprimi,

dar mereu poţi vedea clipuri cu pisicuţe pe internet.

Şi tu, Bárbara,

te crezi în afara sistemului,

dar eşti parte din el.

Îi aparţii lui.

De aceea l-ai omorât pe comisar.

De aceea ai tăcut.

De aceea ai tăcut.

N-am avut altă opţiune. N-am avut altă opţiune.

Exact. Fac toate astea pentru că nu ne-au lăsat altă opţiune.

Pentru că un ofiţer de poliţie câştigă 1.400 euro pe lună,

dar se joacă cu propria viaţă în fiecare zi.

Nu e corect, Bárbara.

Nu putem câştiga în faţa sistemului, dar putem profita de el.

Tu alegi.

Distrugi tot,

viaţa noastră,

dragostea noastră,

familia noastră

sau urci în maşină şi pleci în vacanţă.

Veniţi odată, sau ce ?

Cio-co-la-tă ! Vrem !

- Nu, eu prima. - Nu, nu, eu prima.

Sunteţi pregătite ?

Da !

Traducere şi adaptare ALINA PALOMINO-TUERO

Subtitrare – ANIŞOARA ANGHEL