Original subtitles

Mamă, pe bune, chiar nu puteai să faci asta singură ?

Eu am o viaţă, ştii ?

Da, da, sigur că da, dar haide, nu cred c-o să crape Instagramul

dacă încetezi o clipă să te mai uiţi la poveştile tale

şi-i dai mamei tale o mână de ajutor.

Doamne, şi apoi îmi spui să-mi aranjez camera ?

Nu ştiu unde e asta.

A, uite !

Aici era.

Bine !

Am găsit !

Cu tot ce am păstrat de-a lungul anilor...

Aici e.

...se poate trasa o hartă a vieţii noastre.

Uite.

- Doamne. - Aici dormeam noi ?

Mai întâi Gus, şi apoi tu.

Iar eu petreceam ore privindu-vă.

Când deschizi cutia cu amintiri, e ca şi cum ai deschide un termos.

Îmi dă multă linişte.

Emoţiile revin la fel de calde ca atunci când le-ai împachetat.

Bun, haideţi. Altceva.

- Eu nu vreau să am copii. - I-auzi ! Şi de ce ?

Pentru că vreau să am un câine, e mai uşor de îngrijit.

A, da ?

Şi un câine te apără dacă vine cineva să te răpească.

Îmbrăţişare de familie.

- Nu pot să cred acest moment. - Mamă, să n-o dai în bară.

O să deschid.

Cami, azi te duci la şcoală cu sora ta.

Nu. Nu, mamă, am întâlnire.

Păi, atunci, întâlneşte-te.

Ţi-am zis că e mai bun un câine.

Bună ziua, şefa.

Mă inviţi la o cafea ?

- Îţi pare cunoscut ? - Nu.

- Dar ştii ce cauţi ? - Nu încă.

Tu cum te mai simţi ?

Din cauza lui Dulce ? Bine. Fiindcă s-a terminat.

Nu sunt genul care plânge şi se îmbată când e părăsit.

Dulce !

Mda...

Dulce a fost femeia vieţii mele.

- Mi-e dor de ea ! - Toarnă apă rece pe el, omule.

- A plecat ! - Aici, aici.

Vreau să ştii doar că nu e vina ta, că aşa e ea.

Când îi e bine undeva, dispare.

Aşa face mereu.

Dar o să se întoarcă.

Hei, hei !

Dă înapoi, dă înapoi.

Dar asta nu e... ?

Mamă !

Mi-ai spus c-o să-i prinzi !

Iubirea mea...

Şi aşa o să fac.

FULGERĂTOR

Bárbara, eşti bine ?

E mult de când nu mai sunt bine.

Asta nu e motocicleta lui Malasangre ?

Bună dimineaţa, domnişoară.

Bună dimineaţa.

Astăzi o să fie "nu". Mama s-a dus la muncă

şi mi-a lăsat mie sarcina de a-mi duce sora la şcoală.

- Îmi pare rău. - Bine, nu contează.

Va mai fi şi altă zi, nu ? Du-ţi sora la şcoală.

Da, dar mă enervează, pentru că, în ultima vreme,

mama a fost foarte irascibilă, şi urăsc când se poartă aşa.

Nu ştiu, frate, mă tratează ca pe un plod.

- De ce râzi ? - Nu, nimic.

- Ce "nu" ? De ce râzi ? - Nu, nu, nu... Nu ştiu.

Nu te-ai săturat să te joci de-a adolescenta răzvrătită ?

Aoleu.

Da, tot timpul te plângi de maică-ta.

Şi ai venit şi tu să-mi ţii predici sau ce ?

Nu. Vorbesc serios.

Nu cred că ai motive să te plângi de mama ta.

Nu ştiu, după toate câte aţi trăit, după toate câte s-au întâmplat,

nu cred că ai motive pentru asta.

Bine, uite, relaţia pe care o avem, eu şi mama, doar noi o cunoaştem.

Aha, perfect.

Bine. Mulţumesc că ai venit să mă cauţi.

Mulţumesc pentru nimic.

- Ce faci ? - Cum adică, ce fac ? Ce ? Un pupic.

Ce e ? Când suntem în trei putem să ne-o tragem,

dar când suntem doar noi singurei, nu-mi dai nici măcar un pupic ?

- Ce e ? - Gata, am înţeles.

Bine.

Fie ca tine.

Te rog doar să-mi trimiţi un mesaj cu lista regulilor,

fiindcă uneori mă pierd.

Să nu-i spui nimic din toate astea Trianei.

La cum stau lucrurile, ar trebui să evităm aceste întâlniri.

Ce întâlniri ? Sunt doar un cetăţean care caută o carte bună.

Deşi există o chestiune care mă preocupă

şi mi-ar plăcea să-ţi povestesc.

În primul rând, ar trebui să te ocupi de un detaliu

şi să-mi plăteşti factura de vopsea.

Camionul în care ne-ai închis mi-a stricat costumul George Rech.

Nu mi-ai lăsat altă opţiune.

Ştii de ce îţi permiţi să cumperi un costum George Rech ?

Pentru că sistemul funcţionează ?

Exact. Oamenii se tem şi au nevoie de noi.

Dar din cauza neglijenţei tale, aproape că totul s-a dus dracului.

Lucrez în asigurări, ştiu perfect că nu există risc zero.

Sunt chestii care se întâmplă.

Maribel, o angajată a ta, s-a dus la Poliţie să denunţe Zentral Risk.

Chestii de-astea n-ar trebui să se întâmple.

Aţi devenit neglijenţi.

Comisarul era anchetat de Interne, iar tu ai lăsat lucruri neterminate.

Nu m-ai chemat aici ca să ne luăm la trântă.

Absolut. Nu e nimic personal. Astea sunt afaceri.

De-asta m-au trimis aici. Ca să repar.

- Ca să fiu somnul tău. - Somnul meu ?

Nu ştii ? E o poveste ciudată.

În 1890, au încercat să ducă cod din Canada în China.

Era o călătorie de luni de zile cu vaporul,

aşa că, au pus acvarii în calele vapoarelor ca să-i aducă vii,

şi au reuşit.

Dar odată ajuns în China, codul era slăbit, fără muşchi, fără gust.

De ce ?

Pentru că se relaxaseră prea tare.

Atunci, unui zoolog englez i-a venit ideea

să pună în acvariile cu cod şi alt peşte, somnul.

Un peşte care nu-i ucidea, dar îi muşca, îi deranja.

Rezultatul ?

Codul a ajuns în China plin de vigoare, musculos, gustos.

I-auzi !

Ce surpriză. Acum sunt un cod.

În povestea asta, toţi suntem.

Toţi dăm randament mai bun când ne e frică.

Haide, duro.

Bărbia jos. Bagă umărul. Umărul, bagă umărul.

Dreapta, stânga, dreapta. Protejează-te.

Ce vrei, Roldan ?

Ai stat ani buni fără să ştii nimic despre mama ta, şi acum apari.

Ce vrei ?

Păi, dacă-mi amintesc bine, ea v-a trimis să mă căutaţi.

Da, dar încă eşti aici, nu ?

Ce vrei ? Ce cauţi ?

Să recuperezi timpul pierdut ?

Să-i reproşezi că n-a venit la spectacolele tale de teatru ?

Sau să sugi la sânul mamei ?

Ce gelos eşti.

Eu, gelos ? Eu ? Eu, gelos ? Pe tine ?

Ascultă, imbecilule,

dacă-ţi cauţi o mamă, ţi-o fac cadou pe-a mea.

Avem un caz nou.

E una dintre autoarele răpirii dnei Ortega şi fiicei mele.

- Şi o vom găsi cu orice preţ. - Da, dar cum ?

N-a lăsat urme.

Deja i-am înregistrat faţa la serviciile de imigrări,

pe reţelele de socializare, la asigurări sociale,

inclusiv în arhiva noastră de la Poliţie.

- Fata aia nu e înregistrată. - Da, dar acum avem o pistă nouă.

Bárbara.

Putem vorbi ?

Tu asta lucrezi, nu ? Prinzi tipii răi care răpesc oameni.

Ştii, Bárbara ?

Aceşti războinici de teracotă pe care-i vezi aici, eu i-am ales.

Dna Ortega voia să pună ceva despre un tip care se numeşte Botero, ştii ?

Dar eu am spus "nu".

"Mai bine războinicii".

Presupun că nu m-ai adus aici ca să vorbim despre decoraţiuni interioare.

Nu, Bárbara, nu.

Te-am adus aici ca să vorbim despre loialitate.

Despre un împărat îngropat împreună cu armata lui,

fără fisuri, cu două testicule.

Şi eu sunt războinicul dnei Ortega.

Bine. Atunci eşti primul care ar vrea să ştie cine a răpit-o şi de ce. Nu ?

Desigur, desigur că sunt primul care vrea să ştie, sigur că da,

însă dna Ortega vrea să închidă acest capitol.

Uite, Roldan...

Tu n-ai copii şi foarte probabil n-o să înţelegi ce-o să-ţi spun.

În ziua aceea au luat-o şi pe fiica mea,

au băgat-o într-o furgonetă şi au călcat acceleraţia.

Şi din acea zi, fiica mea nu mai poate dormi,

are coşmaruri şi face pipi în pat.

Deci, dacă tu crezi că eu o să închid capitolul,

habar n-ai cât de departe sunt în stare să merg.

Te văd şucărită.

Tot te mai gândeşti la taică-tău, sau ce ?

Da, fato.

Nu ştiu... Credeam că la mine acasă mama e cea dusă cu capul,

dar acum încep să înţeleg şi de ce.

Ştii ce-ar fi bestial ?

Să umblăm aiurea, noi două, toată ziua, singure.

Nici vorbă, fato, mă omoară mama.

Haide, hai la ore.

- Ce lene afurisită. - Că bine zici.

Tu ce oră ai acum ?

- Fir-ar ! - Scuze, scuze, scuze !

Voi nu trebuia să fiţi deja în clasă ?

- Ba da, ne ducem acum. - Ne ducem acum, da.

După două săptămâni de absenţe, abia aşteptăm să revenim, nu ?

În plus, ne-am învăţat lecţia

şi o să fim cuminţi, o să ne comportăm bine.

- Aşa sper. - Da.

Aşa o să fie.

Nesimţitule.

- Gus, vino, vino. - Ce ?

Eşti nebună, sau ce ?

Sunt nebuna care te înnebuneşte.

- Aşteaptă-mă aici după oră, bine ? - Bine.

Zero, măreşte imaginea.

Mai mult.

Mai mult.

Freshmove.

Freshmove. Clar. Îi cunosc.

Da, eu le folosesc. E cea mai ieftină firmă din oraş.

Logic. Firma tipică de trotinete, care recurge la răpiri,

fiindcă n-o scoate la capăt la sfârşit de lună, nu ?

Zero, află câte trotinete de la firma asta circulau pe stradă la ora aia.

Am făcut-o deja. Una singură.

A fost închiriată în Plaza de la Cortes şi returnată la Barrio del Pilar.

Pentru a utiliza aceste aplicaţii ai nevoie de un telefon mobil

conectat la o metodă de plată care e, de obicei, un card de credit.

Mai exact, te poţi înscrie cu un nume fals,

dar cardul trebuie să fie autentic, fiindcă altfel rabla nu se mişcă.

Zero.

- Caută... - Le am.

Cardul de credit şi identitatea. Catalina Blanchard.

Urmăreşte cardul. Vreau să ştiu totul despre târfa asta. Totul.

Unde mănâncă, unde face cumpărături... Totul.

O avem.

Bună treabă.

Frate, hai să mergem.

- Ce e ? - O chestie.

- Tu, ce ? - Ce... ce ?

- Ce tâmpenii faci cu fiica mea ? - Nimic. De ce ?

Înainte să mă minţi, trebuie să-ţi spun

că ştiu c-ai fost azi-dimineaţă la mine acasă, fiindcă ţi-am văzut motocicleta.

M-am dus după ea ca s-o duc la şcoală, normal.

Nu, nimic, nu e un reproş.

Ştiu că, uneori, devin o mamă care tinde să controleze prea mult,

dar... am avut şi eu vârsta voastră, nu ? Ce ştiu eu...

- Bine. Eu şi Gus ne înţelegem bine. - A, da ?

Suntem prieteni.

- Ne distrăm bine împreună. - Da.

Împreună în sensul că... adică nu chiar împreună-împreună.

- Cum ? - Ca prieteni, da.

Ca prieteni...

Bine, clar, pentru că, la urma urmei, tu ai crescut cu noi,

ai văzut-o pe Gus crescând.

N-ai putea să-i faci vreun rău fiicei mele, nu ?

N-aş putea ?

- O iubesc mult. De ce ? - Da, sigur, amândoi o iubim mult.

Uite, Malasangre, o să fiu sinceră cu tine.

Ai un fond bun, eşti un bun tovarăş,

dar ca partener de cuplu pentru fiica mea...

- Nu câştigi selecţia. - Bagă-ţi bine în cap o chestie, da ?

Aici eşti şefa mea.

Şi dacă-mi ceri să ucid, ucid pentru tine.

Dar acolo, afară,

e viaţa mea, la naiba,

şi tu nu te amesteci. Ne-am înţeles ?

Da, ne-am înţeles.

Clar.

Clar.

Cine sunt eu să vă pun limite,

dacă tu şi Gus oricum o să faceţi ce vă trece prin cap ?

- Fix cum ai zis. - Da !

Eşti nebună ?

- Aproape m-ai omorât. - Exact. Aproape.

Dacă te atingi şi de-un fir de păr de-al lui Gus,

nu va mai fi doar "aproape". Clar ?

- Eşti nebună. - Clar că sunt nebună.

De-aia mă duc la terapie, ştii ?

Ca să-mi controlez impulsurile violente.

Dar ştii care-i treaba ?

Nu reuşesc, omule.

Ai comandat un Uber ?

Ai luat-o razna, sau ce ?

E maşina directorului, habar n-ai să conduci

şi-n plus, n-ai nici permis.

- Poate fi ceva mai ilegal de-atât ? - Da, am bere şi mai multă iarbă.

Nenorocitule !

Ai un mesaj

Gus: Vii la o plimbare ? Nu răspunzi ? Te-ai supărat ?

Eşti nebună.

Roldan, unde eşti ?

În faţa bancomatului pe care îl foloseşte de obicei răpitoarea.

Eu sunt în drum spre cafeneaua unde-şi ia mereu micul dejun.

- E acolo ? O vezi ? - Nu, fiindcă n-am intrat încă.

Un ceai verde, vă rog.

Faci bine.

Ceaiul verde reduce retenţia de lichid la femeile însărcinate.

M-au avertizat că n-o să te opreşti până nu mă găseşti,

că eşti extrem de încăpăţânată.

Păi, da. E un mic defect pe care-l am de când eram mică.

Ce face Camila ?

Fata aia e o scumpete.

Ştii, când eram în dubă a spus: "Nu-ţi pui centura de siguranţă ?".

Ai educat-o foarte bine.

Dacă o mai pomeneşti pe fiica mea, îţi rup capul.

De ce n-ai scos arma încă ?

Pentru că nu tu mă interesezi.

Pentru că eu caut răspunsuri,

şi dacă-ţi trag un glonţ în cap, n-o să le obţin.

Cine e în spatele a toate astea ?

Cine ţi-a ordonat să le răpeşti pe dna Ortega şi pe fiica mea ?

Cine m-a obligat să intru într-un nenorocit de portbagaj

şi să-mi împuşc un prieten ?

Spune !

Sunt multe întrebări. Dacă mă apuc să-ţi răspund, ne apucă dimineaţa.

Eu pot să te protejez.

Zentral Risk poate să te protejeze.

- Vorbeşti serios ? - Da.

Tu şi prietenii tăi.

Ce dezamăgire. Te credeam mai deşteaptă,

dar văd că n-ai nici cea mai vagă idee despre ce se petrece cu adevărat.

Atunci, explică-mi.

Ce-ai simţit, Bárbara, când ţi-am luat-o cu forţa pe fiica ta ?

Când ai apăsat pe trăgaci ?

Ai simţit frică.

Asta e cheia.

Frica e în spatele a toate.

Opreşte pentru ceaiul prietenei mele.

N-o face, Bárbara.

Ascultă, drăguţo.

Am uitat să-ţi spun ceva.

Avea o şapcă de baseball, blugi şi o jachetă cu dungi roşii şi albastre.

- Nu te mişca, te rog. - Scuze.

După ce a fugit, trebuie să-şi fi schimbat hainele.

Sau ar fi putut chiar intra într-un magazin, nu ?

Nu, nu. Doar dacă ai numerar, da ?

E profesionistă. Nu cred că-şi va mai folosi cardul.

O să se ascundă şi sub pământ. Eu aşa aş face.

- De ce ? - Pentru că acum problema e la ea.

Chiar e aşa urgent de nu poţi lăsa telefonul o clipă ?

Da, e urgent. Acum, că am găsit-o, ea devine o treabă neterminată.

Nu vă mai obosiţi s-o căutaţi.

Fata aia e moartă.

Sigur, clarvăzătoarea, nu ? Tu eşti clarvăzătoarea ?

- De unde ştii ? - Nu ştiu.

Asia, eu am nevoie de certitudini,

iar persoana asta e singura care mi le poate da,

aşa că trebuie să continuăm s-o căutăm.

- Am auzit, Bárbara. - Mă duc imediat acolo.

Scuză-mă, doctore, dar uneori munca mea nu e uşoară.

Nici a mea.

Nu-ţi face griji, eşti bine.

Nici lovitura, nici căzătura n-au afectat cursul sarcinii.

- Bine, minunat. - Dar am văzut ceva pe ecografie.

E ceva în neregulă ?

- Zero, întrerupe apelul. - Nu, nu. O clipă.

Trebuie să vedem cum evoluează,

dar pe ecografie se vede o anomalie în pliul nucal.

Şi se ştie că, la vârsta ta, o sarcină comportă riscuri.

Dar...

Despre ce vorbim ? Malformaţii ?

Sindrom Down ?

E mult prea devreme. Pliul nucal poate indica multe lucruri.

Poate că ar trebui să iei în considerare o amniocenteză.

Se spune că, atunci când eşti pe moarte,

toate amintirile ţi se derulează în minte, ca într-un film.

Atât amintirile plăcute,

cât şi cele neplăcute.

Cele care-ţi aduc un zâmbet pe faţă,

amintindu-ţi cum era când erai îndrăgostită

şi de atingerea unei îmbrăţişări pe pielea ta...

dar şi cele care-ţi provoacă atâtea resentimente,

încât nu te lasă să mai mergi mai departe.

Şi de noi depinde ca filmul vieţii noastre să fie unul plăcut

sau să devină o dramă nenorocită.

Bárbara... de 10 minute n-ai scos niciun cuvânt.

Te simţi bine ?

Ştii ce amintire îmi va rămâne după ecografia de azi ?

Nu va fi faptul că i-am auzit bătăile inimii

sau că am văzut cum i se formează degeţelele...

Nu e sigur,

e doar o posibilitate şi...

Nu ştiu.

Dar mi-am amintit un lucru.

Când eram mică,

la mine în cartier, era un copil cu sindrom Down.

"Subnormal" era cel mai blând lucru pe care l-a auzit acel copil.

I-am făcut viaţa imposibilă.

- Şi tu ? - Da.

Da, şi eu.

Bun... acum se numeşte hărţuire,

dar la vremea aia se numea că eram nişte nenorociţi, şi eram şi eu.

Nu trebuie să ne pripim, Bárbara. Trebuie să aşteptăm.

Dacă acel copil ar fi fost al tău ?

Tu îl vei iubi oricum ar fi să fie. Nu ştii câţi părinţi...

Da, da.

Teoria o ştim cu toţii.

Dar tu ce ai face ?

Ce-ai face ?

Cu o fată adolescentă care nu încetează să se bage în tot felul de probleme,

despărţită de taică-său, fiindcă sunt singură,

şi cu o fetiţă rămasă cu o traumă în urma răpirii.

Chiar ţi se pare că e momentul să fac un copil acum ?

Fiindcă, privit din afară, e foarte simplu.

E mult "bla bla".

Dar ce-ai face, pe bune ?

Eu cred că e momentul să vorbeşti cu Santa.

Fiindcă nu eşti singură în chestia asta, Bárbara.

El e tatăl copilului tău.

Hopa ! Ce cauţi aici ?

- Ai venit cu vreo problemă, sau... ? - Nu.

Fostul meu soţ lucrează aici. Dacă ai nevoie de ceva, pot să te ajut.

- Nu, nu, nu. - Bárbara, ce cauţi aici ?

- Trebuie să vorbesc cu tine. - Sigur.

Aţi făcut cunoştinţă ? El e Torres, noul comisar.

Noul comisar...

Nu, nu ştiam.

Dar da, da, îl cunosc, dar ca Iker, tatăl Sofiei, prietena Camilei.

- Fiicele noastre sunt prietene ? - Da.

Santa, a apărut o femeie carbonizată într-un depozit.

Fir-ar !

E pe strada Piedad 173, şi ne-au chemat.

Nu vă mai obosiţi s-o căutaţi. Fata aia e moartă.

- Ai anunţat specialiştii ? - Da, sunt pe drum.

Nu voi putea vorbi.

Nu-i nimic.

Apropo.

Camila şi-a lăsat la mine acasă rucsacul cu costumul de piscină.

La naiba, rucsacul. Chiar îl căutam.

Nu-ţi face griji, a fost spălat. Ţi-l aduc mâine la şcoală ?

Bine.

- Mulţumesc. - N-ai pentru ce.

E la fel de adevărat

că anomalii ale pliului nucal apar la 3,8% dintre fetuşii normali.

Chiar ai căutat asta ?

Tocilar afurisit.

Nu ştiu, am fost curios.

Şi nu trebuie să fie uşor, da ?

Auzi, Asia ?

Tu ce-ai face ?

Eu ?

Te întreb în calitate de femeie care ar putea procrea.

În calitate de femeie care s-a băgat în de toate,

mă îndoiesc că am un corp potrivit pentru a procrea pe cineva.

Tre' să fii un nenorocit, omule.

Cum poţi să trăieşti ştiind că fiul tău s-ar putea naşte cu o problemă ?

Eu, eu... adevărul e că eu nu ştiu.

Dar am putea să-l întrebăm pe Zero.

Zero, părinţii tăi cum au abordat problema ?

Eşti un idiot.

- Spune, Bárbara. - Roldan, nu mai căutaţi.

Catalina Blanchard e pe strada Piedad 173.

- Bun, hai să mergem acolo. - Nu. Nu e nevoie.

Bine, mulţumesc foarte mult. O zi bună.

Fir-ar !

Cu ce vă pot ajuta ?

Bună ziua. Uite, sunt îndrăgostită de iubita mea

şi aş vrea să-i dăruiesc un inel,

să văd dacă aşa o s-o fac să mă iubească şi mai mult.

Ce frumos.

- Ce căutaţi ? - Un diamant ca ăsta, tot Gucci.

- Ăsta îţi place ? - Mie îmi place mai mult celălalt.

Aur alb de 18 carate cu diamante.

E o piesă minunată.

Cât costă ?

1.290 euro.

- Pe bune ? - Sigur.

Tu vrei să-l smulgi şi să fugi.

Dar ce ai la...

24,75 ?

Da.

Ce faci, Bárbara ?

La ce lucrezi, Bárbara ?

Ieşi la plimbare cu fiicele tale, nu ştiu, sărbătoreşte...

- Nu te simţi uşurată ? - Despre ce vorbeşti, Roldan ?

Despre faptul că persoana care ţi-a răpit fiica e deja moartă.

N-am nimic de sărbătorit. Tot nu ştiu încă cine a ordonat asta.

Acestea sunt tranzacţiile bancare ale Catalinei Blanchard.

Ea e răpitoarea.

Pe 29 aprilie, dacă vă uitaţi aici,

a primit suma de 10.000 de euro de la o firmă din Panama, nu ştiu...

Dar ăsta pare un paradis fiscal.

Mie mi se pare că 10.000 euro sunt răscumpărarea pentru o răpire.

- Da, dar cine a plătit-o ? - Asta trebuie să aflăm.

Dar dacă urmărim traseul banilor, vom şti cine e în spate, nu ?

Scuzaţi.

Păi, verifică tu.

Da ?

Bună, Bárbara. Scuze. Ştiu că aveam întâlnire mâine,

nu voiam să te sun, dar am venit să-mi iau fiica de la şcoală

şi am găsit-o pe Camila stând pe scări.

De ce ?

Spune că aşteaptă de 3 ore să vină cineva s-o ia.

Gus... O omor pe fata asta.

- Vin acum. - Foarte bine.

Cami...

Ştiu că trebuie să-mi perii dinţii de sus în jos fără să rănesc gingiile,

minim 3 minute.

Aşa, foarte bine, 3 minute.

Şi mai voiam să-ţi spun că de acum încolo vei putea să dormi liniştită.

Fiindcă femeia care ţi-a făcut rău n-o să-ţi mai facă nimic.

- Nici ţie, nici nimănui altcuiva. - Pe bune ?

Îmi place inelul meu de 27,45.

Cel mai neobişnuit inel de logodnă din istorie.

Păi, mie-mi place.

Fir-ar să fie, fato, nu iese.

Păi, trebuie să-l ajutăm să iasă.

Am supt şi lucruri mai rele.

Gus !

Pot să ştiu de ce nu te-ai dus s-o iei pe sora ta ?

Ia să vedem, mamă. Mi-ai spus s-o duc, nu s-o iau.

Nu, chiar nu pot conta deloc pe tine, nu ?

Nu, tu înţelegi lucrurile doar dacă te pedepsesc.

Mamă, nu eşti la serviciu, da ? Nu mă interoga.

Gus, nu mă provoca, da ? Nu mă provoca.

Ştii ceva, micuţule ? Ar fi mai bine să rămâi aici, înăuntru.

Fiindcă aici, afară, tot timpul sunt certuri şi vibraţii negative.

Asta e tot ? Asta e tot ce ai de spus, nu ?

Nu, am uitat.

Mama e foarte enervantă !

Tu !

Du-te şi cere-i iertare surorii tale. Şi tu...

Tu... Dacă vrei, te duc acasă sau... nu ştiu.

Nu, nu-ţi face griji.

O să iau un Uber.

Ne vedem mai târziu.

La revedere.

Încerc să te uit

Făcând mii de lucruri diferite peste zi

Încerc să te uit

Strivind şi numărând frunzele căzute

Încerc să obosesc

Ajungând noaptea fără de vlagă

Văd casa noastră pustie şi tăcută Şi nu ştiu ce să fac

Ce să fac

Fiindcă tu nu eşti acolo

Iubirea mea, ce să fac

Nu-mi plac surprizele, Torres.

Mi s-a spus că ai organizat un grătar şi pe mine nu m-ai invitat.

A, nu ? N-ai primit mesaj pe Whatsapp ?

Te-ai cam umflat... niţel în pene, nu ?

Ce se petrece, Roldan ? Care e problema ?

Problema e Bárbara.

Dacă credeai că o s-o opreşti cu un cadavru calcinat,

n-o cunoşti pe Bárbara.

Bárbara e ca un câine de vânătoare

şi nu se opreşte până nu găseşte ceea ce caută.

Şi deja începe să simtă mirosul de fum.

Nu-ţi face griji.

De Bárbara mă ocup eu.

Bine.

Traducere - ELENA MĂRUŢĂ

Subtitrare - ANIŞOARA ANGHEL